Florentina Loredana Dalian

vineri, 26 noiembrie 2021

Cămașa dirijorului

 



 

Arta în vremuri pandemice... Dar – să nu uităm! – a fost și artă în timp de război. Rolul vindecător al artei nu e doar o vorbă în vânt. Urmărind, aseară, la Casa de Cultură din Slobozia, strălucita prestație a Coralei „Armonia” din Constanța, umplându-mă de toată acea emoție și energie benefică pe care o transmiteau artiștii, publicului, simțind cum, pentru măcar două ore, bucuria a câștigat fie și numai o bătălie în fața fricii, mi-am amintit o mărturisire tulburătoare pe care o citisem cu câteva ore mai devreme:


„Mi-a rămas întipărită în minte interpretarea Simfoniei a VII-a de Dmitri Şostakovici, numită «a Leningradului», sub bagheta prim-dirijorului orchestrei simfonice a Filarmonicii, Evgheni Mravinski. Era pe larg cunoscută povestea primei audiţii a simfoniei, într-unul din momentele cele mai cumplite ale blocadei, din 1942: membrii orchestrei – pe jumătate morţi de foame – îşi cedaseră cei câţiva cartofi din raţia obţinută pe cartelă, ca să poată fi scrobită cămaşa dirijorală a însuşi compozitorului”. (Ion Ianoși, apud Constantin Coroiu, „Convorbiri literare”, mai 2021)

 

Și mă gândeam că o lume în care artistul își dă hrana (și aia amărâtă, ca vai de ea) de la gură, pentru ca arta să se prezinte, la propriu, în haine de gală, scrobite, e o lume ce are mari șanse la supraviețuire. Nu știu, însă, ce șanse la supraviețuire ar avea o lume în care artistul coboară de pe scenă în timpul spectacolului, cu microfonul defect, pentru a-l înmâna celui în drept să-i asigure funcționarea. Sau poate ăsta să fie secretul supraviețuirii?

E doar o retorică întrebare, nu vreau să mă centrez pe ea. Pentru mine rămâne acea tulburătoare dezvăluire a lui Ion Ianoși, care încă mă urmărește. Plus întrebarea pe care mi-o adresez mie: Mi-aș fi luat eu cartoful de la gură într-o atare situație?

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 26 noiembrie 2021

2 comentarii:

  1. Frumos, foarte frumos! Aveți un dar divin, cursiv, de a așterne sentimentele trăite în atare situații, evenimente. Când citesc (din păcate destul de rar) postările dvs parcă vă și aud. Respect și apreciere, distinsă doamnă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru apreciere și mă bucur că rezonați cu ceea ce scriu!

      Ștergere