Odetta

O iubiseră toți pe Odetta.

Plecase, afurisita, într-o zi, călărind văile, munții

și le lăsase întrebările.

Stăteau acum ghemuiți în jurul unei sticle cu rachiu

și o plângeau ca la-nmormântare.

Plecase frumoasa din luncă,

fugise cu toate ale ei,

cu nasul ăla în vânt, cu buzele roșii,

cu părul negru bătându-i talia.

De ce-ai plecat, Odetta,

și i-ai lăsat pe amărâții ăștia jelindu-se,

pupând sticla de rachiu?

Nu ți-a fost ție milă, Odetta, de dragostea lor

niciodată mărturisită?

FLD, Slobozia, 30 ianuarie 2017

Pictura: Andrew Atroshenko