Teatru de Păpuşi şi daruri de la Moş
Crăciun la Protopopiatul Slobozia,
17 decembrie 2014
Ochi mari,
uimiţi, zâmbete, umbre, aplauze, întrebări, răspunsuri… dialog cu păpuşile.
Asta vedeam pe feţele copiilor adunaţi în sala de festivităţi a Protopopiatului
Slobozia, miercuri 17 decembrie a.c. Mai să credem şi noi, cei mari, că
păpuşile care apăreau dincolo de paravanul gătit de sărbătoare sunt reale. Şi
de ce n-am crede? Şi noi am fost copii, şi noi am crezut în basme cu zâne şi
zmei. Iar întoarcerea la copilărie, sub oricare formă a ei, nu-i decât o baie a
sufletului, o revenire la starea primordială de puritate. „De nu vă veţi
întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor!” Ăsta
da avertisment! Iată de ce ar trebui să ne plecăm mai des către copii, să
învăţăm din zâmbetele lor, din lacrimile lor, din iertările lor, din cuminţenia
cu care îşi acceptă soarta. Părintele Protopop pare să fi învăţat lecţia. Îl
studiez pe furiş şi constat cu ce bucurie asistă la teatrul de păpuşi, ce
entuziasmat răspunde vocilor acestora, atunci când adresează întrebări, cum
aplaudă, cum se copilăreşte. Mă întreb dacă-i acelaşi preot sobru care ţine
Sfântul Potir în mâini la Sfânta Liturghie. Păi sigur că este! Omul iubitor de Dumnezeu
are atitudinea corectă acolo unde se află.
Doamna Anastasia
– pe acelaşi calapod. Are grijă ca totul să fie cum trebuie, darurile sunt deja
aşezate sub brad. Păpuşarii – doamna Cecilia Gheorghiu şi câteva eleve ale
Liceului „Mihai Eminescu” se copilăresc şi ei, luându-şi treaba în serios.
Adică, în timp ce noi ne delectăm, ei, de fapt ele chiar muncesc. Pentru a
dărui bucurie. Personajele se perindă pe rând: fetiţe, băieţei, iepuraşi,
ursuleţi, şi chiar… Moş Crăciun. Moşul acesta exigent le cere copiilor să spună
poezii şi cântecele. Ceea ce ei chiar fac, cu maximă seriozitate, aducând în
sufletele noastre bucuria Naşterii Mântuitorului.
Apar la rampă şi elevii
Şcolii Generale nr. 2, care alcătuiesc grupul vocal „Fiore Blue”, dirijaţi de
doamna Elena Ghiţă. Şi momentul mult aşteptat: deşertarea sacului lui Moş
Crăciun. După ce a ascultat poeziile, cântecele, Moşul a trântit darurile sub
brad şi s-a cărat. Eh, îl scuzăm, că mai are de mers şi pe la alţi copii. Astfel
că oficiile de Moş Crăciun le face tot Părintele Drăghici. Cam negru la
culoare, atât la păr cât şi la straie, barba cam scurtă şi tot neagră şi ea...
dar fie! Îl acceptăm aşa, căci are aceeaşi bucurie de a dărui ca şi Moş
Crăciun. Împarte cadouri copiilor beneficiari ai Asociaţiei „Din inimă pentru
aproapele”, dar şi nouă, doamnelor prezente, iconiţe şi metanii. Chiar şi
icoane cu Sfinţii Martiri Brâncoveni, omagiaţi anul acesta.
Abia după ce
cortina a căzut, lasă să-i scape un oftat şi, pentru o clipă, uită să
zâmbească, lăsând să i se vadă pe chip oboseala. Dar îşi revine repede; mai are
de mers cu Icoana şi de făcut două sfeştanii. După ce toată ziua alergase
încolo şi-ncoace, după ce cu o zi înainte se ocupase cu organizarea
spectacolului „E vremea colindelor”.
Noaptea îşi
intrase deja în drepturi, fără ca, totuşi, straiele ei întunecate să poată
stinge lumina din suflete. Plec la Muzeul Judeţean unde se pregătea expoziţia
„Candela aprinsă” ce urma să fie vernisată a doua zi. Curatorul expoziţiei, pictorul
Valeriu Stoica insistă să i-l dau la telefon pe Părintele. Îi spun să-l lase,
că-i ocupat, dar nu îmi acceptă explicaţiile. Zice că-i musai ca Părintele să
fie prezent a doua zi. Şi a fost. Şi va mai fi… Nu poţi să te sustragi
datoriei, fie şi numai morale, chiar dacă uneori îţi vine s-o tuleşti în
pădure. „N-a şti nimeni că m-am dus,
numa’ m-or vedea că nu-s…” Eh, ar fi prea uşor! Şi-apoi, vorba bunicii:
„Lasă, mamă, că m-oi hodini destul, când oi sta cuminte, colo!”
Mulţumesc
Părintelui Protopop, doamnei Anastasia Badea, păpuşarilor şi copiilor prezenţi
pentru a mă fi făcut părtaşă la o mică-mare bucurie a atât de fragilei noastre
treceri prin viaţă!
Slobozia, 19 decembrie 2014
Fond muzical: Antonin Dvorak / Broken dolls Pallace
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu