O umoristă, mi-s

    

    

La începutul acestui an, prin luna lui făurar, Florentina Loredana Dalian a scos la Editura Dobrogea o nouă carte de proză scurtă umoristică. Domnia sa este o scriitoarea ialomiţeană, cam slobodă la gură, aşa cum vom remarca pe parcursul acestei cronici, fiind membru cu drepturi depline a mai multor asociaţii, societăţi, cenacluri şi în CUC-ul din Constanţa. Nu vă gândiţi prea departe. CUC-ul este Clubul Umoriştilor Constănţeni. Cartea are un titlu incitant, „Miss Univers”, ce te-ar duce cu gândul şi inima în locaţii exotice pline de femei de o frumuseţe răpitoare specifice Raiului şi cu poveşti de alcov pasionale. Însă nu este aşa. Umorul din ea, în aceste condiţii de dezamăgire turistică, este de calitate. Sunt 18 proze în volum şi fiecare vine cu un aspect burlesc al vieţii reale de început de mileniu III când starletele, umorul involuntar, gagurile şi prostia se bulucesc în spaţiul public încât ai impresia că nu sunt destule posturi TV care să surprindă absurdul din cotidian. Până şi Eugène Ionesco, protagonist al teatrului de acest gen sau Urmuz, predecesorul său, ca să nu mai vorbim de Caragiale, ar fi depăşiţi de situaţia actuală din scumpa şi unica noastră patrie.

Volumul debutează cu o emoţionantă Scrisoare pentru Moş Crăciun în care Fane se plânge Moşului că l-a ocolit deşi a trecut pe la toţi, iar el s-a trezit, în loc de primă de Crăciun cu o „avansare”, adică de la şef de depozit la poarta întreprinderii, pe post de paznic, ca urmare a unor furtişaguri din depozitul pe care trebuia să-l administreze legal. Scrisoarea este plină de preţiozităţi aşa cum vom constata în toate textele din volum. Iată unele dintre ele: am rămas sidefat când l-am auzit, căpşunile sunt persiflabile, am crezut că fac hapoplexie. În Reclamaţie (1) o întâlnim pe acadeaua şi melomanelista Maricica Mintenam, o femeie „natural blondă şi artificial creaţă, domiciliată pe strada Înţelepţilor, la nr. 69 bis de trei ori…”. Domnişorica, aflată la volanul unei maşini de fiţe, face un accident de circulaţie şi, în declaraţia dată poliţiştilor, se scuză, considerându-se nevinovată, deşi a intrat pe contrasens din cauza lui Guţă, manelistul din casetofonul maşinii, scriind: „Din sens total diametral şi neregulamentar opus, a apărut în faţa ochilor mei unici un nesăbuit într-o Dacie roşie de-atâta rugină, cu care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să se urce sub mine. Acum, să nu vă luaţi după ce spune el, cum că eu l-aş fi încălecat! eu nu fac asta, inestimabilă poliţie, că mie nu-mi place deasupra”. Aceleaşi situaţii ce frizează absurdul, logoreea şi analfabetismul unor semeni de-ai noştri se regăsesc şi în Reclamaţie (2), Onorată instanţă, Luni, la prima oră, Cent cu cent, Cum v-aţi pregătit pentru sfârşitul lumii?, Nea Ilie Ciocârlie, Dama de pică etc. Din cele necitate aş dori să mă opresc, pe moment la două texte.

Mai întâi la Titularul. Aici autoarea ne prezintă o farsă ca urmare a acţiunii unei angajate a unei bănci şi un client. Un împuternicit al unui titular de cont se prezintă la bancă, la domnişoara Zizi, pentru a închide contul titularului pe motiv de deces. Conform uzanţelor împuternicitul nu putea să facă acest demers decât în prezenţa titularului. Cum acesta decedase iar cerberul Zizi era neînduplecată, împuternicitul „l-a adus pe defunct” la bancă în coșciug şi l-a depus pe masă. Funcţionara, pe care mintea n-o dădea afară din bancă, a reacţionat aşa cum i-a cerut situaţia şi regulamentul : ţipete de groază, acţionat butonul de panică (confundat cu dotările din şliţul gardianului) şi, după o luptă cu sine, interogarea „evadatului din coșciug”. Insistenţele „evadatului” n-au avut succes şi silfida Zizi părăseşte banca pentru că s-a terminat programul. Cosciugul era însă gol, decedatul fiind îngropat de trei zile, iar încercarea omului de a intra în posesia unor bani ce i s-ar fi cuvenit a devenit o acţiune imposibilă. Adică băncile sunt mai tari ca viaţa ori moartea.

În Cugetări între patru scânduri este tratată făţărnicia şi ipocrizia semenilor. Cel aflat pe catafalcul rudimentar face aprecieri de un comic macabru asupra celor ce vin să-şi ia rămas bun de la el. Iată unul dintre gândurile defunctului realizat în mod deosebit de Florentina Loredana Dalian şi care, ele gândurile, sunt de un realism cutremurător: „Vezi, nene, ce te-am iubit noi pe tine, ce jale ne-ai lăsat în suflete…” Şi el răspunde: „Fugiţi d-aici, bă, că vă ştiu eu ce maimuţoi îmi sunteţi! Până mai ieri m-aţi fi mâncat cu tot cu pene – noroc că n-aveţi voi dinţi pentru mine – şi-acum… hai roiu'! C-aţi început să puţiţi”. Chiar şi cu nevastă-sa are de încheiat nişte socoteli:

„- Gheorghiţăăă… Gheorghiţăăă! (să nu zici «şi iar Gheorghiţă», că sar la tine!) Un'te duci tu, Gheorghiţăăă?

I-auzi , fa! Ia mai zi, că-mi place! Gheorghiţă, ai? Mie Gheorghiţă mi-a zis doar mama, când eram copil. Tu din «tâmpitu' dă Gheorghe» nu mă scoteai. Vezi, d-aia-i bine să moară omu'! şi ce mă-ntrebi un' mă duc? N-ai zis tu să mă duc? Că nu era zi să nu mă trimiţi: «Du-te, ducea-te-ai pă pustii! Că l-ai făcut om p-ăla cu cârciuma din colţ»”. După ce am citit acest text gândul m-a dus la poemul lui Lucian Blaga Gândurile unui mort, o antiteză dintre cele două lucrări. Defunctul, prin Lucian Blaga, spunea lucruri de o deosebită sensibilitate şi gingăşie: „Adesea un zgomot surd mă face să tresar./ Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,/ sau e moartă şi ea/ de sute de mii de ani?/ Să fie paşii mici şi guralivi ai ei/ sau pe pământ e toamnă/ şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,/ pe mormânt/ desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?”

Am lăsat pentru încheiere proza care dă titlul volumului, Miss Univers. Eroina este tot o şoferiţă ce are de-a face cu poliţia şi se află într-o mare eroare şi confuzie. Oprită în trafic pentru că nu-i funcţionau farurile, „preţioasa ridicolă”, scapă de rigorile legii pentru că, se crede ea, este o persoană deosebit de frumoasă chiar dacă costumaţia pe care o poartă n-o avantajează. Părerile de rău că nu a concurat la concursul universal de miss sunt mai puternice ca niciodată. Abia acasă şi-a dat, totuşi seama, de ce a fost iertată de poliţist. Treningul cu care era echipată avea inscripţionată sigla şi numele clubului departamental DINAMO. Să mai zică cineva că poliţiştii nu-s sensibili.

Din cele prezentate rezumativ din volum putem aprecia că Florentina Loredana Dalian este o umoristă plină de talent şi cu un ascuţit spirit de observaţie a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Întâmplări din viaţa reală sunt de un umor debordant şi molipsitor, iar cei care au timp şi posibilitatea de observare şi înţelegere i-ar depăşi pe nenea Iancu şi pe alţi corifei ai genului umoristic. Eu o felicit şi-i doresc alte texte care să ne facă viaţa un pic mai veselă. 

 Stan Brebenel, 2017