Intru, iau loc, salut o cunoştinţă. Doamna
se ridică de pe rândul din spate şi se aşază lângă mine. Când îi aprind lumina
roşie, îşi explică gestul: “N-am vrut să vă las singură.” Mă trezesc vorbind: “Dar
eu n-am nicio problemă cu singurătatea. Convieţuim în bună înţelegere, ca
într-o căsnicie de convenienţă. Şi chiar îmi place singurătatea mea. O îmblânzesc
zilnic, o pun să facă frumos, îi dau cuburi de zahăr”. Regizorul, din spate, se
trezeşte şi el vorbind: “Asta sună chiar tragic!” Ureche de artist! Nu pot să-i
sufăr pe artişti, cum se pricep să pună degetul pe rană! Îl contrazic, îi spun
că mie-mi sună chiar bine. Tace. Dar ştim amândoi că are dreptate. N-ar mai
avea! Dar şi eu am. De parcă singurătatea ar putea fi substituită oricum şi de
către oricine. Singurătatea cuiva e un templu în care se intră în genunchi. Sau o fortăreaţă care se ia cu asalt. Dar pentru asta îţi trebuie arsenal.
Conversez de complezenţă cu doamna
retrasă pe locul său, să înţeleagă că i-am apreciat gestul, dar n-am ce face cu
el. “Cucoană – i-aş spune – eu nu-mi umplu singurătatea cu dumneata! Eu nu-mi
umplu cu dumneata nimic!” Şi-apoi, către tot poporul, să se ştie: locul meu de pe partea
cu inima e ocupat, ocupat, ocupat!!! Şi să se mai ştie că eu trăiesc într-un Vals!
Se cântă. Se ascultă. Se iubeşte. Valsul
acela, picat neanunţat între noi, ca o ploaie peste setea pământului neroditor,
aducând cu el o grădină de trandafiri… Ba nu! De lăcrămioare. Ştiu că-i toamnă.
Dar aşa mi se-ntâmplă mie uneori, să mi se facă primăvară. Vinovatul eşti tu! Aşa
că te-am luat cu mine într-un vals. Mai scapă, de poţi!
Vals, maître!
Slobozia, 30 octombrie
2013
Minunat!!!!! Îmbrățișări!
RăspundețiȘtergereAdelina, nu ştiu dacă v-aţi referit la muzică (valsul lui Dmitri Shostacovicth) sau la text sau la ambele. Dacă v-aţi referit la muzică, de acord! Dacă v-aţi referit la text, mă bucur. E unul dintre acele texte pe care le scrii nu pentru că vrei, ci pentru că-ţi vin. Genul de text care-mi crează emoţii, pentru că nu ştiu cât reuşesc să transmit cititorului. O trăire personală înaltă, transpusă în cuvinte. Însă, dincolo de decriptarea mesajului, de care numai cei "vinovaţi" de text au parte, imi doresc să ridic trăirea pe tărâmul literaturii. Dacă nu-mi reuşeşte asta, nu văd ce rost ar mai avea să-l fac public.
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc de prezenţă şi cuvinte!
Florentina, m-am referit la amândouă (și la vals și la text),eu am iubit valsul de când mă știu iar clipele mele de singurătate sunt ceva de mare preț. Mi-a plăcut mult exprimarea "Singurătatea cuiva e un templu în care se intră în genunchi. Sau o fortăreaţă care se ia cu asalt."
RăspundețiȘtergereTrăirea personală pe care ai transpus-o în cuvinte a rezonat perfect cu mine, de aceea nu am putut să scriu decât : Minunat!!!
Nu știu ce simt alții când citesc aceste scrieri, dar eu știu că vibrez când le citesc. Îmbrățișări!
Mă bucură mult, de aceea am şi dorit să ştiu. Să înţeleg dacă mesajul meu devine universal, asta însemnând că în el se mai regăsesc şi alţii. Şi, nu ştiu de ce, mă aşteptam să vă placă pasajul acela. Poate pentru că şi mie mi-a plăcut.
RăspundețiȘtergereÎmbrăţişări şi de la mine!
Un text foarte frumos, cursiv, echilibrat, un text-destăinuire ca o mică filă de jurnal personal creat cu talent și multă atenție în construcție, ceea ce conferă scurtei proze o valoare certă. Prezența muzicii clasice, care, adeseori ne este aliat împotriva neliniștii și frământării, iată că, și în cazul de față reușește să ne implice și mai mult emoțional. Într-o altă ordine a ideilor, dați-mi voie să cred că în vremea aceea, pe când Artistul vă plăsmuia, nu doar dirijorul îşi acorda bagheta la marile simfonii ale lumii. În același timp și muzele au hotărât să coboare printre cei aleși - care au reușit să-și deschidă sufletul lumii întregi - și să-i îmbrățișeze pe ascuns. Cu drag, GD.
RăspundețiȘtergereDragă poet-Gabriel, ceea ce-mi spuneţi mă bucură enorm, întrucât dumneavoastră citiţi cu ochiul atât al poetului, cât şi al criticului, al jurnalistului, etc. Iar dacă acest text a reuşit să vă convingă, e semn pentru mine că nu l-am scris degeaba. Cât despre muze, da, sunt daruri pe care le primim, pentru care, uneori, mi se pare că nu sunt îndeajuns de recunoscătoare.
RăspundețiȘtergereMulţumiri şi alese gânduri!
FLD