Pașii se-aștern
cadențați pe ringul de dans,
perechile, vreo trei,
dansează pentru nimeni
pe muzica solistului
care cântă pentru nimeni;
el spune o poveste de
cândva și de mai ieri:
povestea scorușului
din Urali,
despre o fată cu
inima pe din două,
dar cui îi pasă de
atâtea inimi împărțite la doi?
și totuși, și totuși
se-ntâmplă ceva,
ceva aproape
imperceptibil;
dincolo de aparențe,
vocea solistului tremură cu un semiton mai jos,
pașii dansatorului
cărunt devin ușor ezitanți,
iar trena rochiei
parcă se sfâșie pe din două.
Nu-i nimic, Serghei,
e doar o iluzie,
suntem doi fluturi
așezați pe aceeași floare
pentru o clipă;
când noaptea își va
ridica vălul,
aripile ni se vor
spulbera
și va fi iar
dimineață,
una dintre acele dimineți
când te trezești și nu
mai știi dacă ai visat.
Când muzica își va
stinge acordurile,
solistul va redeveni
omul de rând,
chelnerul își va
lepăda fracul,
soarele ne va pune
lumina în ochi,
iar noi ne vom
transforma din fluturi în oameni.
Așa a fost de când
lumea, Serghei,
și nimeni n-a putut
s-o ajute pe fata cu inima pe din două,
nimeni nu i-a
strecurat niciun sfat
și ea a rămas
întrebându-se...
Slobozia, 15 august 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu