A fost demult

A fost demult ploaia aceea

pe străzile mărginaşe ale Parisului...

la Sacre Coeur, îmi arătaseşi dantelăria exterioară;

eu întrebam şi unde-i inima?

în timp ce vântul duşmănos de octombrie

îţi dezvelea fruntea înaltă.

"Sculptorii n-au inimă" mi-ai spus.

Păreai obosit de-atâta toamnă,

eu de-abia începusem să aflu ce-i vara.

"Anotimpurile nu se întâlnesc, Joretta!"

Dar eu am urât postulatele

şi n-am înţeles de ce nu se cer demonstrate.

Viaţa nu se înghesuie în formule matematice,

nici nu se trăieşte după principii euclidiene.

Râdeai de bazaconiile care-mi ieşeau de sub umbrelă,

râsul tău suna precum clopotele de seară,

iar sărutul avea gust de cireşe-amare.

Mă credeam femeie.

"Ce copil eşti!", mi-ai spus,

punând între noi anotimpurile...

  

Slobozia, 02 mai 2015