Bezmetică şi-nsingurată eşti mare,
în ceasul dimineţii de început de primăvară.
Nevinovato! Te dai fecioară,
de parcă n-ai fi înghiţit vapoare şi oameni
cu visuri cu tot.
Lasă, lasă!
Noi te iubim pentru ceea ce se vede,
pentru obrazul tău curat ca lacrima,
necum pentru deşertăciunile de epave
pe care le-ascunzi în adânc.
Eşti frumoasă, mare,
mă întreb câte minţi de îndrăgostiţi ai sucit,
câte inimi ai izbit cu valul tău,
câte poveşti, secretoaso, le ţii pentru tine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu