Dialoguri fără pretentii

- Cu ce ai putea cuceri lumea toată?
- Niciodată nu vei putea cuceri o-ntreagă lume. Dar dacă insişti, îţi voi răspunde astfel: jumătate îţi va sta la picioare dacă îi vei zâmbi, cealaltă – dacă-i vei trage o palmă la momentul potrivit.

*
- Unde se grăbesc oamenii?
- Spre punctul în care vor ajunge ei înşişi să-şi pună această întrebare.

*
- Există vreo asemănare între buni şi răi?
- Aceea că atât unii cât şi ceilalţi vor să facă schimb de locuri. Dar nu pentru multă vreme.

*
- Reţeta fericirii?
- Experienţa a demonstrat că oamenii sunt mai dispuşi să testeze reţete proprii, căutând acelaşi rezultat, după metode diferite. Din câte ştiu, patentul n-a fost încă acordat.

*
- Există cale de mijloc?
- Da. Odată ce-ai apucat pe ea, cu jumătatea din tine care mai trăieşte îţi vezi cealaltă jumătate murind.

*
- Iubirea...Vorbeşte-mi de ea!
- Viaţa e mult prea scurtă pentru a ne irosi în povestiri de iubire. N-ar fi mai bine să iubim?

*
- E-adevărat că între femei şi bărbaţi există multiple deosebiri?
- Pentru astfel de informaţii te trimit la statistici. Eu nu cunosc decât Femeia şi Bărbatul. Şi nu există-n lume alte două elemente mai deosebite, care să formeze împreună un tot atât de sublim.

*
- De ce ne amintim totdeauna cu drag de copilărie?
- Pentru că lumea privită prin ochi de copil este una ideală – nici un seism n-are puterea s-o zdruncine, nici o mocirlă darul s-o mânjească. În schimb, cea mai firavă rază de soare, o poate transforma într-un ocean de lumină.
*
- Adeseori încurcăm cărările. Cine-ar putea să ne călăuzească pe drumul bun?
- E simplu: întreabă-ţi sufletul!
- Şi dacă, totuşi, mă duce pe unul greşit?
- Atunci înseamnă că e greşit doar după mintea ta. Sufletul nu dă greş niciodată, acolo Dumnezeu a strecurat esenţa divină. Restul s-ar putea obţine şi-n laborator.

*
- Dacă un prieten te dezamăgeşte, cum ai putea să-l pedepseşti?
- Dacă un prieten te-a dezamăgit, poţi fi sigur că şi-a primit deja pedeapsa. Şi-a aplicat-o singur în chiar clipa în care ţi-a dat lovitura. Tu ai auzit numai tunetul, dar fulgerul îl trăznise pe el dinainte.

*
- Până unde poţi merge cu încrederea în oameni?
- Nu-ţi rămâne decât să afli singur. Încearcă! Oricum, merită mai mult decât dacă i-ai cataloga dintru început.

*
- Ce crezi despre teoria care afirmă că Pământul e rotund?
- Până ce nu voi avea o alta viabilă, nu-mi rămâne decât să cred asta. Şi-apoi, ce importanţă ar avea pentru mine, dacă aflarea adevărului nu mi-ar putea schimba în vreun fel viaţa?

*
- Există totuşi adevăruri incontestabile.
- Cine spune asta?
- Înţelepţii.
- Şi cine a hotărât că ei sunt înţelepţi?
- Ceilalţi...
- ... mai puţin înţelepţi decât ei. Şi-atunci cine-ai vrea să-i contrazică?

*
- Cum e mai bine, să te înalţi pe munţi de steril, sau să te afunzi scotocind după filonul de aur?
- Este alegerea ta. Dar ai grijă ce înţelegi prin „înălţare”! A! Şi nu confunda aurul cu tinicheaua!

*
- La urma urmei, ce este viaţa?
- Imaginează-ţi un drum pe care mergi într-un singur sens şi doar o singură dată. Ai grijă ca urma pe care-o laşi să nu rănească paşii nimănui care-ar veni după tine! Cu cât blândeţea cu care calci va fi mai mare, cu-atât semnele trecerii tale se vor şterge mai greu. Şi nu uita că nimic nu rămâne după noi, decât ceea ce am dăruit!

Slobozia, decembrie 2005