Zile tot mai scurte, rochii
tot mai lungi,
un vals de toamnă sfâșie dorurile,
încă nu s-au aprins flăcările
din sobă,
nici cele din inimă;
doar florile galbene privind
peste gard
contrastează cu această
melancolie;
în grădina pașilor nimănui
femeia a adormit legănându-se
în șezlong,
visează fluturi;
poarta se întredeschide
împinsă de vânt,
poftind pe alee un musafir:
toamna cu frigurile ei...
Slobozia, 24 septembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu