Ananie Gagniuc şi ... păcălelile sale

Ananie Gagniuc, supranumit şi Amiralul umorului românesc (nu doar pentru că este amiral în rezervă, ci şi amiral activ... pe scena umorului), îmi mai trimite din când în când, să mă binedispună, din textele sale savuroase. Îl voi lăsa pe Preşedintele onorific al Clubului Constănţenilor Umorişti "Prăvălia cu umor" să se prezinte singur, în stilul său inconfundabil. Mulţumiri, Noni!

GAGNIUC ANANIE – AUTOBIOGRAFIE - ÎNTR-O VESELIE 

          Am văzut lumina zilei în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1955, în satul Comăneşti, judeţul Suceava şi dacă istoria va fi dreaptă în ceea ce priveşte talentul meu, acest sat... n-o să-şi schimbe numele. Şcoala generală am terminat-o în nici opt ani, împreună cu tata, care era buldozerist.

După clasa a 2-a, când am făcut primele bastonaşe, tata mi-a zis: „Gata cu şcoala, poţi să te faci poliţist!” Notele la clasele 1-4 au fost de 5-10, iar la clasele 5-10 au fost şi de 1-4...

       Am urmat apoi cursurile... Bistriţei, ajungând la C-lung Moldovenesc unde, la un concurs de sărituri la trambulină, fiind un schior cam chior, a trebuit să plutesc două ore în aer, negăsind pârtie de aterizare. Aşa am ajuns la Institutul de marină din Constanţa, contrazicând şi unii colegi, care spuneau că o să ajung eu la marină, când o zbura porcul!

          Cariera mea militară a fost umbrită de strălucirea literară, culminând cu înalta funcţie de director al Editurii Militare, de unde singura mea ieşire a fost... ieşirea la pensie, la care sunt condamnat şi astăzi.

Capete de acuzare: 11 cărţi de satiră şi umor; 5 comedii la teatre de revistă din ţară; peste 4000 de texte publicate (pe numărate!) în presa militară şi civilă, locală şi naţională; emisiuni radio-Tv.

    Am scris şi nenumărate reclamaţii şi anonime, care vor intra în istoria literaturii române, veşnic nepublicate.

          Mai vreau să scriu o carte, adică un singur exemplar, date fiind actualele preţuri, să fie cumpărată prin subscripţie publică.

  Scot cartea şi rog pe cei care au xeroxuri, imprimante, să mi-o tragă!

    Ziua în care va apărea „ANANIE  GAGNIUC – OPERE COMPLETE” va fi declarată zi de doliu. Mulţi susţin că sunt un scriitor de mare perspectivă. În două-trei sute de ani voi ajunge celebru.

Vom trăi şi vom vedea!   

Şi iată ce ne spune despre păcălelile dumnealui: 

                                                         Iar am fost păcălit !

        La noi, ziua de întâi aprilie este, demult, ziua păcălelilor. Dar anul acesta am fost păcălit mai mult ca oricând! Încă de dimineaţă, actuala mea soţie (şi, posibil, viitoarea mea văduvă) s-a trezit, s-a dus în baie şi m-a sunat de pe mobil. Mă scol, cu ochii cârpiţi şi dorinţa arzătoare de a înjura şi cârpi pe cine mă sună. Iau telefonul şi aud o voce suavă, şoptind „Iubitule, a plecat cotoroanţa aia de nevastă-ta?”  Fac o pauză (greşeala mea!), mă uit în jur şi rostesc: „Da…” „Cum, da!?” răsună baia. Îmi dreg vocea şi încerc s-o dreg: „Da’…cine e la telefon?” „Mă-ta!” tună, din hol consoarta, de reverberează apartamentul, vibrează lustra şi se aude ecoul, de undeva, din munţii Pădurea Neagră. Intră soaţa, furtună. Ce furtună, tzunami! „Nemernicule, voiam să te păcălesc, dar văd că tu eşti cel care mă păcăleşti şi mă înşeli!” Apoi începe să mă îngâne, cu voce baritonală: „Îţi sunt fidel, dragă, numai la peştera muierii mele stau, nici o (bip) nu mai dau, la niciuna!” Că tot voiam un calendar de perete, a luat calendarul de pe masă, mi-a arătat că e…1 aprilie şi-a dat cu el de perete!

      Cu greu am reuşit să mă strecor în baie, nici nu m-am uitat în oglindă, să nu-mi stric şi mai tare ziua, m-am spălat pe faţă,  m-am îmbrăcat pe dos şi-am plecat la serviciu. Sarabanda păcălelilor a continuat, la nesfârşit: Şeful mi-a spus să trec pe la caserie, să-mi ridic prima. Nu a fost prima, a fost a doua. A doua păcăleală. Un coleg de birou m-a atenţionat, arătându-mi puloverul: „Vezi că l-ai îmbrăcat  pe dos!” „Hai, că nu mai ţine, ştiu ce zi e astăzi!” Şi aşa era. Era pe dos. Pe masa de lucru, o gramadă de reviste răsfirate, cu coperte deocheate, femei pline, dar goale, dive în poziţii lascive. Iar mi-a făcut-o vreun coleg! Degeaba am încercat eu să le strâng, când a intrat directorul, întrebând, ca pentru sine: „Ia să văd, cu ce se mai ocupă  subalternii mei?” Nici nu mă mai interesa cine mi-a făcut-o, odată ce directorul m-a interogat feroce, cu degetul pe una din femei: „Asta cine e?!”, iar eu i-am răspuns, precum nevastă-mea: „Mă-ta!”

     Am plecat din birou, o să plec din funcţie, din serviciu, din oraş, dar rămân în ţară, dat fiind că, la noi, ziua păcălelilor e în fiecare zi…

                                                                                                      Ananie GAGNIUC   

Cu Ananie Gagniuc şi Aurel Lăzăroiu, Preşedintele Cenaclului "Mihail Sadoveanu", la lansarea cărţii mele "Scrisori netrimise", Constanţa, iunie, 2011, Cercul Militar