Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, 11 aprilie 2016
Luni seara, 11 aprilie 2016,
la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, a avut loc o dublă lansare de carte,
în prezența A.S.R Principele Radu al României. Evenimentul a fost organizat de
Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, în parteneriat cu editura
„Curtea Veche” și Casa Regală. Au fost lansate cărțile: „Regalitatea astăzi” și
„Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal”. Evenimentul a fost moderat de
doamna Mihaela Racovițeanu, director al Bibliotecii Județene. Biblioteca a
organizat și o mini-expoziție de carte regală.
În deschidere, a luat cuvântul profesorul Vitalie Buzu,
director al Colegiului „Mihai Viteazul” din Slobozia, care a vorbit despre
legăturile ialomițenilor cu Casa Regală, de-a lungul timpului. A urmat
discursul Alteței Sale Principele Radu, aflat pentru a doua oară în orașul
nostru (prima dată fiind prezent acum câțiva ani, la Colegiul „Mihai Viteazul”,
într-un dialog cu elevii).
La eveniment au participat: Preasfințitul Părinte Episcop
Vincențiu, preoți, scriitori, oameni de cultură, profesori, bibliotecari și
elevi, oficialități locale, precum și alți iubitori de carte.
Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe acordate de
Principele Radu care și-a început cuvântarea cu o invitație adresată tuturor
celor aflați de față, de a participa în 10 mai a.c. la sărbătoarea organizată
la Palatul Peleș din Sinaia, când se vor celebra 150 de ani de când datează
monarhia în România. Este posibil ca Alteța Sa Regală Principele Radu să revină
la Slobozia, cu ocazia Salonului Anual de Carte din octombrie. Până atunci,
sperăm să se termine și cu noroaiele din fața Centrului Cultural. Dar ca să
fiți sigur, Alteță, că n-o să vă nămoliți din nou pe la noi, puneți-vă și
galoșii peste pantofi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu