Cu-n musafir venit de la Constanța
Am stat de vorbă ieri o zi întregă;
Dar mi-a stricat, la ușa băii, clanța
Și-a vrut, apoi, pe seară, să mi-o dreagă.
Se duse, hotărât, spre biata ușă,
Decis să îi rezolve handicapul,
Își puse-n mâna dreaptă o mănușă,
Dar își plesni, deodat’, cu palma, capul.
„De toate eu, în viață,-am reparat:
Chiuvete, ceasuri, lustre și cămine,
Acum, în schimb – duios mi-a declarat-
Păcat că nu am sculele la mine!”
I-am zis, timid, că nu-i cu supărare,
I-am tras chiar și pe frunte un pupat
Și l-am privit cu multă-nflăcărare,
Făcându-i semn, din cap, discret, spre pat.
Credeam că-și va lua degrabă-avânt,
Privind la ochi, la sâni, picioare zvelte,
Da-mi zise, încurcat, pe-al său cuvânt:
„Îmi pare că ți-am zis că n-am unelte!”
Florentina Loredana Dalian
05 august 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu