Florentina Loredana Dalian

joi, 9 aprilie 2015

Maria cea fără de moarte - de Gaby Michăilescu (IV)


Continuare la "Maria cea fără de moarte" de Gaby Michăilescu - fragmente

Partea a III-a AICI




Lecţia Mariei

„Plouând cu oferte din toate părţile, Maria Tănase n-a cântat la o nuntă toată viaţa. Singura. În privinţa asta rămâne memorabilă straşnica lecţie ce mi-a servit, eu fiind mai îngăduitor. Făceam un turneu cu „Doina Argeşului” de la Piteşti, ca Maria să-şi poată achita datoriile, treizeci şi şapte de mii de lei. Eu înainte, cu organizarea, ea din urmă, cu spectacolul. Numai după câteva zile, ajuns la Drăgăşani, în piaţa orăşelului, încărcată de rod, în timp ce pe un pălan prind un afiş cu chipul adoratei cântăreţe, intră cu mine în vorbă un domn impunător şi grav:
-         Probabil, dumneata eşti impresarul…
-         Da, îi răspund echivoc.
-         Îţi fac o propunere, care nu văd de ce n-ar surâde doamnei Maria Tănase…
-         Adică?
-         În ziua când jucaţi aici, are loc nunta fetei mele. Vreau să vie să cânte,
după reprezentaţia de seară, două-trei bucăţi, ca invitată. Ar fi o mândrie pentru familia mea. Pentru acest deranj, îi ofer douăzeci şi cinci de mii de lei.
Am simţit capul că-mi vâjâie. M-a apucat ameţeala. Şi, fără să gândesc în vreun fel, am răspuns răspicat:
-         S-a făcut, domnule.
Chiar după-amiază am „umflat” banii. Îmi ziceam: lovitură, exclus să n-accepte, două cântece douăzecişicinci de mii de lei! Aproape rezolvate datoriile de la Bucureşti. Şi cu primul tren am şters-o la Piteşti, făcându-mi radios intrarea în cabina protagonistei, la finalul spectacolului de seară.
După pupături, îi pun teancul de bani în faţă, pe măsuţa de machiaj.
-         Ce-i cu ăştia?...
-         I-am găsit în stradă… la Drăgăşani. Sunt ai tăi! Scapi mai repede de datorii.
-         Bravo! Halal noroc! Sper că nu trebuie să fac ceva pentru ei…
Pauză, semnificativă… După care îndrăznesc:
-         Cânţi numai două cântece… Nu lăutăreasă, ca invitată de onoare la o nuntă. O familie care te iubeşte.
-         Nuntă?!... (Urlă îngrozitor, după ce îmi aruncă banii în cap.) Nesocotitule, cum de ai luat banii omului?...
-         Eram sigur că te conving.
-         Convingi pe moaşe-ta! Nuntă?!... Să n-am de pâine şi nu cânt la nuntă…
M-a forţat, obosit cum eram, să plec imediat cu primul tren înapoi. Când am bătut în zori la uşa care-şi făcuse speranţe şi, cu ciudă, am restituit neatinsa sumă încredinţată, nababul a hohotit, filosofând:
-         Nebuni mai sunt artiştii!
Replica nu i-am mai spus-o Mariei.

Scrisoarea lui Gaby către Maria, când află că aceasta este bolnavă şi i s-a recomandat renunţarea la scenă

                „Precis, fără dubiu, îmi vine în minte finalul disperatei depeşe: „Oamenii sunt cu tine şi cu al tău cântec nemuritor! Astă alarmantă scrisoare o socotesc de mare rost între noi. Se potriveşte ca o legătură de viaţă pe care o doresc şi te vreau înapoi la scenă.
                Îmi amintesc că gulerul ridicat la pardesiu de către Leonard avea, atât pe scenă, cât şi pe stradă, poezie, fantezie, răsfăţ, într-un cuvânt rafinament divin. Enorm, în totul, semeni cu el. Leită lui. Şi el, soartă tot maşteră. Vă întâlniţi în puzderie de puncte comune. Aţi fi putut fi divin duo în viaţă, mai ales că, asemenea ţie, îşi dădea cămaşa după el… Erai mult prea copilă să-l fi apucat. Îţi va fi hotărât dat să-l întâlneşti pe nesfârşitul drum, în nemărginire… (…) Mario scumpă, fie ca în această blagoslovită primăvară ce-ţi plânge suferinţa, soarele ei să-şi facă cuib în inima ta vrăjită! Acolo unde eşti, îl ştiu pe Dumnezeu cu tine. Cu bunătatea ta, cu albul Lui imaculat, pe mărinimia inimii tale încercate, în noapte mă rog Lui să-ţi vegheze cald tămăduitor suferinţele fizice, care sunt şi ale mele.
                În clocotul sângelui meu e tot trecutul nostru, drumurile, aspiraţiile, primăverile, liliacul lor pe care îl trimit să-ţi grăiască pe câmpul smălţat de Dumnezeu, al cântecelor tale nepieritoare.
                Te aştept ca-n alte primăveri, să plec cu ele şi cu tine la drum. Trimit primăvara cu alaiul pomilor înverziţi, înfloriţi, să te îmbrăţişeze cu căldura florilor ei.
                Pe patul de suferinţă, cum mă rog eu pentru tine, roagă-te să ţi se ivească Christ, singurul care ne poate izbăvi, fiindu-i în seamă şi putinţă să ne scape de suferinţe.
                Al tău frate de suflet, care o dată în plus îţi aminteşte, fiind la drum cu tine, de noianul de ovaţii ce au plutit pe simţirea ta, de la Nistru pân’ la Tisa, întru Eminescu! Al tău, îndurerat, Gaby. Mai, 1963, Bucureşti.””

Dorinţe testamentare ale Mariei Tănase

                Pe un drum secetos, dornic de apă, să se scobească adânc o fântână pentru drumeţii însetoşaţi… Doresc viaţă lungă şi sănătate tuturor celor pe care i-am cunoscut, chiar dacă unora li s-a părut că le-am stat greu în cale…
                Ritualul înmormântării să fie cât mai sobru. Aş vrea ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate pentru tratament… Mulţumesc conducerii ţării, căreia îi port recunoştinţă pentru înţelegerea manifestată faţă de mine…”

                „Luceafărul de seară, reflector aprins în superbii ochi verzi ai Mariei. Încremenirea vântului hoinar, care cândva se iubise cu ea… Lăcrimează microfonul, rămas de ea şi de sufletul ei, orfan pământean la margine de drum, lângă o troiţă de ţară… Între Oltenia şi Făgăraş, o cruce se lasă peste ţară! Pe Mureş, pe Olt şi pe Târnave plouă abundent cu lacrimile cerurilor nalte!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu