Vernisajul expoziţiei şi recital de poezie la Palatul Suţu (Muzeul
Municipiului Bucureşti)
Câmpii verticale? Artistul spune că da. Artiştilor le este permis să
imagineze, întrucât lucrează cu simboluri. Încercând să dezleg metafora, mai trăgând
de limbă autorul, mai trăgând cu urechea la prezentarea făcută de Prof. Univ.
Dr. Doina Işfănoni, am aflat că
titlul aparent paradoxal este tributar dorinţei dintotdeauna a omului de accedere
spre înalt, tendinţei către verticalitate. Intersectând planul orizontal al
câmpiei unde s-a născut Pictorul Valeriu Stoica (Movila, judeţul
Ialomiţa), cu cel vertical al câmpiilor
sale, se obţine simbolul Crucii, atât de prezent şi în pictura sa, artistul
nefiind numai un simplu pictor, ci şi pictor de biserici (ceea ce mi se pare o
încununare a artei plastice). 
Îl ştiam numai ca scriitor,
din paginile revistei „Helis”, neştiind, la vremea respectivă, ce pierdeam
necunoscându-i pictura. L-am întâlnit în 2012, la „Casa Tudorii”, unde mi-a
fost prezentat de poetul Gheorghe Dobre.
Am avut plăcuta surpriză să întâlnesc un om de o rară modestie (în sensul cel
mai frumos al cuvântului), de o blândeţe care i se citeşte pe chip. Astfel, m-a
bucurat foarte mult invitaţia domniei sale la vernisajul ce a avut loc în data
de 15 ianuarie 2013 (de Ziua Naţională şi a Poetului Mihai Eminescu), la Muzeul Municipiului Bucureşti. Clădirea
impresionantă, construită în stil neogotic, între anii 1833-1835, mai este cunoscută
sub numele de Palatul Suţu, fiind iniţial proprietatea
familiei domnitoare omonime, având ulterior diferite întrebuinţări (sediu de
primărie, de bancă, de CEC, etc.), iar în prezent găzduieşte Muzeul
Bucureştiului.
Despre pictura lui Valeriu
Stoica nu am căderea (competenţa) să vorbesc. Voi spune doar că m-a impresionat
în mod deosebit, că, în faţa lucrărilor sale, am simţit o emoţie aparte, o
mângâiere sufletească venind dinspre jocul de lumini şi chiar dintr-o anume
căldură ce iradiază din imagini şi culori.
Interesant la acest
eveniment a fost faptul că şi-au dat mâna, în mod fericit, două arte: pictura
şi literatura (mai exact, poezia). Domnul Valeriu Stoica a dorit să aibă
alături prieteni din „Zodia Helis” (aşa cum ne-a prezentat şi pe afişul
evenimentului). Astfel, au susţinut un recital de versuri din creaţie proprie
poeţii: Costel Bunoaica, Florin Ciocea, Florentina Loredana Dalian, Gheorghe
Dobre, Dan Elias, Nicolae Teoharie şi Daniela Micu, cea care a fost şi moderatoarea evenimentului. O
frumoasă prezentare ne-a făcut istoricul Marian
Ştefan, bucureştean prin adopţie, însă tot ialomiţean de-al nostru, unchiul
deja celebrului violonist Valentin
Albeşteanu. Pe mine m-a numit „sarea şi piperul Helis-ului”. Îi mulţumesc
pentru indulgenţă. Eu aş fi zis „mătrăguna Helisului”.
„Prielnică
este lumina măreţului astru pentru întinsa câmpie şi pentru artiştii născuţi şi
trăitori în ea. Plini de lumină în priviri au venit aceşti crainici ai artei
ialomiţene la Palatul Suţu, la Bucureşti adică. Toţi se bucură de notorietate
în lumea culturală, aşa că publicul, poftit să vadă şi să asculte, a fost
numeros.” Acestea sunt cuvintele jurnalistului Adrian Bucurescu, tot bucureştean-ialomiţean (s-a mutat Ialomiţa la
Bucureşti!), pe care le nota a doua zi după vernisaj în publicaţia TheEpochTimes (http://epochtimes-romania.com/news/artisti-din-zodia-helis---180741)
. Schimbând câteva vorbe la momentul neoficial al evenimentului, după ce am
fost prezentaţi unul altuia, ne-am descoperit de-a dreptul vecini de...
copilărie. Eu munteancă-buzoiancă, el sărăţean. Ce mică-i lumea! A trebuit să
ne cunoaştem la Palatul Suţu. Adrian mi-a povestit cum se apelau reciproc, pe
vremea deja îndepărtată a copilăriei sale, cei din Munteni-Buzău cu cei din
Sărăţeni. Îmi place când întâlnesc oameni care-şi poartă satul în suflet prin
cele palate, neabandonându-l la garderobă.
Bucuria noastră a fost amplificată de revederea şi altor
cunoscuţi şi prieteni (profesorul şi criticul Aureliu Goci, scriitorii Florentin
Popescu, Marin Constantin şi Florin Grigoriu), astfel că ne-am simţit
aproape ca acasă, în „moţul” Bucureştiului, la Kilometrul 0. Am făcut şi
cunoştinţe noi, printre care aş aminti de o doamna cu totul deosebită şi
încântătoare. Este vorba de doamna Uca Marinescu, cea
mai cunoscuta femeie-explorator din Romania, prima româncă ce a ajuns în
Antarctica; prima femeie din lume care a ajuns în decursul unui an la cei doi
poli geografici ai Pamântului; primul român care a ajuns la cei doi poli pe
schiuri in 2001 (marcand si un record de varsta), a traversat Africa, a mers de
sase ori in Tibet, s-a catarat pe Mont Blanc si pe alte vârfuri, a escaladat
gheţari. Şi se pare că nu se opreşte aici, deşi vârsta (pe care n-o arată
deloc) i-ar permite să se răsfeţe în confortul casnic. Văzând-o şi ascultând-o, mi-aş fi imaginat-o mai degrabă vreo descendentă a
familiei Suţu, va să zică o prinţesă, ingenuă, fragilă, spre care îţi e teamă
şi să sufli. Nicidecum o atletă în toată regula. Felicitări, doamna Uca! Şi
promit că, de mâine, o să merg şi eu pe jos până la... alimentara.
Nu voi încheia fără a aduce un omagiu publicului, educat,
civilizat, atent, răbdător. Când merg la astfel de evenimente, parcă sunt în
altă Românie. În România normală, nu aceea care se vede la televizor. A propos:
nu ştiu dacă evenimentul a fost mediatizat (sanchi! De artă ne arde nouă? E mai
important să ştim ce struţi, găini, curcani şi alte orătănii se mai poartă ca
animale de companie de către persoane – pardon! vedete - duse cu... nu, nu cu vaca, mai nou se zice
„cu animalul de companie”, par example cu găina), dar o televiziune cel puţin a
fost prezentă (vocile spuneau că era chiar TVR, dar cum eu sunt alergică la
televiziuni şi televizor, n-am remarcat). Poate sunt nedreaptă, şi nu vreau să
fiu. Dacă vede cineva emisiunea, să mă tragă de mânecă. Din ea va ţâşni
atunci (din mânecă, aşadar)... purecele de companie. Da, purece îmi voi lua. Prezintă multiple
avantaje, pe lângă cel de a-ţi asigura notorietatea: e uşor de transportat, nu se vede, nu cere
de mâncare şi, dacă mă supără cineva, îl dau pe el. Atunci, cu siguranţă mă
veţi vedea la Tv, la oră de audienţă maximă. Până atunci, sper să mă mai vedeţi
prin revistă (să mă citiţi, că de văzut n-aveţi cum, Dobre zice că sunt urâtă
şi nu merit poză). Şi sper să ne mai vedem la cât mai multe evenimente culturale,
de înaltă ţinută, cum a fost şi cel al vernisajului expoziţiei „Câmpiile
Verticale” a Pictorului Valeriu Stoica, unde au fost invitate să expună şi mai
tinerele sale colege: Melania Florescu,
Manuela Petre şi Ana-Maria Vasilescu.
Aş mai fi avut multe de vorbit, multe de întrebat. Pe
domnul Valeriu, de exemplu, l-aş fi întrebat cum îşi pregăteşte lemnul pentru icoane, la ce se gândeşte când e căţărat
pe schelă (îmi şi imaginam răspunsul: „cum să fac să nu cad”); pe doamna Uca ce
simte acolo sus, foarte sus... Dar timpul, acest nevăzut alergător la proba de
viteză, m-a împiedicat. Mai trebuia să ajungem şi acasă (prin ceaţa prin care
abia am răzbit), să ne odihnim, să ne trezim devreme şi să mergem la datoriile
noastre.
Dacă v-am făcut curioşi, vă spun un
secret: Valeriu Stoica va expune în curând la Slobozia. Ţineţi aproape! Până
atunci, dacă nu puteţi merge la Muzeul Municipiului Bucureşti, unde expoziţia
rămâne deschisă până în 30 ianuarie a.c., cu program de vizitare între 10-18,
intraţi măcar pe site-ul domniei sale: www.valeriustoica.ro
Felicitări, domnule Stoica, mulţumim
stimate artist şi prieten pentru găzduirea poeţilor din zodia Helis şi vă
aşteptăm curând, în câmpia noastră enervant de orizontală, cu ale dumneavoastră
minunate câmpii verticale. Vom suprapune cele două planuri şi vom obţine
Crucea.
Crucea artistului, care i s-a dat odată cu talentul, pe care o cară cu
drag, uneori cu greutate, dar pe care n-o mai poate lepăda, chiar dacă ar
dori...
Slobozia, 16 ianuarie 2013
Notă 21.01.2013: Vor fi transmise secvenţe de la eveniment, miercuri, 23.01.2013, între orele 16-17, la TVR 1, în cadrul emisiunii "Convieţuiri"
Emisiunea "Convieţuiri", TVR 1, 23 ianuarie 2013 (despre eveniment între minutul 23:40 - 30:12)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu