La mulți ani, România!
Când adresez această urare, mă gândesc, mai întâi, la cei care au făcut-o posibilă. Ei, cei din linia întâi, adeseori neștiuți de nimeni. Istoricul Filip-Lucian Iorga a scris această carte superbă, de „mică istorie”, cum o numește, documentând, în peste 300 de pagini, memorii ale celor care au trăit războiul (nu doar combatanți, ci și, mai ales, civili). Din ea am aflat că primul ofițer român căzut în Primul Război Mondial (în chiar prima zi) a fost ialomițean, din comuna Poiana. Era locotenent-colonel și se numea Gheorghe Poenaru-Bordea, urmaș al unui brav oștean, boierit și împroprietărit la Poaina de Mihai Vodă Viteazul. O stradă din București poartă numele acestui ofițer român, căzut în seara de 15/ 28 august 1916, la intrarea trupelor în Ardeal. Dacă aș fi trecut pe strada aceea, numele nu mi-ar fi spus nimic. Autorul cărții s-a documentat în arhiva Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia. Recomand această carte oricui iubește istoria și vrea să afle povești tragice și dureros de frumoase din trecutul Țării.
Astăzi, la Sărbătoarea Zilei Naționale a României, îmi îndrept gândul pios către toți aceia care au contribuit la întregirea ei, căzuți sau nu în luptă, știuți sau neștiuți. Dumnezeu să-i odihnească, iar nouă să ne dea înțelepciunea de a le cinsti numele și de a nu le face inutil sacrificiul!
Așadar, să ne bucurăm de ziua noastră, dar să nu uităm că, pentru a ne putea bucura, alții (mulți, milioane) au suferit cumplit.
La mulți ani, români!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 01 Decembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu