Amurg

Cu fiecare plecare,

fie și de scurtă durată,

sufletul se face ca albia secată a unui râu.

Unde se duc mereu cei care pleacă,

și de ce nu privim senini ca la plecarea cocorilor?

Doar știm că se vor întoarce,

doar știm că n-au plecat de tot.

Plecările seamănă cu clopotele Catedralei

vestind vecernia.

Când tac, se așterne o liniște,

peste inimă coboară un amurg

și încă ceva pe deasupra.

  

Slobozia, 03 aprilie 2016