Un
copil plimba o cioară de aripă, de colo-colo. L-am întrebat dacă e vie sau
moartă. Răspunsul a fost magistral: „E şi vie, e şi moartă”. Era vie, întrucât
mai mişca, dar moartă pentru că fusese împuşcată şi era în curs de a-şi da
duhul. Şi vii şi moarte, cel mai adesea aşa lăsăm cele din viaţa noastră.
Iubirile, pasiunile... nici nu le lăsăm în viaţă, nici nu le omorâm. Le dăm în
cap, apoi aşteptăm cu laşitate să-şi dea singure duhul. N-avem curajul să
dărâmăm până la capăt. Apoi le târâm de-o aripă, aşa, vii şi moarte în acelaşi
timp, de-a lungul existenţei noastre. Odată cu ele, şi noi jumătate trăim,
jumătate murim. Doar că nu ne mai dăm seama. Viaţa şi moartea convieţuiesc
la-nţelegere printr-un pact tacit. Dacă întrebi un adult despre ceva –
indiferent ce – dacă e viu sau mort, îţi va răspunde ori, ori. Copiii au darul
de-a surprinde mai fidel realitatea, exprimând-o fie şi prin acest paradox – E şi vie, şi moartă – paradox care în
mintea lor încape.
Slobozia, 27
ianuarie 2016
Portret de Vasile Aionesei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu