"Porţile cerului" deschise la Târgovişte

Expoziţie de icoane şi spectacol muzical-poetic, pelerinajul "Calea Luminii" în Joia Mare, la Târgovişte, 09 aprilie 2015;

Vizită în comuna Aninoasa, 10 aprilie 2015

Jurnal de risipită - 14

 

 

Valeriu Stoica, pictor şi "zugrav" de biserici, a iniţiat o nouă serie de expoziţii intitulată sugestiv "Porţile cerului". Prima expoziţie din lanţul celor care vor călători prin ţară a fost vernisată în Joia Mare la Muzeul de Istorie din Târgovişte, în data de 09 aprilie 2015. Organizatori: Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte. Publicul prezent a asistat la un spectacol de calitate, intitulat "În Grădina Ghetsimani", susţinut de solista Ioana Marin, soprana Cleopatra David, formaţia de cameră a Liceului de Arte "Bălaşa Doamna", condusă de profesor Irina Mareş şi poeta Florentina Loredana Dalian. În continuarea evenimentului, s-a organizat pelerinajul pascal "Calea Luminii", iniţiat de pictorul Mihai Şerbănescu, având ca organizatori Primăria Municipiului Târgovişte şi Arhiepiscopia Târgoviştei. 

          Mă dau peste cap să răspund chemării unui astfel de proiect dedicat Mântuitorului, chit că în Joia Mare, orice femeie normală stă acasă şi înroşeşte ouăle. Dar cine-a spus că eu aş fi normală? În plus, trăiască mama, care le face pe toate, mie revenindu-mi numai "dificila" misiune de a le căra de la ea până la mine. Lasă, că n-am fost singura sărită de pe fix, ceea ce - desigur - m-a bucurat, având companie şi din partea altora ca mine, vezi pictoriţele Maria Iacob, Ami Vasilescu şi Tania Moroianu, solista Ioana Marin, precum şi ceramista Georgeta, alăturată mai nou grupului de călători cu arta prin ţară. Asta e, când te cheamă "datoria", lasă ouăle să se înroşească singure, precum cel din mâna Mariei Magdalena, curajoasă mai decât o sută de bărbaţi, înfiinţată la împăratul Tiberiu, să-i vestească - iaca na, minune -  Învierea Domnului Iisus Hristos!

          Urc la volan cam somnoroasă, după trezirea zilnică la 6:30, după numai vreo cinci ore de somn, şi alte câteva la serviciu, cu nădejdea că voi ajunge la timp pentru a putea prezenta evenimentul şi a-mi recita poeziile. Asta era socoteala de-acasă. Că aia din târg ... vorba ceea! Am colindat eu toată ţara la volan, dar nicio gaură de şarpe nu mi-a fost mai greu s-o nimeresc decât vechea Cetate de Scaun a Ţării. Între Ploieşti şi Târgovişte, găseşte drumul dacă poţi! În teren, Târgovişte nu există pe harta rutieră a ţării, de indicatoare nu s-a auzit, n-ai decât să stai la răscruce, să scuipi în palmă şi să te-trebi ca boul: eu încotro mă duc? Bine se tânguia bătrâna aia din cântec: "Fetiţo, te-aş întreba/ unde e Târgoviştea?" Bag de seamă că niciodată n-a fost uşor de găsit fosta capitală a Ţării Româneşti, dar credeam că, între timp, ne-am mai civilizat şi noi. După ce-am coborât de vreo trei ori după indicaţii, nefiind totuşi convinsă că nu mă aflu pe drumul spre Bucureşti, Braşov, sau Vălenii de Munte, m-am oprit şi eu într-o intersecţie şi am întrebat precum bătrâna din gară: "Unde (mama zmeilor!) e Târgoviştea?". Pe post de "fetiţă" mi-a intrat în colimator un agent de circulaţie care dirija mândru foc. Domn' agent te-aş întreba, unde e Târgoviştea? "Circulaţi, circulaţi!" se răsteşte dumnealui, lămurindu-mă buştean. Înainte să circul, îi strig, scoţând flăcări pe nări, prin geamul deschis: "Mai puneţi fraţilor şi indicatoare!" În fine, până la urmă, nădejdea tot la Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfântul Spiridon care, conform Fişei Postului, mă însoţeşte la drum, descurcându-mă, apărându-mă, ba chiar găsindu-mi loc de parcare. Tot el mi-o fi scos în cale şi bariera la care am stat vreo 20 de minute, că ochii tare mi se închideau, iar eu, presată de timp, nu mă înduram să trag pe dreapta să dorm. Trasă la barieră, n-am avut încotro. Şi m-am folosit de timp pentru a mă odihni, chit că mai tresăream din când în când, visând că mă claxonează ăia să plec. În fine, după mai multe peripeţii, ajung, cu 15 minute întârziere, stresată peste poate, că nu suport să întârzii şi să se decaleze începerea unui spectacol din pricina mea, ţip la Valeriu, la toată lumea, de parcă ar fi avut ei vreo vină că eu am vrut să las şi treaba terminată la serviciu, să ajung şi la vernisaj şi eventual să mai şi dorm... Până la urmă mă calmez, mai ţip o dată la Valeriu şi, repede, pe genunchi, încropesc programul pe care aveam să-l prezint. Când am văzut atâta lume adunată, dornică de cultură, brusc mi-a trecut şi somnul, mi-a revenit şi zâmbetul, mi-a trecut şi supărarea pe drumurile patriei cu cin' le are grija şi cu mama lor! 

          A deschis Ioana, interpretând sensibil, cu talentu-i binecunoscut, "Tu, Grădină Ghetsimani" şi "Blândul Păstor", am continuat eu cu poezia "Tâlharul" din creaţie proprie, după care ne-a încântat formaţia de cameră, cu un repertoriu absolut superb (Aria de Johann Sebastian Bach, Ave Maria de Gounod - Bach şi Canonul de Pachelbel). Sub conducerea pianistei Irina Mareş, ne-au mângâiat sufletele cu vioara Ciprian Râvnic şi Andrei Radu, iar cu clarinetul Mircea Udrea. Am continuat cu poezia mea "Cântec pentru Iuda Iscarioteanul", preambul la repertoriul Cleopatrei David (Ave Maria de Schubert şi selecţiuni din Stabat Mater de Pergolesi şi Rossini). Reprezentantul Arhiepiscopiei Târgoviştei ne-a transmis binecuvântarea Înaltpresfinţitului Nifon şi a vorbit despre artă ca punte de legătură şi dialog, dar mai ales ca mijloc de laudă adusă lui Dumnezeu, făcând referire la versetul dintr-unul din Psalmii lui David: "Lăudaţi-L pe Domnul!". Au mai luat cuvântul curatorul expoziţiei, Valeriu Stoica şi criticul de film Irina Margareta Nistor. 

Pictoriţa Maria Iacob, printre picturile sale

          După obişnuitele schimburi de impresii din final, fuga-fuguţa ne-am îndreptat spre Catedrală, unde încă se mai slujea Denia din Joia Mare. Cu Maria, am intrat în biserică şi am mai apucat ultima pericopă evanghelică, ceilalţi rămânând afară unde era o feerie de lumini, sute de candele aprinse şi aşezate în cerc. Fiind prea târziu, iar lumea înfometată, majoritatea a votat (eu, ca de obicei, mă situez în minoritate, dar mă spun, n-ai ce-i face!) să nu mai participăm la pelerinajul care urma să aibă loc pe Calea Castanilor. Astfel, ne-am retras la Pensiunea Karoline, undeva sus pe deal, chiar în apropierea Mănăstirii Dealu, unde domnul Gaby - the boss - ne-a făcut o primire deosebită şi unde am avut parte de o servire ireproşabilă. Când am ajuns, clopotele vesteau începerea slujbei Deniei. Un fapt inedit şi care ne-a amuzat şi încântat: la fiecare bătaie a clopotului, un căţeluş care stătea, împreună cu mai mulţi, pe drumul dintre mănăstire şi pensiune, răspundea cu un urlet specific, un soi de cântare canină. Dacă sunt oameni care se cred Napoleon, de ce n-ar fi şi câini care se cred cântăreţi la strană? Valeriu stabilise o întâlnire cu Maica Stareţă, aşa că, înspre ora 22, Gaby ne-a dus la Mănăstire. Am mai apucat şi acolo ultimele două evanghelii, cât să nu-mi pară prea rău că am lipsit de la Denie în ziua aceea. După slujbă, după miruit, Valeriu a făcut prezentările, Maica Emanuela, Stareţa Mănăstirii a rugat-o pe Ioana să ne cânte acolo, în biserică, ceea ce ea a şi făcut. Şi nu ştiu de ce, sau poate ştiu, cântecul pe care l-a cântat a sunat mult mai emoţionant acolo, în biserică, decât sunase mai devreme în Muzeul de Istorie. Părintele, Maica Stareţă şi încă o măicuţă ne-au însoţit apoi la pensiune, unde am continuat "spectacolul", Ioana cântând, iar eu recitând din poeziile mele religioase. Maica Emanuela ne-a adus cadouri, noi i-am oferit reviste şi cărţi şi ne-am promis că ne vom revedea, poate mai spre vară, să repetăm momentele care "ne-au mângâiat sufletele", după cum a afirmat. 

          Despre Mănăstirea Dealu sunt multe de spus, merită citite în istoria mănăstirii, dar trebuie amintit măcar faptul că este ctitoria lui Radu cel Mare, coborâtor din stirpea basarabilor, fiu nelegitim al lui Vlad Călugărul. Un domnitor care nu a iubit războiul, ferindu-se de duşmănia cu cei puternici, dar care a ţinut la cele dumnezeieşti. În această mănăstire este şi îngropat şi, după cum se ştie, aici se află şi capul lui Mihai Viteazul. Pe tabloul votiv din dreapta, sunt reprezentaţi Radu cel Mare, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

          Am adormit târziu în noapte (după ieşirea din Catedrală, îmi revenisem complet, gata să iau ziua de la capăt), mai sporovăind cu Maria, cu bucuria celor care se iubesc, dar se află atât de rar faţă către faţă. A doua zi, ne-a întâmpinat un soare superb, care prevestea parcă frumuseţea zilei de Paşti. M-am dus, de data aceasta, singură la slujbă, doar eu printre măicuţe, stând undeva mai retrasă, dar neavând nicio şansă să rămân acolo, invitată mai în faţă de însăşi Maica Stareţă, beneficiind şi de atenţia discretă a celorlalte, care îndrumându-mă, care dându-mi perniţă... Mi-am luat la revedere de la părintele, când i-am dat acatistele, de la maica Emanuela, apoi am mai dat o roată prin superba curte a mănăstirii, scăldată în soarele dimineţii.

          Împreună cu Ioana şi Valeriu (ceilalţi luaseră drumul capitalei), am dat curs unei invitaţii făcute în seara precedentă de primarul comunei Aninoasa (de Dâmboviţa), fără să-mi imaginez că voi avea de văzut o minune de comună care poate sta la rând sau chiar în faţa multor oraşe cu pretenţii. Cum omul sfinţeşte locul, se vede şi aici mâna unui om împătimit de cultură, dornic să facă mult bine celor pe care-i reprezintă, cu discreţie şi modestie, dar cu consecvenţă. S-ar putea pune întrebarea dacă mai există aşa ceva. Există! Eu l-am văzut în carne şi oase, pe omul, economistul, omul de cultură şi primar al Aninoasei, domnul Constantin Maricescu. Am rămas uimiţi şi frumos impresionaţi de Centrul Cultural, de Grădiniţă, pe care ne-a prezentat-o doamna educatoare, de centrul de informare turistică, dotat modern, unde două angajate ne-au pus un film şi ne-au explicat lucruri despre care aflam prima dată, punând în valoare potenţialul turistic al zonei. Şi asta în Vinerea Mare pe la prânz, când poate, şi ele, chiar dacă destul de tinere, ar fi avut oarece treburi pe-acasă. Am văzut terenul de sport, sala de spectacole, am aflat despre echipa comunei, despre cele trei sate, despre serile de poezie de la Mănăstirea Viforâta. Mi-am explicat şi de ce primarul face atât de multe lucruri pentru comunitate, e un om al lui Dumnezeu, merge constant la biserică, se roagă, are icoane în birou, printre multe disctincţii, diplome şi plachete primite cu diferite ocazii. Ne vorbeşte cu bucurie despre personalităţile care au vizitat comuna de când e primar (de 19 ani), ne oferă câteva tipărituri de o calitate exemplară: "Aninoasa, sub semnul curcubeului", "Aninoasa 560", "Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu", "Flacăra unirii cuprinde toată România" (o relatare a pelerinajului în cinstea lui Mihai Viteazul, care a trecut şi pe la noi prin Oraşul de Floci; aflu cu această ocazie că domnul primar este chiar iniţiatorul proiectului), pliante de prezentare şi informare etc. Cel mai mult mi-a plăcut un semn de carte de la Mănăstirea Viforâta, având pe spate Imnul Iubirii al Sf. Apostol Pavel (Corinteni 13). Uitai să mai zic de domnul Gaby, patronul de la Karoline, şi el un om credincios, în dimineaţa de vineri, până să plecăm, mi-a arătat, cu modestie, o clădire în spatele pensiunii, după ce mi-a prezentat grădina cu cepele ei, zicând aşa, timid: "Uitaţi, acela-i spitalul pe care-l construiesc. Am terminat clădirea, dar mai e de lucru la finisaje şi mai sunt dotările". Îl rog pe Dumnezeu să-i ţină pe aceşti oameni, să le dea putere şi sănătate şi să mai dea Ţării noastre oameni ca ei. Avem atâta nevoie, atâta nevoie! Dar mă întreb, noi de ce nu-i vedem? Oricum toată supărarea mea cu îmbârligătura de la drum s-a dus de parcă n-ar fi fost. De asta plec de acasă: ca să văd oamenii aşa cum sunt, să-i cunosc, să-i ascult, să mă umplu de înţelepciunea lor, de speranţă. De speranţa că nu e totul pierdut pentru noi. De aceea vreau să spun şi altora. Eu, ca să întâlnesc astfel de oameni, mă scol noaptea din somn şi plec la drum. Chiar şi până la Târgovişte, chiar şi prin marea metropolă Ploieşti, care n-are bani de indicatoare rutiere. Mergeţi şi domniile voastre! Dacă nu nimeriţi drumul, întrebaţi agentul din intersecţie. La întoarcere, n-am mai dat de el. În schimb, nu ştiu cum a pescuit Valeriu de pe marnea drumului un om care şi-a rupt din timpul lui, a urcat cu noi în maşină şi ne-a scos până la drumul spre Urziceni. I-am înghesuit cu forţa 10 lei în mână, să aibă de taxi înapoi, că zicea că el ce-a făcut, că dacă Dumnezeu l-a pus pe el în calea noastră, înseamnă că trebuia să ne-ajute...

Colecţia de costume populare a doamnei educatoare din Aninoasa

Minu-muzeul de la parterul primăriei Aninoasa

          Oameni, locuri, fapte... şi deasupra tuturor, Mâna Creatorului. M-am întors la timp, cât să mă schimb şi să ajung la Denia din Vinerea Mare. Măcar în semn de mulţumire pentru tot şi toate...       

Slobozia, 12/13 aprilie 2015

Voi reveni cu mai multe fotografii