Proze scurte pe undele lungi ale umorului

 Prefață de acad. Mihai Cimpoi la volumul „Spărgătoarea de (n)uși de F. L. Dalian

cu grafică și copertă de Marian Avramescu

Acad, Mihai Cimpoi - văzut de Marian Avramescu

Din chiar titlul acestui volum de nostimade umoristice al Florentinei Loredana Dalian înțelegem că suntem puși (citiți și im-puși) într-un registru calamburistic prin excelență postmodernist (citiți și postmodărnist).

Precum se cuvine în critica/teoria literară de azi, e nevoie (nevoie mare!) de o relaționare empatică cu – iertată să ne fi ușoara cacofonie (or, în textele autoarei cacofoniile sunt abil fructificate, cu intenții stilistice, bineînțeles) cu textele autoarei.

Revenind la registrul serios, vom spune decis că avem de-a face (a-facere intelectuală desigur!) cu o prozatoare care scrie cu nonșalanță nativă în augusta umbră a lui Caragiale, cel despre care Ibrăileanu spunea memorabil că stropșește limbajul.

Această stropșire de limbaj – aci preluată din realitățile străzii, ale discursurilor parlamentare (ceea ce poate fi taxată drept … o nelegiuire din partea umoristei), din vorbirile la TV și Radio și din textele puse pe facebook, aci fanteziste, inventate printr-o textualizare ad-hoc în funcție de subiect, de personaje și de situațiile de viață descrise. 

 

Nu e vorbă (vorbă să fie!) de făcătură stilistică silnicită, totul fiind (am evitat, firește, cuvântul ,,vorbind”) de o naturalețe ce ne procură barthesiana plăcere a textului.

În mod degajat, fără vreo intenție deliberată de a se erija într-o postură de povestitoare încheiată la toate acele, Florentina Loredana Dalian povestește sau repovestește texte străine sau apocrife cu un dar deosebit al notării naturaliste, ca să zicem așa, la care se adaugă o disponibilitate ingenuă de a carica, a caricaturiza, de a împinge în ridicol, în grotesc.

Singura ,,tehnică” avută în dotare e ceea a antifrazei, a schimbării rapide a semnificației celor relatate în sens contrar sau caraghios pentru a obține un dorit efect ironic.

Materia primă a prozelor sale se găsește în sfera cotidiană jurnalieră, în vorbirea uzuală stropșită de înșiși vorbitorii, adică într-un fel caragializată și urmuzizată. Principiul comic clasic ,, du vivant plaqué sur le mécanique, du vivant plaqué sur le vivant, du mécanique plaqué sur le vivant” (H. Bergson) e respectat întru totul. Se recurge frecvent la transcrierea realistă factologică sau supra-realistă, la parodierea unor basme, a textelor gazetărești sau a eseurilor, lucrărilor de control ale liceenilor și discursurilor profesorilor și a practicanților altor profesii, la expuneri șarjate de întâmplări cu caracter biografic, prozatoarea apărând în ipostază de personaj – naratoare.

Avem, în ansamblu, o panoramă comică a lumii de azi, debusolată, supusă unor provocări dramatice, precum cea a pandemiei Coronavirusului, cea a unei răsturnări a valorilor autentice, cea a unei uniformizări globalizate.

De la prima până la ultima pagină înzestrată cu simțul umorului și cu inteligență această prozatoare pledează pentru o revenire la normalitate și firesc, la bunul simț și rațiune.

 

 

Acad. Mihai Cimpoi

22 .VI. 2022

Chișinău