„Și-ai, Buzău, Buzău”

Duplex literar Buzău-Ialomița, 05 noiembrie 2016

Jurnal de risipită (45)

E ceva cu Buzăul ăsta. Pe bune! În ce mă privește, pe unde mă duc, pe unde mă-ntorc, dau de el. De la vârsta de 6 ani, adică de când am început școala, am trăit/ copilărit/ învățat în comuna Munteni-Buzău, Ialomița. Așa cum îi spune și numele, acolo s-au adunat, când cu împroprietărirea făcută de Cuza, munteni coborâți din Buzău, „cu biserica-n spate”, cum frumos explică scriitorul (buzoian/ ialomițean, și el aciuat o vreme prin MB!) Titi Damian.

          Începuturile mele literare sunt și astea oarecum legate de el. Prima mea recunoaștere a unor texte de literatură (proză scurtă) a fost o mențiune obținută în anul 2005 la concursul „Vasile Voiculescu” (Buzău-Părscov), pe vremea când nu era doar concurs de volume, ci și de manuscrise. Și tot atunci mi-am văzut pentru prima dată publicat un text („Poștașul”), în „Oglinda”, dacă nu mă înșel. Atât de mult mă luam în serios la vremea aceea, încât nici măcar n-am păstrat respectiva publicație și diploma, care-mi fuseseră trimise prin poștă, întrucât refuzasem cu încăpățânare invitația organizatorului de a fi prezentă la festival. Regret și acum, mai ales că, de atunci, n-am mai avut ocazia să văd Pârscovul și casa memorială a unuia dintre cei mai dragi mie scriitori: Vasile Voiculescu. Că, ziceam eu la vremea aceea, zgâriind în joacă hârtia, neluându-mă de fel în serios, ce să caut eu acolo, printre scriitori? Ce treabă am eu cu oamenii aceia și cu literatura? N-ai să vezi om mai bleg și care să creadă mai puțin în destinul lui literar decât eram eu pe atunci, chit că nu mai aveam nici 15, nici 20 ori 25 de ani, ci eram deja trecută de 30.

          În fine, și-am continuat cu Buzăul: în 2008, invitată cu proza umoristică la festivalul de epigramă „Cât de Buzăul de mare”, m-am împrietenit cu buzoieni epigramiști ori poeți, unii dintre ei aflându-se în topul preferințelor mele literare, când vine vorba de literatură contemporană.

          Sâmbătă, 05 noiembrie 2016, la invitația scriitorilor Nicolai și Valeria Manta Tăicuțu, câțiva ialomițeni am participat la un duplex literar Buzău-Ialomița. O întâlnire frumoasă, într-un local elegant, unde n-am fost deranjați de „outsideri” și unde literatura a fost prezentă de la începutul până la sfârșitul acestei frumoase întâlniri. Practic, Cenaclul Literar „Ante Portas”, recent reactivat, condus de poetul Laurențiu Belizan, a organizat și anterior o astfel de întâlnire, cu scriitori din Oltenița și urmează să continue aceste schimburi culturale și cu alte zone. O inițiativă cât se poate de binevenită, demnă de luat exemplu și pe care o felicităm.

          Fiecare dintre cei prezenți, și-a făcut o scurtă prezentare și a citit din creație proprie. Majoritatea au fost lecturi de poezie, dar am avut și proză, chiar umoristică și epigramă și eseu. În ordinea „luărilor de cuvânt”, s-au prezentat celor de față scriitorii „cu doi de i” (parafrază după „Copiii cu trei de i” ai lui Nicolae Pogonaru): Viorel Frâncu, Aurel Anghel, Nicolai Tăicuțu, Mihai Macovei, Florentina Loredana Dalian, Tudor Cicu (prezentând dialoguri imaginare despre „Helis”), Titi Damian, Petruța Niță, Dan Camer, Valeria Manta Tăicuțu, Costel Bunoaica, Nicolae Pogonaru, Gheorghe Oncioiu, Ștefan Teodor Cabel, Laurențiu Belizan, Dumitru Pană, Dumitru Dănăilă, Florin Ciocea, Gheorghe Dobre și Lucian Mănăilescu.

          Domnul Mănăilescu a fost și fotograful pasionat al întâlnirii, secondat de doamna Cornelia Cicu. Mulțumim pentru fotografii!

          Bineînțeles, întâlnirea n-a însemnat numai lectură, s-au oferit reviste și cărți. M-am întors acasă cu tolba plină: revistele „Spații culturale” și „Buzăul literar” și cărțile: „Atrocitățile fericirii” de Lucian Mănăilescu, „Corăbiile Greuceanului” și „Fata cu smochine” de Tudor Cicu, „Trepte” de Teo Cabel și „Ștafeta continuă” de Aurel Anghel și Ștefan Andrei. Gheorghe Dobre a oferit revista „Helis”. S-a vorbit și de tânăra revistă „Literadura”, aflată abia la numărul 2, în care am fost onorată să apar și eu, revistă căreia îi urăm drum lung, având la conducerea redacției pe Costel Suditu și Teo Cabel. Am pomenit și de „Bucureștiul literar și artistic”, în cel mai recent număr al său apărând și câțiva poeți buzoieni, printre care Teo Cabel, Valeria Manta Tăicuțu și Daniela Șontică. La final, povești mai mult ori mai puțin literare, dar atât de binevenite între prieteni, sub blândul soare de noiembrie. Aflu astfel că Laurențiu Belizan (buzoianul) s-a născut la Slobozia și chiar a revenit acolo cu repartiție la combinatul chimic (în calitate de inginer electrotehnist), ne-am găsit cunoștințe comune și-am depănat amintiri cu oameni care mai sunt ori care nu mai sunt.

          Și, apropos de cei care nu mai sunt, conștient sau nu, întrucât ne aflam în sâmbăta morților, cei prezenți au pomenit de mame, tați, bunici duși dintre noi, cărora sau în amintirea cărora au dedicat poezii. Mă gândeam că e și asta o frumoasă pomenire a lor (Dumnezeu să-i odihnească!), pe lângă rugăciunea din biserică și pomana propriu-zisă. Covrigul sau poezia, câtă vreme sunt oferite în memoria celor care nu mai sunt, cred că au aceeași putere la Dumnezeu, aproape ca o rugăciune, aproape ca o milostenie. Poezia n-a stat singură la masă, ci a fost însoțită de muzică, grație lui Aurel Anghel care a cântat la o vioară găsită la fața locului.

          Noi, ialomițenii prezenți: Costel Bunoaica, Florentina Loredana Dalian, Gheorghe Dobre (Slobozia), Titi Damian (Urziceni) și Florin Ciocea (Fetești-Maltezi) mulțumim cu plecăciune gazdelor noastre primitoare, scriitorii din Buzău și Râmnicu Sărat, în fond din aceeași Țară (a literaturii), pentru primirea deosebită care ni s-a făcut, pentru faptul că ne-am bucurat sufletele și mințile într-o frumoasă zi de toamnă. Iar crizantemele albe primite de la familia Tăicuțu mie îmi bucură privirea și acum, când scriu, și mă inspiră cu frumusețea și puritatea lor. Mulțumim, de asemenea, și domnului patron al localului, un om de cultură de vreme ce susține cultura, dar care ne-a bucurat și cu minunatele bucate așezate frumos pe funduri de lemn. Cred că și vinul a fost bun, chiar dacă eu, ca șofer, nu i-am putut admira decât culoarea. Dar, dincolo de efectul firesc de înveselire a consumatorilor, asupra lui Florin a mai avut unul, în favoarea mea, întrucât la coborâre, și-a uitat borseta în mașină. Cu acte, bani, telefon și ce-o mai fi avut pe-acolo. Data viitoare când mai venim, să le dați tot vin din acela și sper să-și lase toți averile în mașina mea. Atâta doar că, de pe urma scriitorilor (mai bine zis a borsetelor acestora), nu te prea poți ajunge.

Slobozia, 06 noiembrie 2016

Foto: Lucian Mănăilescu