Noaptea își
prăvălise mantia peste ostrov,
între noi se
adunaseră tăcerile
cum se adună
norii pe cerul de noiembrie.
lumea-și vedea
mai departe de ale sale,
vorbeam și
vorbeam
să înăbuș
adevăratele cuvinte ce stăteau să iasă.
să nu-mi scape
vreo magnolie printre degete;
viețile celor
apuși țineau loc de adevărul nerostit,
acela care mușcă
din carne, din inimă...
de-o vreme
pe ostrovu-acesta
miroase a mere coapte
Slobozia, 11 noiembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu