Tristeți de vară pe sfârșite

E ora la care în satul copilăriei

se trăgea cortina peste zi,

se deschideau larg ușile nopții,

se închideau găinile în coteț,

se dădea drumul câinelui din lanț,

se încuia ușa bucătăriei de vară,

totul mereu în aceeași ordine.

Se lasă toamna peste lumea aceasta

ce poate în curând va apune

și nu vom mai ști ce-i cu ora la care-și dau mâna

lumina zilei cu melancolia-nserării;

poate doar uneori ni se va părea

că auzim lătratul unui câine,

zăvorul unei uși câzând,

dar nu vom ști de unde vin,

nici dacă le-am auzit cu adevărat.

Da, e ora la care s-au adunat

câteva tristeți de vară pe sfârșite.

                                                                                

Slobozia, 20 august 2016