Cămașa dirijorului

 

 

Arta în vremuri pandemice... Dar – să nu uităm! – a fost și artă în timp de război. Rolul vindecător al artei nu e doar o vorbă în vânt. Urmărind, aseară, la Casa de Cultură din Slobozia, strălucita prestație a Coralei „Armonia” din Constanța, umplându-mă de toată acea emoție și energie benefică pe care o transmiteau artiștii, publicului, simțind cum, pentru măcar două ore, bucuria a câștigat fie și numai o bătălie în fața fricii, mi-am amintit o mărturisire tulburătoare pe care o citisem cu câteva ore mai devreme:

„Mi-a rămas întipărită în minte interpretarea Simfoniei a VII-a de Dmitri Şostakovici, numită «a Leningradului», sub bagheta prim-dirijorului orchestrei simfonice a Filarmonicii, Evgheni Mravinski. Era pe larg cunoscută povestea primei audiţii a simfoniei, într-unul din momentele cele mai cumplite ale blocadei, din 1942: membrii orchestrei – pe jumătate morţi de foame – îşi cedaseră cei câţiva cartofi din raţia obţinută pe cartelă, ca să poată fi scrobită cămaşa dirijorală a însuşi compozitorului”. (Ion Ianoși, apud Constantin Coroiu, „Convorbiri literare”, mai 2021)

 

Și mă gândeam că o lume în care artistul își dă hrana (și aia amărâtă, ca vai de ea) de la gură, pentru ca arta să se prezinte, la propriu, în haine de gală, scrobite, e o lume ce are mari șanse la supraviețuire. Nu știu, însă, ce șanse la supraviețuire ar avea o lume în care artistul coboară de pe scenă în timpul spectacolului, cu microfonul defect, pentru a-l înmâna celui în drept să-i asigure funcționarea. Sau poate ăsta să fie secretul supraviețuirii?

E doar o retorică întrebare, nu vreau să mă centrez pe ea. Pentru mine rămâne acea tulburătoare dezvăluire a lui Ion Ianoși, care încă mă urmărește. Plus întrebarea pe care mi-o adresez mie: Mi-aș fi luat eu cartoful de la gură într-o atare situație?

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 26 noiembrie 2021