Sub semnul domnului Eminescu

“A unsprezecea poruncă” – Eveniment cultural, lansări de carte Florentina Loredana Dalian – Bârlad, 20 aprilie 2013, Centrul “Mihai Eminescu”

         Citeam, într-o seară, poezie religioasă, pe un site ortodox. Nu ştiu nici acum ce mi-a venit să intru şi să comentez la una dintre poeziile Dorinei Stoica, mai ales că observaţiile mele erau destul de dure. Puteam trăi la fel de bine şi dacă o necunoscută scria poezie religioasă bună sau nu. Ce mă interesa? Şi totuşi n-am putut să tac. Nu pentru că m-ar mânca limba de obicei şi că abia aştept să dau sfaturi inutile cuiva, ci pentru că am pretenţia că în scrierea poeziei religioase trebuie să fim în cel mai mare grad exigenţi, cu noi înşine şi cu alţii. Aşa cum pictorul îşi mai poate permite să dea chix cu portretul vreunei Monalise, dar în niciun caz cu portretul dintr-o icoană, tot aşa şi poetul, cu poezia religioasă n-ar trebui să experimenteze. Îi spuneam Dorinei că nu-i de ajuns un sentiment profund religios, o bună intenţie şi un mare drag de Dumnezeu, ci trebuie ca acele trăiri să fie exprimate, în poezie, şi la un nivel calitativ ridicat. În fine… Mă aşteptam ca, în urma acestui comentariu al meu, să primesc vreo lecţie, gen: “Vezi-ţi de scriitura ta”, “cine te crezi să dai lecţii?” ori alte asemenea. Însă nimic din toate acestea. Dimpotrivă. Dorina mi-a scris să îmi mulţumească pentru observaţii şi a dorit să mă cunoască. Am făcut schimb de cărţi, de impresii, etc. Anul acesta (2013), prin luna martie, m-a întrebat dacă mi-ar face plăcere să merg la Bârlad pentru o lansare de carte. Astfel, am ajuns să ne cunoaştem şi în spaţiul real. Am poposit, sâmbătă, 20 aprilie 2013, la Centrul “Mihai Eminescu” (supranumit de localnici şi Casa Roşie), despre care nu ştiam mai nimic. Însă m-am bucurat să aflu. Mai întâi, m-am bucurat că l-am nimerit, ameţită cum sunt când vine vorba de orientare turistică. Dar ce l-am nimerit! Mai ceva ca orbul, Brăila. În faţa Centrului, mă aştepta nimeni alta decât cea care îl conduce – Domnişoara Geta Modiga. Mă pusese Dorina în legătură cu ea, pe e-mail. Din modul de colaborare, am înţeles că e o persoană extrem de riguroasă, genul “dacă am zis, e musai să fac şi să fac bine”, bine organizată, ce mai, genul cu care îmi place să colaborez. Iată de ce, datorită seriozităţii de care a dat dovadă în organizarea acestui eveniment (până la cele mai mici detalii, unde mă voi caza, a mers să vadă personal, ce servesc la restaurant, etc.), mă aşteptam să văd în uşa instituţiei o “ditamai Geta”, adică, în orice caz, o persoană impunătoare şi la trup, cum pare să îi fie spiritul şi mintea. Când colo, ce să vezi? Mai să n-o zăresc pe cerdacul clădirii. Mai s-o întreb: „Dar mama ta unde e?” O domnişoară tânără (nu e pleonasm, există şi categoria „old”), „spirt”, toată un suflet. Cu multă râvnă şi pasiune, doldora de cunoştinţe legate de Eminescu şi nu numai. 

          Înainte de începerea evenimentului, am mai cunoscut câteva persoane (evident şi pe Dorina Stoica, dar ea nu se pune, aveam impresia că ne cunoaştem, de vreme ce corespondaserăm şi ne citisem reciproc cărţile. Eu chiar venisem cu recentul ei volum – “Bietul om sub vremi” – proaspăt în minte). L-am întâlnit pe Petruş Andrei, cel care îmi citise „Scrisori netrimise” special pentru lansare şi făcuse o cronică pe care a şi prezentat-o. Pe „soţia legitimă” a acestuia, aşa cum s-a prezentat doamna Andrei, adăugând cu umor, înainte ca eu să pun întrebarea care-mi hălăduia prin cap (Există şi una nelegitimă?): „Aşa mă prezint mereu, ca să nu existe dubii”. Apoi, a venit direct la mine, de parcă m-ar fi ştiut de o viaţă, o frumoasă doamnă, cu nume cel puţin la fel de frumos: Lăcrămioara Zota. Lăcrămioara mi-a mărturisit că odată, căutând poezie religioasă pe net, pentru a-şi alege una să recite la un moment cultural, nimic nu o mulţumea. Până când a dat de poezia mea Spovedanie, care i s-a potrivit ca o mănuşă, pe care a recitat-o cu lacrimi în ochi. Am crezut că Lăcrămioara este actriţă (aşa şi arată, cu ţinuta impecabilă, cu o anume prestanţă), aflu că este psiholog şi realizator TV. După lansare, mi-a spus că a descoperit destule asemănări între noi (acelaşi an al naşterii, numele ei – numele misteriosului meu personaj din „Scrisori…” şi altele). Eu am constatat amuzată că mai era una: ne-mbrăcase mama frumos, când am plecat de acasă (adică la fel). Întâmplare sau nu, amândouă alesesem combinaţia negru-albastru.

Şi eu avusesem părul negru cândva, dar niciodată atât de frumos. Ce bine mi-ar fi prins un foarfece, s-o uşurez de câteva şuviţe! Data viitoare, în geanta mea, printre alte surubelniţe, holşuruburi, lanterne, piuliţe, etc., se va afla şi acest instrument de tortură. Să fie. Am schimbat câteva vorbe şi cu doamna profesor – artist plastic Viorica Ghenghe.

Sala în care s-a petrecut întâlnirea mea cu cititorii bârlădeni mi-a plăcut foarte mult, având un aer intim şi sobru totodată, propice unor astfel de manifestări culturale. În deschidere, a vorbit Domnişoara Geta Modiga. 

Poetul Petruş Andrei a prezentat cartea mea „Scrisori netrimise” şi ne-a vorbit şi despre legătura Domniei Sale cu Slobozia: o carte editată acolo (adică aici) – „Taina feciorului de împărat”, carte care a primit Marele Premiu al USR Iaşi. Petruş Andrei şi-a intitulat eseul asupra cărţii mele: „Scrisori netrimise ajunse la destinaţie”. Am reţinut din discursul său citatul din Camil Petrescu (unul dintre autorii mei preferaţi): „Eu nu pot scrie onest decât la persoana I”. Lucru care mi se întâmplă şi mie. De altfel, numele lui Camil Petrescu a revenit pe parcurs, când Petruş Andrei a comparat psihologia iubirii din cartea analizată cu cea din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Scriitoarea Dorina Stoica a ales să vorbească despre mine, despre felul cum ne-am cunoscut şi despre ceea ce o surprinde uneori la scriitura mea. Cuvinte sincere, pornite din suflet.

Geta Modiga a prezentat „A 11-a poruncă”, dar nu înainte de a remarca faptul că, probabil, toţi avem scrisori netrimise, gânduri, dorinţe, declaraţii, etc. pe care le păstrăm în suflet. M-a bucurat faptul că, din scrisul meu, a dedus că iubesc oamenii. Sunt puţini aceia care mi-au spus lucrul acesta. De altfel, la momentul imediat următor, când mi s-a dat cuvântul, am fost întrebată cum suntem noi, oamenii. Frumoşi. Acesta a fost răspunsul. Frumoşi, dacă ne amintim că suntem creaţia lui Dumnezeu, "după chipul şi asemănarea Lui", dacă ştim să căutăm şi să angajăm frumosul din noi, în tot ceea ce facem.

A urmat un momet poetic, când s-au citit poezii semnate de mine. Eu am recitat Spovedanie şi Domnişoara Nimeni, Dorina Stoica: Cântec pentru Iuda Iscarioteanul şi Eu stau la uşă şi bat, Geta Modiga: Riduri pe inimă şi Păsările, iar Lăcrămioara Zota: Paşii altcuiva şi Azi, nu. Fiecare şi-a ales poeziile după cum i-au plăcut. Am remarcat un public atent şi plăcut impresionat. De altfel, la sesiunea de autografe, mi s-a solicitat din partea unora cartea de poezie. Eh! Cartea de poezie nu există. Încă. Deşi, în manuscris, ar fi vreo două. Aşteaptă să se coacă. Şi să găsească sponsori. Le-am promis, oricum, bârlădenilor, că voi reveni la ei – întrucât chiar mi-a făcut mare plăcere să mă aflu acolo – şi cu o carte (cel puţin) de poezie. Când va fi să fie!

Am mai stat un pic împreună, am făcut fotografii, am schimbat impresii şi m-am bucurat să aflu că astfel de evenimente sunt obişnuite pentru Centrul "Mihai Eminescu", acolo destul de des se adună oameni iubitori de cultură pentru întâlnirea cu literatura, muzica, pictura. Se cuvine a nota câteva lucruri despre Centrul „Mihai Eminescu”, împreună cu îndemnul de a merge acolo, la Bârlad, pentru a vă bucura de comoara spirituală din Casa Roşie (vis-a-vis de spital).

Instituţia a fost inaugurată pe 15 ianuarie 2011, la împlinirea a 161 de ani de la naşterea Luceafărului culturii naţionale. La baza înfiinţării Centrului „Mihai Eminescu” se află o unică (în România) şi impresionantă colecţie, oferită comunităţii cu generozitate de Dr. Constantin Teodorescu (fost medic chirurg în Bârlad), prin fundaţia ce-i poartă numele. Fundaţia este administrată de Preşedintele acesteia, farmacist Ana Sârbu, partenera de viaţă a doctorului Teodorescu. Colecţia constă în 200 de lucrări plastice (grafică, pictură, sculptură, fotografii) realizată de artişti de mare valoare naţională precum: Sabin Bălaşa, Dan Hatmanu, Gheorghe Miron, Cela Neamţu, Ştefan Popa Popa’s ş.a. De asemenea, conţine peste 6000 de volume, cu şi despre Eminescu, publicate de la prima apariţie din timpul vieţii Poetului (1884) şi până în prezent: fotocopii după manuscrisele şi alte documente ale sale sau legate de existenţa acestuia, editate de Academia Română; peste 300 de exemplare de reviste literare; lada lui Eminescu în care îşi ţinea manuscrisele, discuri şi casete audio, CD-uri cu romanţe şi muzică pe versurile lui Eminescu sau inspirată din creaţia sa; 150 de medalii şi insigne, dar şi numeroase exponate de cartofilie şi filatelie cu tematică Eminescu, realizate de-a lungul timpului pentru a marca diverse momente Eminescu. Cărţile sunt la dispoziţia publicului interesat, în cadrul Departamentului de documentare a Centrului „Mihai Eminescu”. Conceptul de prezentare a patrimoniului pe tematici aparţine colecţionarului Dr. Constantin Teodorescu. Înr-una din săli, tronează portretul fostului Episcop Iacov Antonovici, personalitate marcantă a Bârladului, Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei (1921-1923), Episcop al Dunării de Jos (1923-1924) şi ulterior Episcop al Huşilor, membru de onoare al Academiei Române (1919), care a publicat o serie de lucrări istorice de interes local şi o colecţie de documente bârlădene.  

Am rămas impresionată de tot ce am văzut şi am plecat din Centru învăluită de un sentiment de bine şi de ocrotire, aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată când merg prin locuri încărcate de spiritualitate. Nu înainte de a scrie câteva gânduri şi de a semna în Cartea de Onoare de la intrarea în Centru. 

A doua zi, duminică, m-am întâlnit cu Dorina Stoica şi am mers împreună la Mănăstirea Bujoreni, aflată la câţiva Kilometri de oraş. Mănăstirea mai poartă şi numele de „Măgaru” (are o poevste intersantă), detalii aici http://www.manastireabujoreni.ro/. Un loc frumos, foarte vizitat, deşi ascuns în pădure, cu multe flori, printre care şi o magnolie înflorită. Slujba s-a ţinut în Altarul de vară, am stat afară, aşadar. Din păcate frigul şi vântul puternic m-au împiedicat să rămân până la sfârşit şi la slujba Sfântului Maslu care urma să se oficieze după. 

Mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost aproape!

Slobozia, 29, 30 aprilie 2013