Vezi, ne pleacă
iar cocorii,
purtând pe aripi
dorul depărtărilor,
lăsând în urmă
umbra iubirilor ne-ntâmplate...
pe
ostrovu-acesta iarba a prins a rugini,
cotele apelor
sunt în creștere,
o amintire
pășește cu sfială între răsărit și apus;
doar magnoliile au
înflorit a doua oară,
vestind izbânda
unei duminici
când toamna
miroase a poezie, a rugă și-a dragoste.
Știu, vine o
vreme când toate pleacă spre un alt țărm,
dar eu nu cred
în plecări,
deci pune-ți
aripile de venire!
Slobozia,
02 octombrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu