Piropopircăliţa destabilizatoare (III)

Sau cum cei doi anchetatori au fost învinşi de propriile investigaţii şi de reclama deşănţată de care au beneficiat inculpaţii

Stimaţi cititori, după luni de zile de căutări neobosite, puse în slujba descoperirii (adică un fel de dezvelire) adevărului, iată că tonele de probe incriminatorii adunate nu valorează nici doi bani pentru câţiva indivizi care, întâmplare sau nu, se dau lebede când ei, de fapt, sunt nişte diavoli tasmanieni flămânzi, buni de pus în cuşca acuzaţilor, alături de piropopircăliţă şi de acoliţii ei, Marinică şi Florin Ciocea. Că ne e din ce în ce mai clar că între ei sunt nişte legături necurate, o complicitate solidă cu ramificaţii nebănuite. Noi nu o să ne dăm învinşi de conspiraţia care se ţese în jurul nostru şi al anchetei, pe care cu pasiune şi competenţă am desfăşurat-o şi o să vă prezentăm, indiferent de consecinţe, adevărul gol goluţ (adică chiar în pielea goală, ca să nu mai fim aşa pudici).

Riposta semnată de Florin Ciocea este edificatoare pentru demonstraţia noastră. Se poate face studiu de caz pe ea. Să-l facem.

Florin gâdilă dihania, o mângâie, îi zice poropopircăniţă, a schimbat un i şi un l cu mult mai femininele şi duioasele o şi n, dovadă clară că relaţiile dintre ei sunt mai strânse decât lăsau aparenţele să pară. Şi cred că e mult mai mult, cred că e un menage a trois, aici intrând şi Marinică. Aduceţi-vă aminte cât de violentă a fost scrisoarea lui, că-n viaţa mea nu mi s-a spus în doar câteva rânduri că sunt tâmpit, maidanez, prost făcut grămadă, bou şi javră. N-am zis la plural, că Loredana se va apăra singură, că se pricepe. Marinică recunoaşte că o simpatizează pe frumoasa piropopircăliţă, deci ştie că-i frumoasă, lucru pe care noi încă nu am putut să-l verificăm. Şi-şi bagă la înaintare impresarul! Aţi mai auzit vreodată de măgar cu impresar? Sacrificiul suprem: preferă să meargă la grădina zootehnică decât să ne spună ceva despre piropopircăliţă! Avem dovezile cele mai clare că Florin, Marinică şi piropopircăliţa din Maltezi lucrează împreună. Uitaţi-vă la poza în care Marinică stă bot în bot cu Florin, adică măgarul stă la taifas cu stăpânul, într-o poziţie mai mult decât intimă, în vreme ce ciobanul, adică un om, demn reprezentant al speciei, trage la căruţa plină cu gunoi. Ce puteţi să înţelegeţi de aici?

 Alt mister a apărut: ai cui sunt puii dihaniei? N-am putea afla decât făcând testul paternităţii. Sau să prelevăm adn şi să vedem despre ce e vorba. Doar că la Nicostel, ultimul pui din generaţia malteziană, e imposibil să separi cele patru adn-uri contributoare. Dacă-l separi doar pe al lui Teoharie, bineînţeles că va arăta ca Teoharie, dacă-l separi pe al lui Costel, va arăta fix ca Bunoaica. Şi misterul va fi şi mai adânc.

Florin zice „poropopircăniţa mea specială”, vă daţi seama ce posesiv este şi cică e specială. Ne abureşte şi ne trimite pe o pistă falsă zicând că o descrie: „un fel de vasilisc, cu trup de curcan, gât de şarpe şi un cap noastim de pechinez”. Şi chiar dacă ar arăta astfel, ce tâmpit ar ţine doar pentru el o aşa alcătuire? E clar că Marinică a fost mai sincer, ca toţi măgarii, când a zis „frumoasa piropopircăliţă”. Şi ce legătură poate să fie între magie şi faptul că Florin are momente din ce în ce mai dese când vorbeşte singur?

(Dobre)

            Legătura e simplă: Florin lucrează cu forţele nevăzute (să nu spunem altfel), iar atunci când noi credem că vorbeşte singur, el, de fapt, vorbeşte cu umbrele lui (sau cu vocile lui). Da, Florin aude voci. Şi e asaltat de umbre. De-aia visează „poropopircăniţe”. Să-l lăsăm cu ale sale!

Eu, stimaţi cititori, m-am cam săturat de alergat iluzii, nu-i de competenţa mea, m-am convins. Astfel, mă voi reprofila pe altceva: decât s-alerg după piropopircăliţe inexistente, dar periculoase totodată, precum şarpele după coadă, mai bine alerg după potcoave. Dar nu din cele de cai morţi, ci din cele aducătoare de noroc. Eh! M-am potcovit. Vă anunţ, pe această cale, stimate redactor-şef, anchetator principal şi ce-oţi mai fi, că îmi dau demisia din funcţia de secretară interimară a cazului „piropopircăliţa destabilizatoare” şi vă propun şi dumneavoastră să-l clasaţi şi să-i daţi NUP¹⁾. Că, şi urmărită şi neurmărită, paţachina asta oricum îşi face de cap, iar nouă ne dă bătăi de cap, ceea ce nu ne convine şi nici nu merităm. Acum s-a apucat să-şi mai clocească şi moştenitori, va să zică să fim nevoiţi să alergăm în mai multe direcţii, să ameţim complet căutând ceva ce n-o să găsim niciodată.

            Vă mulţumesc pentru colaborare, mi-a făcut o reală plăcere să lucrez cu dumneavoastră şi să mai aflu şi eu, astfel, câte ceva (banale secrete de stat). Sper să nu plângeţi dacă s(t)atul Maltezi va fi ras de pe hartă şi din memoria colectivă, cât de curând. Veţi asista la lucruri interesante, vă asigur, ceea ce pentru dumneavoastră, scriitorii, e mană cerească, mai ales dacă vă aflaţi în pană de inspiraţie creativă. Vă salut şi vă las mască (sau mascaţi, cum vă place; nu măscăriţi, că de măscărit v-a măscărit destul Marinică),

Loricuţa, fostă secretară (sanchi!), alias piropopircăliţa sub acoperire, ofiţer activ CIA.

(Loredana)

Tovarăşa secretară, află că o să fii secretară câte secole vreau eu, adică până te dau afară şi n-a venit vremea aia, că dintr-o funcţie ca asta nu pleci când vrei tu! Şi nu mă saluţi şi nu mă laşi mască, n-ai cum, trebuie să mai vreau şi eu. Şi eu, de-al naibii, uite că nu mă las nici salutat, nici mascat! Ştiam că eşti ofiţer hiperactiv al Controlului Indivizilor Autonomi, că ajunsesem prea liberi şi autonomi, mult mai mult chiar decât visează băieţii din Harcov. Şi trebuia să ne urmărească cineva şi să ne dea la cap, pentru că devenisem un exemplu prea toxic pentru cei care ne cunoşteau şi puteau să se molipsească. Ceea ce n-ai putut să împiedici.

Dar cea mai mare diversiune pe care ai încercat să ne-o vâri în cap e aceea că tu ai fi piropopircăliţa. Ai vrea tu! Ai vrea tu să ajungi vedetă internaţională pe spinarea unei fiinţe eterice, care se ascunde aşa de bine că nu ştie nimeni ce să mai creadă. Şi ai speculat deruta noastră şi ne-ai băgat sub nas ideea că tu ai fi marea piropopircăliţă. Să ştii că nu eşti, că suntem noi derutaţi, dar nu suntem proşti, că văd că ai început să-l plagiezi pe Marinică şi nu-i frumos.  Vrei o bombă? Ia bomba: cred că pentru substituirea asta de identitate, pe care te anunţ că ai ratat-o, chiar o să te dau afară. Şi-o să te trec la munca de teren, adică te fac reporter special, ăla care numără dumicaţii, bărfele şi paharele goale de la sindrofiile post-artistice la care s-au cam dedulcit scriitorii noştri de Bărăgan. Să ştim şi noi ce mai fac şi ce mai gândesc aceşti îmbuibaţi ai noilor vremuri burghezo-moşiereşti, că ei se vaită că n-au nici după ce bea apă, că nu-i citeşte nimeni, că nevestele-i caută seară de seară în sacoşe, sperând să dea de bani sau măcar de puţine legume, nu de metafore şi poveşti pe care nu le crede nimeni; dar cred că se vaită doar aşa, să impresioneze asistenţa şi s-o umple de lacrimi şi după aia să scoată un profit pe care nici la jocurile de noroc piramidale n-ai visa să-l ai.

Aşa că scoate-ţi din minte ideea că ai fi altcineva, eşti doar ceea ce semnezi şi nici atunci în totalitate, şi vezi că eşti la un pas de a intra şi tu într-o splendidă tulburare de personalitate narcisică, aşa cum a păţit-o un prieten de-al nostru din antichitatea imediată şi nu mai reuşeşte să iasă de acolo. Sau nu mai vrea, e treaba lui.

Dragă Loredana (vezi că e limbaj oficial), tentativa ta a eşuat datorită vigilenţei nedormite a spiritului românesc, acesta, de spiritul românesc vorbesc aici, ştiindu-se că termină tot ce începe, nu scapă nimic.

Treci la treabă! Să tragem concluzii, nu ţuici sau aghioase! Că s-a plictisit lumea. (Dobre)

            Ştiam eu că mă pot baza pe dumneavoastră, stimabile! Dragă Gheorghe (tot limbaj oficial!), nu e cazul să vă alarmaţi ori să vă înfoiaţi. M-am alintat şi eu niţel, am vrut, va să zică, să aflu cam cât de necesară şi insuficientă vă este persoana mea pe lângă redacţie (precum lighioana pe lângă casa omului şi piropopircăliţa pe lângă stâna lui Florin). În rest, treaba cu număratul dumicaţilor mi se pare oarecum mai elegantă şi aducătoare de beneficii decât cea cu alergatul piropopircăliţei. Că eu tot m-am plictisit de eterica asta de care ziceţi. Eterică înseamnă isterică, nu? Sau poate eterică vine de la gruparea „Eteria”, şi atunci se schimbă piropopircăliţa. Dar vedeţi, domnule, că a mai fost unul, Tudor Vladimirescu, care a păţit-o urât de tot de la „etericii” lui. Să învăţăm, aşadar, din istorie! Cât despre mine, nu mă deranjează să lucrez în continuare sub acoperire, fie şi la sindrofiile de care ziceţi. Acolo e chiar mai simplu. Că, sub efectul unui pahar, unei sticle/ damigene sau ce alt recipient o mai fi şi s-o mai goli, omul se dezbracă de tot ce are (şi de maiou şi de… caracter), leagă prietenii şi se dezleagă la limbă, spre folosul anchetatorilor în exerciţiul funcţiunii. Aşadar, aşadar… vă mulţumesc, stimate redactor-şef pentru noua avansare afară din birou şi vă doresc din inimă (partidului!) urarea noastră tradiţională: astă bucurie, şi la voi să fie! Măi să fie! (Loredana)

Adică n-aţi renunţat la secesiune şi la datul meu afară? Războiul rămâne deschis şi indecis. Dar să nu cad din nou în plasa împrumutată de Loredana de la băieţii-mai-specialişti-ca-noi-în-manipulare, să mă dezmeticesc şi să merg mai departe. Că drumul e pe final, chiar dacă aţi vrea să fie mai lung.

Toţi participanţii la anchetă au intrat în ea cu un interes ascuns (să publice, bineînţeles şi să ocupe un loc mai în faţă în ierarhia internă), urmând să îl atingă înainte să ajungem noi la concluzii. Ceea ce au şi făcut, durându-i fix în cot de rezultatele anchetei noastre. Aşa că nu se poate pune bază pe nici o intervenţie, bag seama că nici măcar pe bunăcredinţa proaspăt avansatei din redacţie nu se mai poate conta. Am rămas singur! Ba nu, am plecat şi eu, doar vă dau impresia că aş mai fi prin preajmă şi m-ar interesa ceva legat de subiectul dezbătut cu atâta pasiune până acum. Mă declar învins de structuri, de orice fel de structuri.

Ceva tot mai spun:

Dacă stâna lui Florin există, există şi piropopircăliţa, nu poţi să-i separi. Şi puii Lori, Gică şi Nicostel vor amplifica negreşit faima acestor locuri, am încredere-n ei. Oricum, am reuşit un experiment: am trăit în acelaşi timp în realitate şi literatură, produsă chiar de realitate, de nu s-a mai ştiut care-i una şi care este cealaltă. Nici nu contează. (Dobre)

EPILOG

Dacă am şti vreodată când trăim în realitate şi când în imaginaţie, dacă le-am separa întotdeauna, ne-am trezi prea repede din visul acesta frumos, care se cheamă viaţă. Şi dintr-un vis frumos nimeni nu prea vrea să se trezească. „Restul e tăcere…” (Loredana)

Gheorghe DOBRE & Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 01-09 aprilie 2013

¹⁾  NUP – neurmărire penală