Borsec - regina apelor minerale

 

Ușa crâșmei lui Sandache scârțâi din balamale a semn rău și-n cadrul ei apăru la scurtă vreme Romică Croitoru, zis și Petecilă. Când îi văzu moaca sclivisită, proaspăt rasă și frezată și ținuta dreaptă de parcă înghițise o cobiliță, cârciumarul mai că scăpă sticla cu rachiu din mână, pe care, la drept vorbind, o cam lustruia degeaba în ultima vreme, de când cu covidul ăsta, de nu-i mai trecea nimeni pragul.

- Petecilă, da ce-i cu tine, mă?

- Păi, ce să fie? Te uiți de parcă n-ai mai văzut artiști...

- Artiști am mai văzut eu, dar nu pe tine. Și ce-ai de mergi așa, drept ca o lumânare?

- Merg drept, că destule sunt strâmbe pe lumea asta. Și ce te legi de mersul meu?

- Știu și eu... te știam prieten cu ăle trei cărări... Și ce mă iei pe mine cu filozofia? Aici e cârciumă, nu academie! Stai jos, mai bine, să-ți torn din rachiu-ăsta, o bunătate, marfă proaspătă...

Petecilă i-o reteză cu enervare, de ziceai că nu el dădea ora deschiderii la cârciumă, ca, de altfel, și pe cea a închiderii:

- Să mă lași cu rachiu' tău! Gata, de azi s-a terminat! Dacă vrei să mă ai de mușteriu, adu mai bine o sticlă de apă minerală! Da' vezi, să fie Borsec, d-aia de la mama ei, sută la sută românească, de pe la o mie opt sute!

Sandache, profund îngrijorat, se duse și-i puse mâna pe frunte, ca atunci când vrei să iei temperatura cuiva, cu mijloace cât se poate de empirice, că doar cârciuma nu era dispensar. Și nici moll, în care stăteau portarii cu termometrul electronic pe tine, să te prindă cu covidul la purtător.

- Petecilă, mă, ai bolunzit? Ce-i cu tine? Ori te-a luat și pe tine covidu' în primire?

- O să te ia pe tine salvarea, dacă n-aduci apa aia mai repede! Hai, că-mi arde gâtul!

Cârciumarul înțepenise în poziția unui balerin care-a uitat pașii următori, cu o mână întinsă și cu piciorul stâng în aer, iar ochii i se făcuseră cât cepele de apă de Buzău.

- Măi omule, ai mâncat ciuperci otrăvite? Cum să bei apă la mine în cârciumă? Du-te să-ți dea apă nevastă-ta, d-aia din fântână, stătută, veche de când vrei tu, dar pe mine să nu mă jignești în halu-ăsta! Ți-am dat eu ție vreodată băutură stricată, mă? Ți-am turnat eu ție apă-n rachiu?

- Nu, ce-i drept...

- Păi, și atunci, de ce mă-njuri de strămoși?

- Hai, mă, că nu te-am înjurat! Nu mai poate omu' să se schimbe, să vrea și el să facă o faptă bună, că tu...

- Ce faptă bună, Petecilă, ce faptă bună? C-ai să mă bagi pe mine-n faliment?

- Dar cine-a zis, mă, de faliment? Tu nu vezi încotro merge lumea? Nu te uiți și tu la emisiunile alea cu doctori, mai cu diplome, mai fără, d-ăia de te învață ce și cum să mănânci, să bei, să...?

- Eu nu mă uit la emisiuni, că am o afacere de condus, mai zise Sandache, plin de o importanță pe care și-o dădea singur, de când îi fugiseră toți clienții naiba știe unde. Îi mai rămăsese o nădejde la nepricopsitu-ăsta care, până azi, ar fi vândut-o pe mă-sa pe o sticlă de rachiu, dar l-a lovit și p-ăsta buba neagră, de-i cere apă. Încercă o ultimă reconciliere cu clientul său de o viață:

- Măi omule, păi tu te iei după toate pupezele alea de mănâncă numai foi de varză, de zici că le-a făcut mă-sa iepuri, și beau numai apă? Tu ești om serios, cu școala vieții, tu nu știi, oare, că apa te ruginește pe dinăuntru, de te face din om, neom? Sau țeavă de aducțiune.

- Lasă, uite ce-am aflat, că eu mă documentez, nu ca tine! Apa asta minerală, Borsec, are două sute cinșpe ani de tradiție și prestigiu! Ce rachiu cunoști tu care să-i stea în față la prestigiu, ha?

- La ce, mă? Uite ce e, dacă ai rămas cu sechele din vremea războiului, nu-i treaba mea, dar pe mine să nu mă aburești cu apele tale minerale, termale sau cum or fi! La mine, ori ești om serios, stai jos și mă lași să-ți torn, ori cară-te cu tot cu prestiju tău și-al apei minerale Borsec, n-aș avea parte de ea!

- Stai, stai, că nu gândești! Nu gândești ca un om de afaceri. Hai, că îți vând eu pontul, dar te costă. Un bax de apă. S-o luăm de la început. Eu am avut așa o... cum se cheamă? O revelație.

- Ce-i aia? Un fel de mâncărime? Să știi că nu-i de la băutura mea! Cine știe prin ce bodegi jegoase ai băut...

- Nu! Taci și ascultă-mă! Am avut un gând, un vis, un coșmar, zi-i cum vrei!

- O frunicătură-n creier! Ca să nu zic vorba-aia!

- Bine, o furnicătură. Și asta m-a determinat ca, de azi, să mă schimb, să-mi schimb cu desăvârșire viața. Și o să încep cu asta: să nu mai beau decât apă. Dar nu oricare, ci din aia de cea mai bună calitate. Ai înțeles?

- Nu! Dacă nu mai bei decât apă, de ce mai vii la cârciumă? Bea-o acasă!

- Păi, tocmai aici e șpilul! Acasă n-are haz. Vii aici, te mai vezi cu unul, cu altul, mai socializezi...

- Unde vezi tu unul și altul, în afară de mine și de tine, Petecilă? Te-ai bolunzit de tot de la apă!

- Lasă, acum e pandemie, dar o să treacă și asta. Or să înceapă să vină, unul câte unul, ai să vezi. S-au săturat toți de stat în case.

- La apă! Să vină să le dau apă?!

- Chiar așa, de ce nu?

- Păi și care ar fi farmecul, să stați toți ca niște vite înjunghiate să vă uitați la paharele de apă? Unde-i socializarea aia, că doar băutura dezleagă limbile. Tu nu știi cum a zis latinul? In vino veritas. Adevărul e în vin. Nu în aqua!

- Și cine are nevoie de adevăr, Sandache? Tot latinu' - cine-o fi fost ăla - a zis și că Veritas odium parit - adevărul stârnește ură. P-asta n-o știai, așa-i? Vezi, dacă nu te uiți la televizor? Cum ar fi să venim aicea la tine și să ne urâm unii pe alții? Să ne luaăm la harță și la bătaie cu scaunele, să-ți stricăm inventarul, carveasăzică mijloacele fixe? Deci, logic, dacă adevărul stă în vin, atunci înseamnă că în apă stă minciuna. Lumea e plină de minciuni, de la politic începând, conform principiului peștele de la cap se-mpute, lumea are nevoie de minciuni, deci tu, Sandache, ai nevoie de apă!

- Eu?! Ce să fac cu apa? Eu nu beau, că ruginesc.

- Nu s-o bei, mă, s-o vinzi! Tre' să-ți dau eu mură-n gură! Om te-am făcut, ai să te îmbogățești peste noapte! Du-te și cumpără cât mai multe baxuri de Borsec, până nu dispare de pe piață! Cumpără ăștia-n pandemie, de zici c-au secat toate izvoarele.

- Cine are să-mi cumpere mie apa, Petecilă, cineeee? Aoleu, faliment scrie pe mine!

- Lasă, mă, că ți-i conving eu! Îmi dai și mie, acolo, un comision... De nu le țin niște conferințe! Ți-am spus că m-am uitat la televizor. Ce, n-am și eu față de nutriționist? Ai văzut cum recomandă ăia să bei minim doi litri de apă pe zi.

- Am văzut.

- E, păi vezi că nu te duce dovleacul! Nu zice nimeni pe nicăieri: „Pentru sănătatea dumneavoastră, beți cel puțin doi litri de rachiu pe zi! Și-i musai să-l luați de la Sandache”. Deci, apă! Dai rahatu-ăla de reclamă jos, unde-ai scris că rachiul lui Sandache e regele băuturilor alcoolice, și pui un afiș mare cu „Borsec - Regina apelor minerale”. Apa o iei la sticlă, tu o vinzi la pahar, dacă nu curge, pică... Faci și un bine comunității, că populația satului o să fie mai sănătoasă, mai curată, mai uscată... de bani. Sănătate curată, produs 100% românesc, din izvoarele Borsec. Pricepi?

Pricepu sau nu pricepu bietul cârciumar, cert e că, de a doua zi, pe frontispiciul cârciumei lui amărâte, apăru un banner mare pe care scria cu litere îngroșate: „Borsec - Regina apelor minerale; 215 ani de tradiție și prestigiu”. Când treceau pe lângă el, babele cuvioase își făceau cruce, nevestele se bucurau, că, dacă tot le plecau bărbații la cârciumă, măcar nu se-ntorceau acasă capsați și „aghezmuiți”, iar bărbații, foști clienți ai cârciumei lui Sandache, își scuipau în sân: „Piei, Satană!”

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 03 noiembrie 2021