Întâlnire „Helis”, Slobozia, 4 noiembrie 2017
Jurnal de risipită (62)
Sâmbătă,
04 noiembrie 2017, câțiva membri ai Asociației Culturale „Helis” au avut o
întâlnire prietenească și literară la „Lemon Bistro” în Slobozia, prilejuită de
apariția de cometă a bunului prieten stabilit pe meleaguri americane,
fizicianul, dr. chimist și scriitor Marius Stan.
Din
Urziceni, au venit special să-l întâlnească pe concitadinul lor: Titi Damian,
Grigore Spermezan, Alexandru Bulandra și Lili Balcan. Din Fetești, călare pe
struțo-mașina lui care funcționează cu brânză, a năvălit în galop prietenul
nostru și-al tuturor Florin Ciocea, iar din Slobozia au semnat condica
următorii: Gheorghe Dobre (Dobrică, în alintul lui Marius), Costel Bunoaica,
Nicolae Teoharie, Vitalie Buzu, Ștefan Neagu, Șerban Codrin, Petre Ioan Crețu, Nicolae Tache
și subsemnata. Și evident, de la Chicago, via București - Marius Stan.
După
îmbrățișările de rigoare, poeții, prozatorii, istoricii și filozofii au trecut
la treabă, că nu era vreme de pierdut: fiecare a lecturat din creații proprii,
iar istoricul Vitalie ne-a spus o poveste frumoasă despre o descoperire recentă
pe care a făcut-o, după îndelungi cercetări. Marius și alți câțiva au făcut
considerații asupra celor citite de unii dintre confrați. La rândul său, a
ținut să afle opinii despre proza pe care ne-a citit-o și pe care a scris-o „în
cap” - conform mărturisirii sale - în timpul unei plictisitoare conferințe
științifice.
S-a
mai pus țara la cale, în special cu privire la apropiata întâlnire de sfârșit
de an a Helisului, după care ne-am
luat la revedere. Mai veseli, mai deschiși sufletește, recunoscători
prietenului nostru care, astfel, ne-a oferit prilejul de a ne mai vedea și noi,
că ne vedem destul de rar în formula extinsă, chiar dacă stăm atât de aproape
unii de alții. Așadar, așteptăm următoarea apariție a cometei pe cerul
Sloboziei!
Florentina
Loredana DALIAN
Slobozia, 12/13
noiembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu