Clipe umbrind inocența noastră, aducând jertfă vinovăției din noi. Din bunătate mi-am dorit să fac totul. Si tot din bunătate am rănit până la coagularea sângelui.
Alte clipe aducând luna în plină zi - lumină palidă și inutilă, luminând strâmb și nelalocul ei. Din dragoste - venită prea devreme ori mult prea târziu - am alungat uneori soarele.
Clipe urmând drumul cu spini, înfipți în fiecare cuvânt nepotrivit simțământului geamăn. Din credintă m-am războit cu credincioșii, crezându-mă ei că hulesc, când eu doar înălțam rugă Lui Dumnezeu din gânduri care se-mpiedicau de cuvinte.
Clipe rătăcind a mirare. De sine, de tot și de toate. Mirându-mă am înțeles… că n-am înțeles mare lucru.
Clipe amestecându-se ca ițele unui război de țesut condus de mâini nepricepute. Când ai fost tu? Când altcineva?
Clipe înșelând încrederea din noi. Am făcut bine? Am făcut rău? Dar dac-aș lua-o de la capăt?
Alte clipe mințind pe cel din oglindă. Ești frumos, ești minunat! Dar dacă ți-ai putea vedea sufletul?
Clipe mimând bucuria, având-o și-apoi așezând-o cuminte în cui. Cuiele mai cad uneori... pe apa Sâmbetei. Cu ce-am agățat în ele cu tot.
Alte clipe arzând nestemate. De-atâta sclipire ai putea să orbești. Mai bine lasă.
Clipe sfredelind cu sârg Universul. De-atâta cunoaștere, ultimul lucru pe care l-am aflat a fost că nu știu nimic. Și am rămas cu praful de stele înpalmă
Alte clipe luptându-se până la ultima, cu viața-n piept. De-atâta revoltă, m-am retras în nemișcare, așteptând ca lucrurile să se-ntâmple.
Clipe visând zboruri înalte, mai sus de cer, până la Tatăl.
Din vise mi-am făurit iluzii - omagiu al spectaculoaselor prăbușiri.
Alte clipe survolând pământul, mai aproape, din ce în ce mai aproape. Din frumusețea lui mi-am pictat un tablou, să-l privesc când cerul va fi prea departe. Urâțenia n-am vrut s-o văd; până când n-am mai putut fugi.
Clipe amenințând ceasul din perete. Clepsidra nu iartă. Și mâna care-ar trebui s-o întoarcă rămâne paralizată. Până la ultimul bob de nisip.
Și peste toate - binecuvântatele clipe așternând uitarea.
Alte clipe aducând luna în plină zi - lumină palidă și inutilă, luminând strâmb și nelalocul ei. Din dragoste - venită prea devreme ori mult prea târziu - am alungat uneori soarele.
Clipe urmând drumul cu spini, înfipți în fiecare cuvânt nepotrivit simțământului geamăn. Din credintă m-am războit cu credincioșii, crezându-mă ei că hulesc, când eu doar înălțam rugă Lui Dumnezeu din gânduri care se-mpiedicau de cuvinte.
Clipe rătăcind a mirare. De sine, de tot și de toate. Mirându-mă am înțeles… că n-am înțeles mare lucru.
Clipe amestecându-se ca ițele unui război de țesut condus de mâini nepricepute. Când ai fost tu? Când altcineva?
Clipe înșelând încrederea din noi. Am făcut bine? Am făcut rău? Dar dac-aș lua-o de la capăt?
Alte clipe mințind pe cel din oglindă. Ești frumos, ești minunat! Dar dacă ți-ai putea vedea sufletul?
Clipe mimând bucuria, având-o și-apoi așezând-o cuminte în cui. Cuiele mai cad uneori... pe apa Sâmbetei. Cu ce-am agățat în ele cu tot.
Alte clipe arzând nestemate. De-atâta sclipire ai putea să orbești. Mai bine lasă.
Clipe sfredelind cu sârg Universul. De-atâta cunoaștere, ultimul lucru pe care l-am aflat a fost că nu știu nimic. Și am rămas cu praful de stele în
Alte clipe luptându-se până la ultima, cu viața-n piept. De-atâta revoltă, m-am retras în nemișcare, așteptând ca lucrurile să se-ntâmple.
Clipe visând zboruri înalte, mai sus de cer, până la Tatăl.
Din vise mi-am făurit iluzii - omagiu al spectaculoaselor prăbușiri.
Alte clipe survolând pământul, mai aproape, din ce în ce mai aproape. Din frumusețea lui mi-am pictat un tablou, să-l privesc când cerul va fi prea departe. Urâțenia n-am vrut s-o văd; până când n-am mai putut fugi.
Clipe amenințând ceasul din perete. Clepsidra nu iartă. Și mâna care-ar trebui s-o întoarcă rămâne paralizată. Până la ultimul bob de nisip.
Și peste toate - binecuvântatele clipe așternând uitarea.
Slobozia, aprilie 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu