„De la plecarea lui Iuda de la Cină, încoace, nicio
trădare nu mai cutremură întreg universul. Dacă n-am murit atunci – de groază,
de scârbă, de ruşine – sunt şanse maxime să supravieţuim oricărei trădări,
oricât de mârşave. […]
Dacă nu ne-am zguduit atunci din
temelii până la a nu mai fiinţa, să ne vedem mai departe de trădările noastre.
Într-un anume mod, fiecare trădător este un sinucigaş. Atunci când trădezi,
omori în tine ceva pentru totdeauna. Pe cel trădat îl răstigneşti, însă va
reînvia, după o temporară moarte. Şi totuşi, de la plecarea lui Iuda de la
Cină, încoace, nicio trădare nu mai cutermură întreg universul.” („Scrisori netrimise”–FL Dalian)
„Ce tragic personaj Sfântul Apostol Petru! Ce dramă, câtă durere în
lepădarea lui! Să iubeşti şi să-ţi fie frică să iubeşti până la capăt, apoi
să-ţi pară rău şi să plângi la fiecare cântat al cocoşilor. Sună cunoscut?
Petru suntem noi! Suntem mai mulţi petri
decât iude. Trădăm mai rar pentru
arginţi, dar mult mai des fiindcă ne e teamă să iubim. Până la capăt, total.” („Înainte de magnolii” . FL Dalian)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu