GAGNIUC ANANIE – AUTOBIOGRAFIE - ÎNTR-O VESELIE
Am văzut lumina zilei în noaptea de 8 spre 9
ianuarie 1955, în satul Comăneşti, judeţul Suceava şi dacă istoria va fi
dreaptă în ceea ce priveşte talentul meu, acest sat... n-o să-şi schimbe numele.
Şcoala generală am terminat-o în nici opt ani, împreună cu tata, care era
buldozerist.
După clasa a 2-a,
când am făcut primele bastonaşe, tata mi-a zis: „Gata cu şcoala, poţi să te
faci poliţist!” Notele la clasele 1-4 au fost de 5-10, iar la clasele 5-10 au
fost şi de 1-4...
Am urmat apoi cursurile... Bistriţei,
ajungând la C-lung Moldovenesc unde, la un concurs de sărituri la trambulină,
fiind un schior cam chior, a trebuit să plutesc două ore în aer, negăsind
pârtie de aterizare. Aşa am ajuns la Institutul de marină din Constanţa,
contrazicând şi unii colegi, care spuneau că o să ajung eu la marină, când o
zbura porcul!
Cariera mea militară a fost umbrită de
strălucirea literară, culminând cu înalta funcţie de director al Editurii
Militare, de unde singura mea ieşire a
fost... ieşirea la pensie, la care sunt condamnat şi astăzi.
Capete de acuzare: 11
cărţi de satiră şi umor; 5 comedii la teatre de revistă din ţară; peste 4000 de
texte publicate (pe numărate!) în presa militară şi civilă, locală şi
naţională; emisiuni radio-Tv.
Am scris şi nenumărate reclamaţii şi
anonime, care vor intra în istoria literaturii române, veşnic nepublicate.
Mai vreau să scriu o carte, adică un
singur exemplar, date fiind actualele preţuri, să fie cumpărată prin
subscripţie publică.
Scot cartea şi rog pe cei care au xeroxuri,
imprimante, să mi-o tragă!
Ziua în care va apărea „ANANIE GAGNIUC – OPERE COMPLETE” va fi
declarată zi de doliu. Mulţi susţin că sunt un scriitor de mare perspectivă. În
două-trei sute de ani voi ajunge celebru.
Vom trăi şi vom vedea!
Şi iată ce ne spune despre păcălelile dumnealui:
Iar am fost păcălit !
La noi, ziua de întâi aprilie este,
demult, ziua păcălelilor. Dar anul acesta am fost păcălit mai mult ca oricând! Încă
de dimineaţă, actuala mea soţie (şi, posibil, viitoarea mea văduvă) s-a trezit,
s-a dus în baie şi m-a sunat de pe mobil.
Mă scol, cu ochii cârpiţi şi dorinţa arzătoare de a înjura şi cârpi pe cine mă
sună. Iau telefonul şi
aud o voce suavă, şoptind „Iubitule, a plecat cotoroanţa aia de
nevastă-ta?” Fac o pauză (greşeala mea!), mă uit în jur şi
rostesc: „Da…” „Cum, da!?” răsună
baia. Îmi dreg vocea şi încerc s-o dreg: „Da’…cine e la telefon?” „Mă-ta!”
tună, din hol consoarta, de reverberează apartamentul, vibrează lustra şi se
aude ecoul, de undeva, din munţii Pădurea Neagră. Intră soaţa, furtună. Ce
furtună, tzunami! „Nemernicule, voiam
să te păcălesc, dar văd că tu eşti cel care mă păcăleşti şi mă înşeli!”
Apoi începe să mă îngâne, cu voce baritonală: „Îţi sunt fidel, dragă, numai la peştera muierii mele stau, nici o (bip)
nu mai dau, la niciuna!” Că tot voiam un calendar de perete, a luat
calendarul de pe masă, mi-a arătat că e…1
aprilie şi-a dat cu el de perete!
Cu
greu am reuşit să mă strecor în baie, nici nu m-am uitat în oglindă, să nu-mi stric
şi mai tare ziua, m-am spălat pe faţă, m-am îmbrăcat pe dos şi-am plecat
la serviciu. Sarabanda păcălelilor a continuat, la nesfârşit: Şeful mi-a spus
să trec pe la caserie, să-mi ridic prima. Nu a fost prima, a fost a doua.
A doua păcăleală. Un coleg de birou m-a atenţionat, arătându-mi puloverul:
„Vezi că l-ai îmbrăcat pe dos!” „Hai, că nu mai ţine, ştiu ce zi e
astăzi!” Şi aşa era. Era pe dos. Pe masa de lucru, o gramadă de reviste
răsfirate, cu coperte deocheate, femei pline, dar goale, dive în poziţii
lascive. Iar mi-a făcut-o vreun coleg! Degeaba am încercat eu să le strâng,
când a intrat directorul, întrebând, ca pentru sine: „Ia să văd, cu ce se mai
ocupă subalternii mei?” Nici nu mă mai interesa cine mi-a făcut-o, odată
ce directorul m-a interogat feroce, cu degetul pe una din femei: „Asta cine
e?!”, iar eu i-am răspuns, precum nevastă-mea: „Mă-ta!”
Am plecat din birou, o să plec din funcţie, din serviciu, din
oraş, dar rămân în ţară, dat fiind că, la noi, ziua păcălelilor e
în fiecare zi…
Ananie
GAGNIUC
Cu Ananie Gagniuc şi Aurel Lăzăroiu, Preşedintele Cenaclului "Mihail Sadoveanu", la lansarea cărţii mele "Scrisori netrimise", Constanţa, iunie, 2011, Cercul Militar |
Multumesc Loredana! Mi-am inceput ziua frumos. De multe ori as vrea sa pot sa dau si eu aceasi replica, insa de frica sa nu invat sa zbor fara aripi, ma abtin mereu :)). Dar in gand tot o spun. Nu ma rabd, trebuie sa recunosc.
RăspundețiȘtergereNumai bine de la noi!
Te imbratisam cu drag,
Oana si Bogdan.
Vă mulţumesc, dragii mei, Oana şi Bogdan, copii frumoşi! Mă bucur că treceţi constant pe aici, citiţi şi lăsaţi semne.
RăspundețiȘtergereVă mai aştept!!!