Colocviu de
literatură creștină al Ziarului Lumina; 26-28 august 2016 - Mănăstirea „Sfânta
Cruce”‑ Caraiman, Bușteni, județul Prahova
Inspirata inițiativă a ziarului „Lumina” al Patriarhiei
Române, prin coordonatorii pr. consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul
publicațiilor Lumina, și poeta Daniela Șontică, coordonator al suplimentului
„Lumina literară și artistică”, aceea de a susține un colocviu de literatură
creștină, s-a concretizat și anul acesta, la a doua ediție, sub același
generic: „Ridicat-am ochii mei la munți”. La fel ca și anul trecut, colocviul
s-a desfășurat în superba Mănăstire Caraiman.
Vineri, 26
august. Părintele
Dascălu a adresat un frumos cuvânt de bun venit oaspeților și a reamintit
programul manifestării, după care a urmat prezentarea invitaților.
Sâmbătă, 27
august. A
fost o zi plină, în care s-au împletit armonios literatura (în special poezia),
teologia și credința. După rugăciunea de binecuvântare pentru deschiderea
lucrărilor și cuvântul de deschidere al PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegat
al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am participat la susținerea temei
colocviului: „George Coșbuc. Poetica solemnității. Note asupra unui discurs
estetic”, o măiastră prelegere a preacucernicului părinte Ioan Pintea din
Bistrița Năsăud, totodată director al Bibliotecii Județene. Personal, am avut o
mare bucurie dată de alegera acestei teme și de susținerea ei în mod strălucit,
pentru faptul că George Coșbuc este poetul meu de suflet, fără însă a putea
argumenta. Părintele Ioan Pintea a vorbit cu multă însuflețire despre poet,
aducând o mulțime de dovezi în susținerea afirmației sale: „Cred că este cel
mai solar poet din literatura română”, a ideii că a fost un poet creștin și,
totodată, un mare erudit, dacă ar fi să ne gândim numai la traducerile pe care
le-a făcut din diferite limbi. În încheierea prelegerii, părintele a și citit
câteva poezii de Coșbuc. Un moment emonționant l-a costituit înmânarea de către
preasfințitul Varlaam părintelui Ioan Pintea a Ordinului „Sfântul Ierarh Antim
Ivireanul”.
A urmat premierea câștigătorilor concursului „Cuvinte din
lumină”, prezentarea membrilor juriului și a câștigătorilor, înmânarea
premiilor. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: poezie religioasă - poeți
nedebutați în volum și literatură creștină - secțiunea pentru elevi. Premiile
au constat în diplome și bani, iar locurile întâi la cele două secțiuni au fost
ocupate de părintele Nicușor Stroe din Mangalia și eleva Georgiana Huțuleac din
Bârlad.
Lucrările colocviului s-au încheiat cu recitalul și
intervențiile poeților și oamenilor de litere prezenți: Virgil Borcan, Aurel
Buricea, Diana și Florin Caragiu, Florentina‑Loredana Dalian, Maria Dobrescu,
Florin Dochia, Elena Dulgheru, Marius Iordăchioaia, Camelia Florentina Minea,
Ștefan Mitroi, pr. Cristian Muntean, Adrian Munteanu, Monica Patriche, Codruț Radi,
pr. Nicolae Stoia, Lidia Popița Stoicescu, Mihaela Malea Stroe, Emil‑Iulian
Sude, Laurențiu‑Ciprian Tudor, Eugenia Țarălungă. Moderator al acestui moment a
fost buna noastră prietenă, poeta Daniela Șontică, găsind pentru fiecare câteva
vorbe frumoase în introducere.
Ziua a continuat cu plimbări prin încântătoarele
împrejurimi sau, cum am ales eu, împreună cu soții Caragiu, cu activități
sportive în sala de sport: tenis de masă, basket și alte alergături, numai bune
de dat jos kilogramele depuse la mesele absolut imposibil de refuzat care ne-au
fost oferite de personalul mănăstirii (eu am convingerea că nu există nicăieri
bucătari mai buni ca la Caraiman).
Duminică, 28
august. Aceia
care am mai rămas, căci, din păcate, unii au ales să plece mai devreme (unde vă
grăbiți, măi dragă?) am participat la Sfânta Liturghie, unde, împreună cu
preoții și diaconii mănăstirii, a slujit și părintele Nicolae Dascălu. Plină
ochi biserica aceea mare, desigur nu doar noi am umplut-o, erau
grupuri-grupulețe venite de peste tot din țară dar probabil cei mai mulți
localnici. Cred că Părintele Gherontie Puiu - fie-i odihna veșnică! - se bucură
„văzând” că ceea ce a înfăptuit cu jertfă și devotament n-a fost în zadar.
Am plecat voioși, cu imensa bucurie de a ne fi întâlnit
iar oameni adunați în credință și literatură, prieteni, demonstrând la scară
mică faptul că una suntem și ne bucurăm de a noastră una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Alese mulțumiri celor care au făcut posibilă această
frumoasă manifestare!
Și pentru că s-a citit Evanghelia vindecării lunaticului,
îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne vindece și pe noi, poeții, în sens figurat
niște lunatici ai acestei lumi, de toate relele, de toate bolile, numai de
poezie nu!
„Sunt suflet
în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi harul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.”
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi harul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.”
(George
Coșbuc, Poetul - fragment)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu