Jurnal de risipită 41
Ziua orezului. Așa s-a intitulat sesiunea de
comunicări, însoțită de expoziție, la care am participat ca reprezentant al
firmei la care lucrez. Am mâncat orez pe pâine, adică am ascultat conștiincios
expunerile unor doctori ingineri, cercetători, specie pe cale de dispariție,
dar pe care cu atât mai mult o prețuiesc, expuneri legate de cultura de orez,
în principal, dar nu numai. Știți ce sunt cercetătorii, da? Oamenii aceia care
stau cu nasul și cu toată ființa lor în obiectul/ subiectul de cercetat, testând
te miri ce chestii invizibile, despicând firul problemei în paișpe și
analizând-o pe toate părțile, care uită să mănânce uneori, pe care nu prea-i
interesează cum le vine costumul sau cum le șade cravata, în schimb se
entuziasmează și sar în sus de bucurie dacă le-a ieșit „pasiența” numai de ei
înțeleasă. Oameni adeseori nevăzuți, neștiuți, cu halatele pătate ori ponosite,
nu scrobite ca ale asistentelor medicale, oameni, până la urmă frumoși în
ciudățenia lor, care radiază și duc lumea înainte. Pe ale căror muncă și merite
se cocoață adeseori alții, cărora nu li se dau fonduri suficiente, nici vorbă
de salarii pe măsură, care-și iau doctoratele pe bune, nu cu strachina cu prune
ș.a.m.d. Oameni de care îmi era dor, întrucât n-am mai avut demult ocazia să-i
văd, întrucât parc-am visat cândva, demult, să fiu și eu unul. De aceea am stat
cuminte și i-am ascultat, chiar dacă n-am înțeles mare lucru din temă. În
definitiv, când stai lângă inteligențe, simți și tu cum îți crește IQ-ul. Așa
că, feriți-vă! De azi sunt mai deșteaptă! :)
Muzeul Agriculturii. Am profitat de prezența acolo și, la
finalul lucrărilor, am dat o raită pe la parter. O minunăție de colecții! Îți
încântă sufletul. Se poate vizita în orice zi, mai puțin lunea, iar prețul de
intrare e penibil, nici cât un sfert de pachet de țigări. Am reținut un cufăr
în care fostul ministru, vrednicul de pomenire boier Aurelian Pană a adus un
soi de porumb de nu știu unde și l-a cultivat la noi. Vă imaginați un ministru,
fie el și al agriculturii, cărând un cufăr cu boabe de porumb? Păcat că ne
uităm atât de ușor eroii!
Educația. S-ar zice că ne preocupă. Că tot e mâine (aproape azi, mai
sunt 9 minute până... mâine) - ziua educației. O doamnă profesoară-ingineră din
partea Inspectoratului Școlar (inspectoarea șefă care fusese anunțată în
program e foaaaarte ocupată, n-a putut veni), ne vorbește despre școlile
profesionale și face propuneri interesante privind eventuale discuții între
școală și agenții economici, pentru a pune la cale modalități de satisfacere a
cererii de forță de muncă înalt sau mai puțin înalt calificată. În sală, sunt
prezenți și elevi de la o școală profesională din Reviga parcă, însoțiți de un
domn profesor. Trebuie făcut ceva să le dăm speranțe tinerilor! Făcut, nu
vorbit! Priveau cu ochișori mirați și parcă și cu oarecare nădejde către mai-marii
de care depinde viitorul lor.
Toamna. Pe-afară o toamnă nedrept de frumoasă, de-ți vine să-ți
iei câmpii. La propriu, așa, să mergi pe câmpii, să simți sub tălpi frunzele
foșnind sub lumina astrului care străluce pentru toți. Mâine seară mă risipesc
spre capitală, la un frumos moment artistic, la Centrul Rus de Știință și
Cultură. Iar o să-mi crească IQ-ul! Mi-am repetat poeziile, mi-am pregătit
țoala festivă, ar fi cazul să mă duc la somn, dar tot îmi vine s-atârn pe lângă
computer. Și mă bântuie arghezianul vers: „Niciodată toamna nu fu mai
frumoasă...” Ei, nu fu! Ba fu!
Slobozia, 04
octombrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu