Florentina Loredana Dalian

miercuri, 16 octombrie 2013

„Helis” la Casa Tudorii


Oraşul de Floci, 12 octombrie 2013


Totul a început într-o sâmbătă frumoasă de septembrie, când am fost cu Gheorghe Dobre la Oraşul de Floci unde se sărbătoreau Zilele Europene ale Patrimoniului. Era 21 septembrie a.c. Până la Festivalul de artă şi tradiţie culinară „La Casa Tudorii”, ediţia a III-a, mai erau trei săptămâni. Când ne pregăteam de plecare, Ilie Cioacă – Director la Consilul Judeţean, cel care semnează în revista Helis sub pseudonimul Ilie Comăniţa, ne-a aruncat mănuşa din mers: „Ce-ar fi să participe şi Helis-ul cu un stand anul acesta?” Lui Gică şi mie nu ne-a luat mult să ne hotărâm. Am discutat despre asta şi cu Vitalie care era de faţă şi l-am anunţat pe Florin Vlad, Directorul Muzeului Judeţean, intenţia noastră, somându-l să ne reţină stand. „Pe care-l vreţi, pe acela vi-l dau!” Şi aşa a făcut. Mai rămânea să convingem bucătarii, că deh, noi nu ne putem lăuda cu aşa ceva. Mie mi-a revenit misiunea să vorbesc cu Florin Ciocea, iar lui Gică să îl convingă pe Daniel Teodorescu (Dan Elias). Astfel, am ajuns să fac şi ceea ce nu credeam că voi face vreodată: bucătărie. Ei, nu vă speriaţi, de partea cu gătitul s-au ocupat bărbaţii, că doar nu degeaba le-a mers numele că sunt bucătari de soi. Eu cu mobilizarea, organizarea, partea artistică şi alte chestii murdare. Aşadar, echipa formată din Florin Ciocea, Dan Elias şi Florentina Dalian a participat anul acesta la cea de a treia ediţie a Festivalului de artă şi tradiţie culinară „La Casa Tudorii”. Maeştrii bucătari au prezentat următoarele reţete în concurs: Tochitură ciobănească „Oaia literară”, ied haiducesc, balmoş (!) cu brânză (Florin Ciocea) şi sâni de puici cu pere dulci, peşte cu prune într-o baltă de legume şi căpşunică amară ca viaţa la ţară (Dan Elias). Echipa Helis a obţinut locul II la secţiunea preparate culinare calde pentru preparatul ied haiducesc. Ied sau ce-o fi fost el. Căci, la Florin, te aştepţi tot timpul la surprize (de regulă, neplăcute). Am ascultat o înregistrare audio în care Florin dădea reţeta. Zicea cam aşa: „Se jupoaie animalul de blană, etc…, se reintroduce animalul în blana lui…” Vedeţi? Animalul în sus, animalul în jos. Nu i-a spus măcar o dată pe nume. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că „animalul” putea fi ori bătrânul Rex, câinele credincios al lui Florin, ori vreun pui de piropopircăliţă, ori fabulosul Nicostel despre care nu ştim cine/ ce este dar cu siguranţă, dacă cineva ar afla, acela nu ar putea fi decât Florin, paranormalul de la Maltezi. Aşa că, celor care aţi gustat „iedul” lui Florin, vă dorim digestie fericită! Eu nu l-aş fi gustat, nici dacă aş fi apucat. Mai degrabă mi-au făcut cu ochiul preparatele sofisticate şi elegant prezentate ale lui Daniel, dar poate cu altă ocazie… Cam asta despre mâncare.


Domnul preşedinte al CJ dă mâna cu hangiţa şi stă cu ochii pe... puicile lui Daniel

Florin maltratând animalul de provenienţă necunoscută



Daniel emoţionat. Pe Florin îl doare-n bască. Sau în ied.

Daniel dând explicaţii. Noi făcându-ne că pricepem

Hangiţa în exerciţiul funcţiunii

Dar întrucât noi nu suntem numai mâncăi (sau aşa ne place să credem), Asociaţia Culturală „Helis” a prezentat şi un stand cu reviste, cărţi şi mape cu texte scrise special pentru eveniment. Ne-am bucurat să constatăm că şi acestea au dispărut, chiar dacă nu cu aceeaşi viteză ca mâncarea şi băutura. Mulţumesc acelora dintre helisieni care au răspuns invitaţiei de a scrie un text special sau de a trimite ceva care să îi reprezinte şi să ne reprezinte pe noi toţi. În ordinea în care au „sărit”: scriitorii Marian Ştefan, Gheorghe Dobre, Augustin Mocanu, Costel Bunoaica, solista Ioana Marin, pictorii Valeriu Stoica, Melania Florescu şi Tania Moroianu (care au avut şi lucrări pentru ornarea standului). Mulţumim, de asemenea, tuturor helisienilor prezenţi! Au fost prezenţi, cu texte şi fără pretexte, cu mâncare şi băutură sau la mâncare şi băutură: Marian Ştefan, Dan Elias, Florin Ciocea, Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian, Titi Damian, Grigore Spermezan, Alexandru Bulandra, Lili Balcan, Adrian Bucurescu, Valeriu Stoica, Vitalie şi Creola Buzu, Ioana Marin (solista de muzică populară care a fost invitată şi la programul artistic al festivalului), Costel Bunoaica, Ilie Comăniţa, Marian Mihai (directorul revistei şi editurii "Rădăcini"), Vasile Iordache, Doina Roşca, Mihaela Racoviţeanu, Dan Todoran, Nicolae Tache, Gheorghe Ciutacu şi Augustin Mocanu (prin reprezentanţi).  Mulţumim şi celor care, deşi nu au putut participa, din motive întemeiate, au ţinut să ne fie alături printr-un gând bun. Mulţumim organizatorilor (Consiliul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Judeţean Ialomiţa), juriului şi aducem mulţumiri speciale presei care ne-a fost alături încă dinainte de eveniment (ziarele locale şi, în ziua concursului, televiziunea din Fierbinţi, reprezentată de pasionatul domn Florian).
Hora (aproximativ) mare

Cu Ioana Marin, solista de muzică populară

Reviste, cărţi şi alte chestii inutile (ar zice unii)


Corul vânătorilor, dirijat de Elena Gârbacea

Litere şi flori

Merită menţionaţi cu aplauze elevii prezenţi, care în costumaţii din vechime, care cu standuri de mâncare sau diverse expoziţii, sau cu interviuri luate scriitorilor. Spectacolul folcloric, sub oblăduirea doamnei Elena Gârbacea a fost, ca de obicei, la înălţime. Anul, acesta, pentru prima dată ne-a încântat auzul formaţia de muzică veche „Anton Pan”, invitată de Doina Roşca, Director al Centrului Cultural „Ionel Perlea”. O secţiune inedită în concurs a fost cea de sperietori. S-au expus sperietori frumoase (dacă vă puteţi imagina acest paradox!) şi foarte frumoase, premiate toate, din câte am înţeles. Noi n-am participat cu sperietoare, am zis că destul suntem noi. Doar că nu ne-a dat nimeni premiu pentru asta. Standurile, din păcate, nu am reuşit să le văd (că trebuia să stau la datorie), dar atât cât am putut trage cu ochiul, în special la cel al comunei Munteni-Buzău, care era lângă al nostru, am constatat că acesta era foarte frumos, cum de altfel fusese şi anul trecut. Al nostru a fost ornat nu doar cu obiecte populare, ci şi cu texte literare adecvate momentului (epigrame, parodii, etc.). Voi încheia şi eu cu epigrama lui Sorin Beiu, un fel de justificare a prezenţei artiştilor helisieni la Casa Tudorii:

Preferinţă

Pictura nouă e bizară,
De teatru-absurd mi s-a acrit,
Deci numai arta culinară
E cea pe care pot s-o-nghit.

 
Cu Ioana Marin, în 11 octombrie, când am venit să verific dacă standul nostru este în regulă

La standul (epuizat) al comunei Munteni-Buzău, unde am copilărit

Cu fiica şi soţia scriitorului Augustin Mocanu



PREMIILE ACORDATE LA FESTIVALUL  - CONCURS DE
TRADIŢIE CULINARĂ IALOMIŢEANĂ, 12 OCTOMBRIE 2013




Secţiunea mâncăruri calde
Locul I - Caisim Cristina, Giurgeni – stiucă umplută
Locul II – Asociaţia Culturală “HELIS” Slobozia – ied haiducesc
Locul III – Familia Moaca, Luciu – pastramă de berbecuţ

Secţiunea preparate culinare reci (antreuri)
Locul I – Enescu Săndel, Feteşti – drob de urzici
Locul II – Anton Constantin, com. Munteni Buzău – pastramă de gâscă
Locul II – Bondoc Geanina, Slobozia – plăcintă cu spanac

Secţiunea preparate de patiserie şi cofetărie
Locul I – Izvoraşul din Ghimpaţi, com.Ciulniţa – găluşte cu prune
Locul II – Muntencuţele, Munteni Buzău – plăcintă
Locul III – Ciupitu Florentina, com.Vlădeni – biscuiţi de casă

Secţiunea preparate conservate şi semiconservate 
Locul I - Familia Roman, com.Bucu
Locul II – Corlău Elena, com.Vlădeni
Locul III – Tudor Maria, com.Gura Ialomiţei

Premiu pentru cel mai frumos stand
     Trandafirul “TANDAREANCA”, Ţăndărei
Premiu pentru comuna cu cei mai mulţi concurenţi
- Comuna Gura Ialomiţei
Premiu special
 Liceul Carol I Feteşti
Liceul Tehnologic Areta Teodorescu Griviţa
Condruţ Ana, Slobozia
Chifor Crăciun Roxana – M.Kogălniceanu

(Sursa: Juriul concursului)




Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 16 octombrie 2013


2 comentarii:

  1. Am citit şi am zâmbit. Nici nu aveam cu altfel, felul în care ai scris acest blog îmbină ilarul cu seriosul, prezentând cititorului, ca într-un fim bine regizat, principalele momente de la "Casa Tudorii".
    Şi cu bucurie vă felicit pentru aceste momente, vă felicit şi vă spun că am cam tras cu ochiul la acele bucate, că deh, om sunt şi eu, nu?
    Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulţumim, Părinte!
    Dacă vreţi o consolare, şi eu tot numai am tras cu ochiul, mai de emoţie, mai de teama că nu va ajunge altora, m-am mulţumit să le privesc:)
    Nici măcar căpşunica aia pe care toată lumea o lăuda n-am putut s-o gust, că eram responsabilă peste volan. Îmi iau eu revanşa altădată:)
    Mulţumesc de prezenţă şi comentariu!

    RăspundețiȘtergere