Mircea Ionescu-Quintus s-a mutat
la Domnul, la frumoasa vârstă de 100 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!
E plin internetul de titluri care
anunță „plecarea” politicianului, liberalului, parlamentarului, ministrului etc
MIQ. Puțini însă știu (exceptându-i, desigur, pe confrații săi umoriști) că
Mircea Ionescu-Quintus a fost și epigramist și
președinte de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România. Și dacă ceva îi va asigura
„nemurirea” aici printre noi, aceea nu va fi nici calitatea de politican, de
liberal, nici cea de fost ministru, ci
tocmai cea mai puțin cunoscută astăzi de cei mai mulți, și anumea cea de
scriitor.
Nu l-am cunoscut personal, deși
mi-aș fi dorit; nu ne-am potrivit cu prezența la festivalurile de umor (pe care
eu le-am frecventat destul de rar, totuși). Dar învârtindu-mă printre cei care l-au
văzut/ auzit și au fost copleșiți de spiritul său tânăr, e ca și cum l-aș fi
știut. Astă iarnă, când prietenii mei constănțeni m-au vizitat, întorcându-se
de la festivalul de la Mizil, printre altele mi-au vorbit, în cuvinte pline de
admirație la adresa prezenței sale, despre omagierea maestrului, în avans cu
vreo două luni, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani.
Mircea Ionescu-Quintus va rămâne
printre noi prin ceea ce a lăsat - fără termen de expirare - în această lume.
Să-l lăsăm chiar pe el să ne spună cum stă treaba cu nemurirea:
„Nemuritorul
S-a învolburat văzduhul
Şi din morţi un bard se scoală;
Fuse moartea să-i ia duhul
Şi-a plecat cu mâna goală.”
Şi din morţi un bard se scoală;
Fuse moartea să-i ia duhul
Şi-a plecat cu mâna goală.”
(MIQ)
FLD, Slobozia, 15
septembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu