Florentina Loredana Dalian

luni, 22 aprilie 2013

Nişte Scrisori netrimise ale Florentinei Dalian au ajuns la noi

Autor: DORINA STOICA


Dorina Stoica, FL Dalian, Petruş Andrei
Pe Florentina-Loredana Dalian am cunoscut-o acum câţiva ani in mediul virtual, pe crestin-ortodox.ro unde postam uneori câte o poezie sau articol. Un comentariu puţin critic dar foarte sincer ( iubesc oamenii sinceri), făcut la o poezie publicată mi-a starnit interesul pentru cea care l-a scris. Căutând pe Google, am aflat-o pe doamna cu nume de floare de vara (dalia-n). Acesta (cautatorul), mi-a oferit o adresa de e-mail şi multe poze ale scriitoarei-poete din Slobozia. I-am scris, mi-a răspuns, i-am trimis şi mi-a trimis cărţile pe care le-am citit pe nerăsuflate. O autoare talentată, cu simţul umorului, un om sensibil, atent la aspectele mai puţin vizibile ale realităţii, o femeie adevarată, cu  trăiri, cu bucurii dar şi cu tristeţi, o luptătoare iubitoare de viaţă cu bune şi cu rele, aşa am cunoscut-o din scrierile sale pe doamna Dalian. Poate aş fi uitat de ea după ce i-am citit cărţile şi am făcut un schimb de mesaje, daca nu aş fi citit şi câteva poezii religioase de introspecţie duhovniceasca ce mi-au descoperit-o pe" Florentina cea dusă la biserică".
I-am propus doamnei Florentina să vină in oraşul meu unde, aproape in fiecare sâmbătă şi duminică, usile centrelor de cultură sunt larg deschise pentru toţi iubitorii de artă, de muzică si de literatură de la noi şi de prin ţară. Şi pentru că sunt foarte mândră de faptul că avem un Centru Cultural Eminescu cu o dotare de excepţie pe care il datorăm regretatului om de cultură Dr. Constantin Teodorescu şi edililor noştri, precum şi dr-ei farmaciste Ana Sârbu, i-am sugerat inimoasei Geta Modiga, responsabila minunatului lăcaş de cultură, să o invite pe scriitoare să-şi lanseze cărţile "Scrisori netrimise" şi "A unsprezecea poruncă".
Sâmbătă 20 aprilie, chipul frumos, spiritul vesel plin de optimism au infrumuseţat spaţiul intim de la subsolul Centrului Eminescu din Bârlad, acolo unde adeseori o mână de oameni iubitori de frumos şi de poezie ne intalnim uniţi de spiritul marelui poet nepereche Mihai Eminescu. Cărţile autoarei au fost prezentate de cunoscutul poet Petruş Andrei si de Geta Modiga. Eu mi-am asumat perzentarea celei care este Florentina-Loredana-Dalian. Şi pentru că o prezentare fără un moment artistic este o treaba nerterminată, în încheiere s-au citit poezii scrise de Florentina aplaudate de publicul aflat in sală. Aproape toti cei care au fost la prezentare au dorit să aibă carţile scriitoarei.
Ii mulţumim doamnei pentru prezenţa plăcută, sinceră, pentru disponibilitatea de a onora invitaţia, pentru carţile pe care ni le-a daruit şi pentru poeziile recitatate de ea şi de noi, aripi delicate de fluturi, usor fluturate peste sufletele noastre dornice de frumos.


21 aprilie 2013, Bârlad


Şi eu mulţumesc din suflet pentru tot, a fost un eveniment cu ţinută înaltă, cu public select. Voi reveni cu propria "viziune". 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu