Ceasul

Ieri, la Ziua orezului, eveniment expozițional-științific organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, un domn dr. ing., cercetător la o stațiune de cercetare agricolă din Brăila, care a susținut o temă științifică: „Datorez orezului primul meu ceas. Când eram copil, pentru că îmi doream foarte mult unul și nu aveam cu ce să-l cumpărăm, i-am rugat pe părinți să-mi ia și mie o parcelă de orez, pe care l-am recoltat cu secera. Din banii primiți, mi-am cumpărat ceasul.”

Lumea e plină de povești frumoase. Un cititor al blogului mi-a scris acestea la comentarii: 

„Mi-ai răscolit (cu postarea ta) atâtea amintiri! Primul ceas (unul marca ATLANTIC) luat la mâna a doua (un pic cu geamul fisurat, dar mergea ca Titanicul - pînă s-a scufundat -), a fost tot dintr-o muncă făcută la CAP (eram elev de liceu, înainte de a intra la facultate). Mă angajasem să prășesc și să culeg un ha de porumb. Prașila ca prașila! M-a ajutat fratele meu cu șase ani mai mic. La irigat îmi aduc aminte cum plecam seara de acasă și furam butilele (colacul pânzat de cauciuc cu care se iriga de la capăt de rând prin canele cu dop), de le duceam pe rândurile mele. Era planificat ca fiecare „arendaș” să le folosească doar o noapte, fiecare după o listă, când îi venea rândul. Ca hoții le căram pe parcela mea și le mutam în zori. Asta până când am fost prins și fugărit toată noaptea prin lanul de porumb. N-am mai apucat culesul. Plecasem în toamna aia la facultate. Săraca soră-mea (mai mare) a trebuit să se lupte și cu hectarul ei și cu al meu. Am aflat că se făcuse record de porumb la ha: 20000 kg la ha. Am purtat acel ceas, cu care mă mândream de altfel, toată facultatea. Apoi, i s-a pierdut urma...” (M.V)