Poezia tinereții

Întâlnire cu elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Slobozia, 9 noiembrie 2016

Jurnal de risipită (46)

Străduindu-mă cam fără succes să găsesc un titlu adecvat acestui articol (voiam să fie ceva legat neapărat de tinerețe), am căutat pe internetul nostru generos o poezie deosebită cu/ despre tinerețe. Pauză! Am căutat apoi prin scrierile mele. Și mai pauză! Am stat în loc să-mi revin. Măi să fie! Atât de frumoasa tinerețe n-a tentat pe nimeni s-o cânte în versuri? (Sigur, am găsit „Romanța tinereții” a lui Minulescu, dar nu mergea în context „Necunoscuta care se vindea...”). Și-atunci am înțeles: tinerețea este ea însăși o poezie, o poezie perfectă, căreia nu mai ai ce să-i adaugi ori să-i scazi. De aceea, titlul pe care l-am dat în cele din urmă e chiar pleonastic, dar l-am lăsat astfel, din dorința de a sublinia îngroșat câtă poezie găsim în anii aceștia tineri și mă refer în special la primii ani ai tinereții, aceia când viața omului se confundă cu zborul fluturilor, când visele (dar și visurile) sunt cel mai frumos colorate, când totul este posibil, când ești încă la vârsta alegerilor, când ai șansa de a-ți croi un drum frumos în viață. Cred că cel mai bine a definit această perioadă scriitorul Ionel Teodoreanu, în „Lorelei”: „Anii mei tineri au sunat a cântec...” Mai departe nu mai zic, fiindcă-i trist. Și nu trebuie să fie astfel. A cântec sună anii cei tineri și mi-aș dori să rămână așa pe tot parcursul vieții, până la adânci bătrâneți, chiar dacă se mai schimbă accentele, devenind, pe alocuri, mai grave, asta însemnând un adaus de maturitate și responsabilitate. Dar tot cântec să fie!

         

„Țara arde și baba se cheaptănă” - zice un vechi proverb românesc. Va să zică, țara e-n campanie electorală și mie-mi arde de cântece, poezii, visuri și alți fluturași. Da! Se opune cineva? Eu nu m-am opus invitației primită de la doamna profesoară Loredana Stan, ba, dimpotrivă, abia am așteptat să-i cunosc pe „bobocii” de clasa a IX-a F a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, în cadrul întâlnirii Cercului de Lectură „Animus”. Așa că astăzi, pe o ploaie bacoviană, când ți se pare - vorba poetului - că „Parcă dorm pe scânduri ude/ În spate mă izbește-un val”, mi-am tras șoșonii și m-am grăbit să ajung la timp la întâlnirea fixată. 

          În sala de festivități a Colegiului, copiii, împreună cu doamna profesoară și doamna bibliotecară, făceau ultimele pregătiri, cu calm și în liniște. Aliniaseră cărțile mele pe catedră, montaseră laptopul și ecranul pentru proiecții și erau pregătiți sufletește pentru „marea întâlnire”. Pentru început, după ce doamna profesoară a făcut o introducere în care m-a prezentat în culori atât de frumoase că era gata să nu mă recunosc, Andreea și Vlad au făcut o prezentare în power-point despre activitatea mea literară, cu scurte citate dintr-un interviu pe care îl dădusem anterior colegilor lor mai mari, sau din critici literari care au scris despre mine, incluzând și poezia „Capriciu de toamnă”. Trebuie să recunosc că m-au impresionat, nu pentru că aș fi aflat lucruri noi despre mine, ci pentru că am realizat cât de bine se pregătiseră, cât răsfoiseră pe blogul meu și prin cărți, cât timp alocaseră pentru această întâlnire. După încheierea prezentării, înainte ca doamna să treacă la următorul punct din agendă, Vlad a intervenit prompt: „Doamna profesoară, am o surpriză pentru dumneavoastră.” Apoi, butonând laptopul: „Vă rog să faceți liniște! Nu dumneavoastră, colegii.” Și... surpriza! Surpriza pregătită de el, la care eu am fost complice și atenționată în mod expres să nu suflu vreo vorbă. N-am suflat. Surpriza a fost că, înainte cu o seară, Vlad îmi luase un interviu pe care l-a înregistrat. A fost ideea lui, s-a pregătit cu niște întrebări la obiect, cărora eu m-am străduit să răspund cât mai mulțumitor. Și chiar dacă partea tehnică (în special sonorul) ar mai fi suportat îmbunătățiri, până la urmă a fost un moment frumos, iar doamna Loredana Stan chiar a vut o surpriză plăcută. Iar mie mi-a plăcut seriozitatea cu care Vlad a condus discuția și dorința lui de a face demersurile pentru a se achita mai mult decât onorabil de întâlnirea cu „scriitoarea”. Felicitări!

   

      

 A urmat un moment de lectură, susținut de câțiva elevi și eleve care au citit textele mele alese împreună cu doamna profesoară: „Apa vie”, din seria „Ostrov” (cele numerotate 18, 21, 23), „Controlorul de trafic” și „Păsările”, acestea două din volumul de debut „Și copiii se îndrăgostesc”. Interpretări sensibile, pentru care îi felicit! În ultima parte a întâlnirii, am fost invitată să iau cuvântul. Și pentru că nu doream să vorbesc despre lucrurile care mă interesau pe mine, încercând să aflu ce-i interesează pe ei, i-am rugat să pună întrebări și chiar mi-au pus întrebări foarte interesante, astfel că am avut un dialog deschis și frumos. Le-am făcut și o scurtă prezentare a revistei „Helis”, din care le-am și oferit câteva exemplare. Întrucât întâlnirea ne-a bucurat reciproc, a rămas că ne vom revedea.

         

Mulțumesc tuturor, în frunte cu doamna profesoară, pentru acest dialog literar, pentru infuzia de tinerețe pe care mi-ați transmis-o, făcându-mi ziua frumoasă, pentru zâmbete, pentru superbele flori, pentru fotografii (Ana-Maria), pentru că v-ați pregătit, pentru că ați întrebat, pentru că ați citit, pentru că ați ascultat! Și nu în ultimul rând, pentru că mi-ați sporit încrederea și mi-ați întărit convingerea (pe care eu o am, în ciuda părerilor diferite ale unora) că există dialog între generații.  

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 09 noiembrie 2016

Fotografii: Ana-Maria Stan