Profesorul de idei de-a gata
vorbea în cuvinte sofisticate
cum ar fi: subtilitate sau sincretism.
Afară iarna dădea să vină,
prevestită de ciorile mai negre ca noaptea.
Îmi era dor de acasă,
de focul din sobă, de felinarul
de pe strada noastră, de sperietoarea
din vie, de gardul din lemn putred,
de mama împărţind covrigi colindătorilor,
de tata făcând berbec la proţap.
Mă gândeam la copilărie
ca la un colac de salvare;
când m-a trezit vocea profesorului
cu sonorităţi de capac trântit peste vise
ori de castron făcut bucăţele,
vorbind despre mama sincretismului în literatură.
Mama lui de sincretism!
Eu fugisem demult înspre acasă,
îmi încălzeam rănile la focul din sobă
trăsesem cortina peste toate „ismele”.
Pe jumătate din felia mea de viaţă
se află o fabrică de rahat turcesc,
pe cealaltă jumătate s-a pornit furtuna.
Cele două jumătăţi se află-ntr-o simbioză perfectă.
Cândva aveam şi principii
care sunau aproape axiomatic,
cu care lătram la lume
precum un câine turbat.
Toate, dar toate, s-au prăbuşit
sub ameninţarea unui bărbat de demult
pe care-l văzusem – numai eu îl văzusem –
vărsând o lacrimă pe-o floare...
Maltezi, noiembrie 2012
Apărut în revista "Helis" noiembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu