"Ne place literatura, dar nu manualul"

Şcoala Altfel, Şc. Gen. nr. 2 "Sf. Andrei", Slobozia, 06 aprilie 2015

 

       Săptămâna Altfel s-a suprapus, anul acesta, cu Săptămâna Mare. S-ar putea spune că, în timp ce, în biserică, rememorăm Patimile Mântuitorului, la şcoală, elevii "pătimesc" mai puţin. Împreună cu dascălii lor, aleg să ia parte la acţiuni culturale, sportive, jocuri etc. Elevii clasei a VI-a B a Şcolii Generale Nr. 2 "Sfântul Andrei" din Slobozia, la iniţiativa doamnei profesor-diriginte Maria Popescu şi domnului bibliotecar, scriitorul Costel Bunoaica, i-au avut în mijlocul lor pe scriitorii Gheorghe Dobre şi Florentina Loredana Dalian. Am înţeles că a fost prima lor întâlnire cu nişte scriitori "vii", întâlnire pe care şi-o doreau, fapt care s-a simţit din bucuria şi curiozitatea cu care ne-au întâmpinat. 

          Rar ne-a fost dat să avem parte de o comunicare atât de frumoasă cu elevii, să vedem o înţelegere atât de bună elev-profesor, ca în cazul clasei amintite. Dezinvoltura copiilor, maturitatea întrebărilor şi abundenţa acestora, răspunsurile bine formulate la întrebările doamnei diriginte şi ale domnului Bunoaica trădează exerciţiul comunicării şi ne-au întărit convingerea că aceşti elevi, deşi la prima întâlnire cu nişte scriitori, nu se aflau pentru prima dată în faţa unei dezbateri, în faţa exprimării propriilor idei privind un subiect sau altul. Cinste lor şi mai ales doamnei profesoare! Numai un dascăl care îşi iubeşte elevii şi care, la rândul său, este iubit de aceştia, reuşeşte să îi determine să aibă o asemenea deschidere.

          O mică teamă (mărturisită) au ei, atunci când vine vorba de scris. Doamna profesoară, deşi predă Istoria, îi încurajează să-şi scrie gândurile, sentimentele. I-am asigurat că teama aceasta nu le este specifică numai lor, că, de fapt, şi pe adulţi îi stăpâneşte până la un punct, fiind vorba mai degrabă de o sfială de a-ţi deschide sufletul în faţa tuturor şi te miri cui. Dar că, până la urmă, pragul acesta poate fi trecut, dacă ai cu adevărat ceva de spus.

          Cei doi scriitori invitaţi (domnul Bunoaica fiind "de-al casei") au lecturat din creaţii proprii: Gheorghe Dobre - textul "Neghiniţă" şi subsemnata, împinsă de-o inspiraţie de moment - "Mereu alţi călători". După citirea textelor, opiniile, întrebările şi răspunsurile curgeau şuvoi, foarte mulţi elevi erau cu mâna pe sus (am remarcat disciplina desăvârşită! vorbeau numai când doamna lor le dădea cuvântul), unii nici n-au apucat poate să-şi rostească nedumeririle. Am fost foarte impresionaţi. Sincer, nici eu nu cred că am găsit atâtea sensuri în textul meu, câte au găsit ei.

          Mi s-a părut interesantă întrebarea doamnei profesoare: "Dacă textul l-aţi fi avut de citit, v-ar fi impresionat la fel de mult?" Unii au răspuns "da", cei mai mulţi au spus "nu", fiind de acord că lectura autorului aduce un plus de emoţie. Două fetiţe au mărturisit că au plâns, apoi am aflat de la domnul Costel că a zărit şi el lacrimi în ochii câtorva. Asta spune mult. Dacă nu ar fi şi sensibili, inteligenţa singură nu i-ar defini ca oameni compleţi. "Nu a fost corect să lase pe cei cu porcul în tren, iar orbului să nu-i dea voie cu câinele. Omul are mai multă nevoie de câine!" a fost de părere o elevă. Cu alte cuvinte, omul are mai multă nevoie de dragoste, decât de hrană.

          "De ce oamenii pot ajunge atât de insensibili?" a fost o altă întrebare care a stârnit avalanşă de răspunsuri şi păreri din partea elevilor. "Poate să existe un suflet orb?" - ridică iar doamna mingea la fileu. "Da, e de părere un elev, un suflet orb nu se gândeşte decât la el, fără să mai vadă nimic în jur. "Orbul vede cu sufletul, nu cu ochii"; "doar viaţa te poate aduce în postura unui orb cu sufletul". ... "Cum aţi fi procedat voi, dacă eraţi în locul controlorului?" Unii spun că a procedat corect, că a respectat regulile, că se temea pentru serviciul său. Alţii - că e insensibil şi ar fi putut să-şi calce pe inimă...  O spun cu mâna pe inimă, dacă, să zicem, textul acesta ar fi fost într-un manual, dacă măcar eu aş fi ştiut dinainte că-l voi citi şi eventual aş mai fi suflat asta cuiva (dar până am deschis cartea fusesem chitită să citesc alt text), aş fi avut convingerea că ora fusese "pregătită", că profesoara făcuse recapitulări cu elevii etc. Faptul că nişte elevi de clasa a VI (a VI-a! adică abia au învăţat să zică "mama" acum ... 11 ani) au reuşit să reţină şi să scoată atât de mult dintr-un text la o primă lectură, pe mine m-a bulversat de-a dreptul. Ca, de altfel, şi pe Gheorghe Dobre care zice că, atunci când vede astfel de copii, mai are o speranţă.

          Faptul că le-a plăcut ceea ce li s-a citit, că au comentat mult pe marginea textelor (deşi asta nu era pentru notă!), că ne-au asaltat pur şi simplu cu întebările... nu e deloc un semn că elevilor nu le place literatura, aşa cum auzim pe la colţuri. De fapt, ei ne-au mărturisit-o pe şleau: ne place literatura, mai ales cum e aceasta pe care ne-aţi citit-o, pe care o înţelegem mai uşor, dar nu ne plac manualele şi ne-am săturat de aceleaşi texte care se tot reiau. Nici mie nu-mi plac manualele în forma actuală şi cred că, dacă aş fi fost nevoită să învăţ după ele, dacă nici nu aş fi avut un profesor care să ştie să mă "momească", n-aş fi ajuns în veci nu scriitoare, dar nici măcar cititoare. Cine are urechi de auzit, să audă. Iar cine are pâinea şi cuţitul, să-şi mişte neuronii şi să facă ceva pentru tinerii noştri îndopaţi cu tot soiul de prostii, care se scârbesc de şcoală din pricina unor manuale prea stuofase sau neatrăgătoare!

          Iată ce curiozităţi au mai avut drăguţii de la VI B:

          "Cum reuşesc scriitorii să facă personajele să pară reale şi să transmită cititorului sentimente?"

          "De unde vă inspiraţi?"

          "Cum aţi ştiut că vreţi să deveniţi scriitor?"

          "Care a fost prima carte pe care aţi scris-o şi dacă este pentru copii?"

          "În România, se poate trăi din scris?"

          "De ce unii scriitori îşi aleg pseudonim?" (Asta era cu direcţie)

          "Dacă nu aţi fi fost scriitori, ce aţi fi ales să fiţi?"

          Şi altele, şi altele...

          Câţiva dintre elevi au scris şi ei poezii sau gânduri, pe care ni le-au împărtăşit. Temele abordate au fost: copilăria, şcoala, aşteptarea, primăvara, literatura, o zi din viaţă.

          În final, au mai tras concluzia că, întrucât oamenii sunt diferiţi, lectura se percepe diferit, au întărit din nou ideea că le-a plăcut mai mult ceea ce au auzit, decât ceea ce li se dă de învăţat şi, instigaţi de doamna dirigintă, şi-au exprimat dorinţa ca, la orele de dirigenţie, să mai citească din textele noastre (şi nu numai) şi, pornind de la ele, să le discute şi să dezbată temele abordate.

          Concluzia este că abordarea literaturii în programele de învăţământ e una menită mai degrabă a-i îndepăra pe elevi de această artă (literatura trebuie privită ca artă, nu ca materie de studiu). Decât să-i punem să disece textul stilistic, gramatical, filosofic, mai bine i-am incita să discute trăirile care se transmit prin intermediul acestuia. În fond, literatura nu e o adunătură de cuvinte, care mai de care mai preţioase şi supuse disecţiei (asta-i treabă de critici literari şi poate fi învăţată la nivel de facultate de filologie), ci un cumul de sentimente, trăiri, emoţii, într-un cuvânt: viaţă.

          Mulţumim tinerilor prezenţi şi doamnei profesoare Maria Popescu, domnului Costel Bunoaica, liantul acestei întâlniri şi, aşa cum i-am asigurat şi la şcoală, vom reveni mereu cu drag, dacă şi ei vor dori. O şcoală de nota 10, nu doar ca nivel al pregătirii şi al rezultatelor, ci şi din punct de vedere estetic şi ergonomic, fapt ce - mi s-a spus şi nu am nicio îndoială - se datorează în mare parte fostului director şi dascăl minunat Gabriel Ioniţă. Pe care l-am revăzut cu bucurie într-o pauză, disputându-şi cu alţi doi diriginţi, succesele elevilor săi, dar nu la matematică, ci la... fotbal (că doar eram la Şcoala Altfel!).

Parcă mi-ar mai fi plăcut şi mie la şcoală. Altfel!

Slobozia, 07 aprilie 2015