Lumea tăcerii

Festivalul de pantomimă şi teatru mimat „Gest şi imagine”, Slobozia, 19 octombrie 2013

„Cuvintele pe care nu le-am spus,

Sunt tot atâtea trepte de tăcere:

Adânc in mine, mai adânc m-am dus,

Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,

Din lumea fără mal a nerostirii,

Pe treptele tăcerii s-au prelins

Din ascunziş, luminile iubirii.”

(Zorica Laţcu)

         M-am întrebat adeseori cum arată lumea fără sunet. Să nu poţi asculta o melodie sublimă, să nu-ţi auzi copilul gângurind, strigând mamă sau tată, pe cel drag mărturisindu-ţi „te iubesc”, un tril de mierlă, foşnetul frunzelor toamna, aplauzele care-ţi sunt adresate, ropotul ploii... Pentru noi, cei care auzim, această lume pare că nu există. Şi totuşi, există o lume a tăcerii, dincolo de vorbele rostite, dincolo de zgomotul atât de inutil uneori. Este lumea celor care nu aud. Ei îşi spun simplu: surzi. Dar nu întotdeauna surzii sunt ei. Adeseori noi, auzitorii (cum ne numesc) suntem mai surzi decât surzii: la mesajul Mântuitorului, la mesajul inimilor, al tăcerilor...

         Graţie recomandării date de doamna Creola Buzu, am fost contactată de doamna Carla Alexandru, Director Executiv al Filialei Ialomiţa a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (ANSR), pentru a face parte din juriul Festivalului-concurs de pantomimă şi teatru mimat „Gest şi imagine”, desfăşurat la Slobozia, în data de 19 octombrie 2013, sub egida ANSR şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Ialomiţa şi al firmelor Transmim şi Constrif din Slobozia. Dacă experienţa mea privind teatrul (exceptând-o pe cea de spectator) se referă la vreo trei piese pe care le-am scris şi au fost premiate, experienţa cu surzii se raportează la două întâmplări.

Prima, din copilărie, când, pentru o vreme, am locuit în aceeaşi curte cu o femeie surdo-mută. Nu ştiu nici acum când şi cum am început să comunic cu tanti Leana, femeia de la pangarul bisericii, dar îmi amintesc bine că întotdeauna înţelegeam ce îmi spunea şi, la rândul ei, pricepea de la mine. I-am reţinut chipul, căldura şi mai ales gestul pe care îl făcea când îmi „spunea” că sunt frumoasă. Ea nu era. Acum nu mai are nevoie nici de frumuseţe (aceasta în sens limitat, fizic), nici de cuvinte. Se află în lumea de dincolo de tăcere. Tanti Leana m-a învăţat pentru prima dată că omul nu are nevoie neapărat de cuvinte pentru a exprima lucrurile esenţiale din viaţa unui om: emoţii, trăiri, sentimente, mai cu seamă pe cel mai sublim dintre ele - sentimentul iubirii.

Cea de a doua experienţă e de dată mai recentă şi m-a învăţat că nu doar emoţii şi sentimente se pot transmite fără „sonor”, ci şi informaţii. Eram invitată la un festival literar la Galaţi şi trebuia să ajung la o anumită instituţie. Neştiind drumurile pe-acolo, am oprit maşina şi am coborât să întreb. Trei persoane diferite mi-au dat indicaţii eronate, trimiţându-mă în bălării, nicidecum unde aveam nevoie. Înainte de a face apel la gestul de urgenţă „sună un prieten” (adică pe organizator), am zis să-mi mai încerc norocul o dată. M-am îndreptat către un grup de trei persoane şi abia după ce am pus întrebarea am realizat că erau surde. Nu ştiu cum m-au înţeles, nu ştiu cum mi-au explicat (prin gesturi, fireşte), dar ştiu cu siguranţă că, în urma indicaţiilor date de ei, am găsit din prima instituţia căutată. Orice alt comentariu e de prisos.

Aceste două experienţe m-au impresionat în mod deosebit, iar atunci când am auzit despre ce şi cine este vorba, am acceptat pe loc invitaţia şi bine am făcut. Festivalul la care am luat parte în calitate de jurat mi-a întărit şi mai mult convingerea că adeseori ne împiedicăm de cuvinte şi că gesturile şi mimica (ridicate la rang de artă, în cazul de faţă), grăiesc suficient.

Actorii – buni şi foarte buni – din Craiova, Bucureşti, Harghita, Slatina, Braşov şi Ialomiţa, au demonstrat în cele patru secţiuni ale concursului (pantomimă individual, perechi şi grup şi teatru mimat) că în spatele reprezentaţiei lor stă mult talent, studiu şi muncă asiduă. M-am simţit frustrată că a trebuit să notez şi să departajez, le-aş fi dat premiu tuturor. Dar pentru că fusesem invitată cu un scop, m-am străduit să fiu cât se poate de obiectivă (atât cât poate fi un om obiectiv raportat la propriile-i gusturi) şi cred că mi-a şi reuşit, lucru pe care îl pot spune şi despre celelalte două membre ale juriului: profesor Elena Mocanu, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, care coordonează trupa de teatru în limba franceză a colegiului, obţinând numeroase recunoaşteri în ţară şi în străinătate, şi doamna Ioana Teodoru, Şef Centru de Recuperare pentru Copilul cu Handicap. Doamna Maria Motroiu, Vicepreşedinta Asociaţiei Surzilor, a fost preşedinte al juriului, însă dumneaei nu a notat.

Momentele artistice din afara concursului au fost susţinute de copii talentaţi de la Palatul Copiilor Slobozia, filiala Urziceni, Grădiniţa nr. 2 şi Clubul elevilor din Slobozia, care au prezentat dansuri şi cântecele „traduse” în limbaj mimico-gestual.

Felicitări organizatorilor – Filiala Ialomiţa a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, susţinătorilor financiari şi tuturor protagoniştilor! Mulţumiri pentru onoarea acordată, de a face parte din juriu, de atenţia specială şi de minunatul soare zâmbitor din lut. Voi mai spune doar că am rămas impresionată, pe lângă prestaţia artistică, de bucuria, exuberanţa şi zâmbetele celor din lumea tăcerii, cărora le mulţumesc pentru încă o lecţie învăţată. „Restul e tăcere”^*...

^*) William Shakespeare – „Hamlet”

Slobozia, 20 octombrie 2013

Ioana Marin - o profesionistă a muzicii populare

Născută la Biţina, judeţul Ialomiţa, chiar dacă actualmente locuieşte în Bucureşti, Ioana Marin nu a uitat niciodată de unde a plecat. Este un om deosebit de modest, poate prea modest, raportat la talentul pe care îl are şi la rigoarea profesionistă cu care abordează folclorul. Repertoriul ei este autentic şi cules din zona noastră, ialomiţeană, iar calităţile sale interpretative au fost recunoscute prin numeroase premii la concursuri de gen. Prima dată am ascultat-o la Oraşul de Floci în 2012, cu ocazia Festivalului "La Casa Tudorii". Nu ştiu exact ce făceam în momentul când a început să cânte, dar îmi amintesc că m-am oprit în loc, apoi m-am dus cât mai aproape să o ascult. Ulterior, ne-am împrietenit, ne-am revăzut la Muzeul Judeţean Ialomiţa, am mers împreună (şi cu alţi helisieni) la Râmnicu Vâlcea, la un eveniment cultural (pictură, muzică, literatură) dedicat Patimilor Domnului şi, recent, ne-am revăzut la Casa Tudorii unde a cântat din nou. Am cele două CD-uri ale sale şi le tot ascult în maşină. Şi nu contenesc să mă întreb: de ce o astfel de comoară a muzicii populare româneşti stă ascunsă ochilor noştri şi urechilor noastre? Televiziunile de profil promovează tot soiul de neaveniţi care îşi plătesc apariţiile, indivizi şi individe care behăie, nu cântă (iertare, n-or fi toţi, dar eu nu mai am răbdare să urmăresc toate scursurile de emisiuni care se promovează. Cinste cui a inventat telecomanda!). Întrebând-o pe Ioana de ce nu apare mai des la radio şi TV mi-a spus un lucru incredibil: că trebuie să plătească. Aşa am ajuns? Înţeleg să plătească behăiţii, dar un astfel de profesionist ar trebui plătit şi răsplătit, deşi ştiu că ea s-ar duce şi neplătită, numai de dragul artei sale şi pentru a o împărtăşi altora. Oricum, felicitări Ioanei pentru demnitatea cu care serveşte muzica populară, pentru refuzul de a practica prostituţia culturală, numai pentru a se face cunoscută! 
O puteţi asculta mai jos, în două înregistrări ale dispărutei, dacă nu mă înşel, televiziuni TVRM. 
Dincolo de cuvinte, ne bucurăm că Ioana Marin este ialomiţeancă, este prietena Asociaţiei Culturale "Helis" şi nu-şi pregetă să facă drumul de la Bucureşti ori de câte ori este solicitată. 
Felicitări, Ioana! 

„Helis” la Casa Tudorii

Oraşul de Floci, 12 octombrie 2013

Totul a început într-o sâmbătă frumoasă de septembrie, când am fost cu Gheorghe Dobre la Oraşul de Floci unde se sărbătoreau Zilele Europene ale Patrimoniului. Era 21 septembrie a.c. Până la Festivalul de artă şi tradiţie culinară „La Casa Tudorii”, ediţia a III-a, mai erau trei săptămâni. Când ne pregăteam de plecare, Ilie Cioacă – Director la Consilul Judeţean, cel care semnează în revista Helis sub pseudonimul Ilie Comăniţa, ne-a aruncat mănuşa din mers: „Ce-ar fi să participe şi Helis-ul cu un stand anul acesta?” Lui Gică şi mie nu ne-a luat mult să ne hotărâm. Am discutat despre asta şi cu Vitalie care era de faţă şi l-am anunţat pe Florin Vlad, Directorul Muzeului Judeţean, intenţia noastră, somându-l să ne reţină stand. „Pe care-l vreţi, pe acela vi-l dau!” Şi aşa a făcut. Mai rămânea să convingem bucătarii, că deh, noi nu ne putem lăuda cu aşa ceva. Mie mi-a revenit misiunea să vorbesc cu Florin Ciocea, iar lui Gică să îl convingă pe Daniel Teodorescu (Dan Elias). Astfel, am ajuns să fac şi ceea ce nu credeam că voi face vreodată: bucătărie. Ei, nu vă speriaţi, de partea cu gătitul s-au ocupat bărbaţii, că doar nu degeaba le-a mers numele că sunt bucătari de soi. Eu cu mobilizarea, organizarea, partea artistică şi alte chestii murdare. Aşadar, echipa formată din Florin Ciocea, Dan Elias şi Florentina Dalian a participat anul acesta la cea de a treia ediţie a Festivalului de artă şi tradiţie culinară „La Casa Tudorii”. Maeştrii bucătari au prezentat următoarele reţete în concurs: Tochitură ciobănească „Oaia literară”, ied haiducesc, balmoş (!) cu brânză (Florin Ciocea) şi sâni de puici cu pere dulci, peşte cu prune într-o baltă de legume şi căpşunică amară ca viaţa la ţară (Dan Elias). Echipa Helis a obţinut locul II la secţiunea preparate culinare calde pentru preparatul ied haiducesc. Ied sau ce-o fi fost el. Căci, la Florin, te aştepţi tot timpul la surprize (de regulă, neplăcute). Am ascultat o înregistrare audio în care Florin dădea reţeta. Zicea cam aşa: „Se jupoaie animalul de blană, etc…, se reintroduce animalul în blana lui…” Vedeţi? Animalul în sus, animalul în jos. Nu i-a spus măcar o dată pe nume. Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că „animalul” putea fi ori bătrânul Rex, câinele credincios al lui Florin, ori vreun pui de piropopircăliţă, ori fabulosul Nicostel despre care nu ştim cine/ ce este dar cu siguranţă, dacă cineva ar afla, acela nu ar putea fi decât Florin, paranormalul de la Maltezi. Aşa că, celor care aţi gustat „iedul” lui Florin, vă dorim digestie fericită! Eu nu l-aş fi gustat, nici dacă aş fi apucat. Mai degrabă mi-au făcut cu ochiul preparatele sofisticate şi elegant prezentate ale lui Daniel, dar poate cu altă ocazie… Cam asta despre mâncare.

Domnul preşedinte al CJ dă mâna cu hangiţa şi stă cu ochii pe... puicile lui Daniel

Florin maltratând animalul de provenienţă necunoscută

Daniel emoţionat. Pe Florin îl doare-n bască. Sau în ied.

Daniel dând explicaţii. Noi făcându-ne că pricepem

Hangiţa în exerciţiul funcţiunii

Dar întrucât noi nu suntem numai mâncăi (sau aşa ne place să credem), Asociaţia Culturală „Helis” a prezentat şi un stand cu reviste, cărţi şi mape cu texte scrise special pentru eveniment. Ne-am bucurat să constatăm că şi acestea au dispărut, chiar dacă nu cu aceeaşi viteză ca mâncarea şi băutura. Mulţumesc acelora dintre helisieni care au răspuns invitaţiei de a scrie un text special sau de a trimite ceva care să îi reprezinte şi să ne reprezinte pe noi toţi. În ordinea în care au „sărit”: scriitorii Marian Ştefan, Gheorghe Dobre, Augustin Mocanu, Costel Bunoaica, solista Ioana Marin, pictorii Valeriu Stoica, Melania Florescu şi Tania Moroianu (care au avut şi lucrări pentru ornarea standului). Mulţumim, de asemenea, tuturor helisienilor prezenţi! Au fost prezenţi, cu texte şi fără pretexte, cu mâncare şi băutură sau la mâncare şi băutură: Marian Ştefan, Dan Elias, Florin Ciocea, Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian, Titi Damian, Grigore Spermezan, Alexandru Bulandra, Lili Balcan, Adrian Bucurescu, Valeriu Stoica, Vitalie şi Creola Buzu, Ioana Marin (solista de muzică populară care a fost invitată şi la programul artistic al festivalului), Costel Bunoaica, Ilie Comăniţa, Marian Mihai (directorul revistei şi editurii "Rădăcini"), Vasile Iordache, Doina Roşca, Mihaela Racoviţeanu, Dan Todoran, Nicolae Tache, Gheorghe Ciutacu şi Augustin Mocanu (prin reprezentanţi).  Mulţumim şi celor care, deşi nu au putut participa, din motive întemeiate, au ţinut să ne fie alături printr-un gând bun. Mulţumim organizatorilor (Consiliul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Judeţean Ialomiţa), juriului şi aducem mulţumiri speciale presei care ne-a fost alături încă dinainte de eveniment (ziarele locale şi, în ziua concursului, televiziunea din Fierbinţi, reprezentată de pasionatul domn Florian).

Hora (aproximativ) mare

Cu Ioana Marin, solista de muzică populară

Reviste, cărţi şi alte chestii inutile (ar zice unii)

Corul vânătorilor, dirijat de Elena Gârbacea

Litere şi flori

Merită menţionaţi cu aplauze elevii prezenţi, care în costumaţii din vechime, care cu standuri de mâncare sau diverse expoziţii, sau cu interviuri luate scriitorilor. Spectacolul folcloric, sub oblăduirea doamnei Elena Gârbacea a fost, ca de obicei, la înălţime. Anul, acesta, pentru prima dată ne-a încântat auzul formaţia de muzică veche „Anton Pan”, invitată de Doina Roşca, Director al Centrului Cultural „Ionel Perlea”. O secţiune inedită în concurs a fost cea de sperietori. S-au expus sperietori frumoase (dacă vă puteţi imagina acest paradox!) şi foarte frumoase, premiate toate, din câte am înţeles. Noi n-am participat cu sperietoare, am zis că destul suntem noi. Doar că nu ne-a dat nimeni premiu pentru asta. Standurile, din păcate, nu am reuşit să le văd (că trebuia să stau la datorie), dar atât cât am putut trage cu ochiul, în special la cel al comunei Munteni-Buzău, care era lângă al nostru, am constatat că acesta era foarte frumos, cum de altfel fusese şi anul trecut. Al nostru a fost ornat nu doar cu obiecte populare, ci şi cu texte literare adecvate momentului (epigrame, parodii, etc.). Voi încheia şi eu cu epigrama lui Sorin Beiu, un fel de justificare a prezenţei artiştilor helisieni la Casa Tudorii:

Preferinţă

Pictura nouă e bizară,

De teatru-absurd mi s-a acrit,

Deci numai arta culinară

E cea pe care pot s-o-nghit.

 

Cu Ioana Marin, în 11 octombrie, când am venit să verific dacă standul nostru este în regulă

La standul (epuizat) al comunei Munteni-Buzău, unde am copilărit

Cu fiica şi soţia scriitorului Augustin Mocanu

PREMIILE ACORDATE LA FESTIVALUL  - CONCURS DE

TRADIŢIE CULINARĂ IALOMIŢEANĂ, 12 OCTOMBRIE 2013

Secţiunea mâncăruri calde

Locul I - Caisim Cristina, Giurgeni – stiucă umplută

Locul II – Asociaţia Culturală “HELIS” Slobozia – ied haiducesc

Locul III – Familia Moaca, Luciu – pastramă de berbecuţ

Secţiunea preparate culinare reci (antreuri)

Locul I – Enescu Săndel, Feteşti – drob de urzici

Locul II – Anton Constantin, com. Munteni Buzău – pastramă de gâscă

Locul II – Bondoc Geanina, Slobozia – plăcintă cu spanac

Secţiunea preparate de patiserie şi cofetărie

Locul I – Izvoraşul din Ghimpaţi, com.Ciulniţa – găluşte cu prune

Locul II – Muntencuţele, Munteni Buzău – plăcintă

Locul III – Ciupitu Florentina, com.Vlădeni – biscuiţi de casă

Secţiunea preparate conservate şi semiconservate 

Locul I - Familia Roman, com.Bucu

Locul II – Corlău Elena, com.Vlădeni

Locul III – Tudor Maria, com.Gura Ialomiţei

Premiu pentru cel mai frumos stand

–     Trandafirul “TANDAREANCA”, Ţăndărei

Premiu pentru comuna cu cei mai mulţi concurenţi

- Comuna Gura Ialomiţei

Premiu special

 Liceul Carol I Feteşti

Liceul Tehnologic Areta Teodorescu Griviţa

Condruţ Ana, Slobozia

Chifor Crăciun Roxana – M.Kogălniceanu

(Sursa: Juriul concursului)

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 16 octombrie 2013

Fotografii: Gheorghe Dobre şi FL Dalian

Montaj video: FL Dalian

Evenimentul în presă:

http://www.ziarulialomita.ro/index.php?action=view&articol=24935&PHPSESSID=e2408310784508b2b1185b3f4101e0a5

http://www.ziarulialomita.ro/index.php?action=view&articol=24936

http://www.guraialomitei.com/stiri/retete-haiducesti-si-povesti-vanatoresti-la-casa-tudorii/#Articol

http://www.observator24.ro/cultura/castigatorii-festivalului-culinar-la-casa-tudorii

Balada Meşterilor Helisieni

(Parodie răsucită şi răstălmăcită după Balada Meşterului Manole)

-         Scrisă pentru Festivalul „La Casa Tudorii”, 2013, Oraşul de Floci - 

Pe Dunăre-n jos,

Pe-un câmp ciulinos,

Gică-Helis trece,

Cu tovarăşi zece.

Nouă poeţi mari,

Dar şi bucătari,

Cu Daniel zece,

Care-i şi întrece.

Merg cu toţi pe cale,

Să aleagă-n vale,

La Târgul de Floci,

Un loc fără roci,

Pentru scriitorii

Din Casa Tudorii.

Iată, cum mergea,

Că-n drum agiungea

Pe-un biet ciobănaş,

Scriitor codaş,

Şi cum îl vedea

(Nu-l recunoştea!),

Gică îi zicea:

- Mândre ciobănaş,

Vedea-te-aş cosaş!

La Maltezi în sus,

Cu turma te-ai dus.

Pe la Floci în jos,

Cu turma ai fost.

Nu cumva-ai văzut,

Pe unde-ai trecut,

Un ins prăpădit

Şi neisprăvit?

- Ba, doamne,-am văzut,

Într-un şanţ căzut,

Un ins prăpădit,

De colb prăfuit

Şi cam rătutit.

Câinii, cum îl văd,

La el se răpăd

Şi latr-a pustiu.

Vreun poet, eu ştiu?

Cum îl auzea,

Gică-nveselea

Şi curând cotea,

Spre ins apuca,

Cu nouă poeţi,

Şmecheri şi isteţi,

Jumătate beţi,

Şi cu Lori zece,

Care-i şi întrece.

- Iată omul meu,

P-ăsta-l aleg eu,

Să mi-l împănaţi

Şi la foc să-l daţi,

În ţepuş-aleasă,

Ruptă şi-apoi dreasă,

Ca să-mi câştigaţi,

Premiul prea-mâncării,

La Casa Tudorii.

(Că v-am dat revista!)

Iar de nu, curând,

V-oi trage pe rând,

Chiar în ţeapa-aista!

Poeţii grăbea,

Ţeapa măsura,

Focul înteţea,

Dar tot ce lucra

Li se ruina.

Iar cel personagiu,

Aflând de carnagiu,

Mi se judecă

Şi-astfel procedă:

Le tot povesti

Şi-i tot aburi,

Pân-a doua zi,

Când ei obosi.

Şi-a scăpat, vădit,

Tot neţepuit.

Dar să-mi spuneţi voi,

Cititori de soi,

Cine mi-i actorul,

Zis povestitorul,

Care-i păcăli

Şi mi-i adormi

Pe cei poeţi mari

Şi mari bucătari?

N-aţi ghicit de fel!

Nu e Marinel

A lui Ştefănel,

Nu-i nici Buzulică,

Sigur nici Romică

Şi nici Florinică

(acel ciobănel,

deghizat în miel).

Nu-i nici Marius Stan,

Mare fizician.

Ci-i mai mărunţel

Şi mai şturlubel:

Este... Nicostel!

C-am schimbat balada?

Ştiu. Şi care-i sfada?

Eu fiind o ... Ană,

Zisă (Lored)ană,

Cum să m-osândesc

Şi să mă zidesc?

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 23 septembrie 2013

Legendă: Nicostel este un personaj fabulos, apărut precum sirena din valuri în creaţia colectivă a scriitorilor de la Helis. Se spune despre el că ar fi combinaţia (lingvistică) dintre Nicolae Teoharie şi Costel Bunoaica, altfel fiul piropopircăliţei, un alt personaj misterios pe care helisienii l-au alergat, fără succes, în vreo trei texte literare:

Piropopircăliţa destabilizatoare (I)

Piropopircăliţa destabilizatoare (II)

Piropopircăliţa destabilizatoare (III)

Invitaţie

Cu ocazia Festivalului de tradiţie şi artă culinară „La Casa Tudorii” organizat de Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Judeţean Ialomiţa la Oraşul de Floci (Şos. Slobozia – Constanţa, via Ţăndărei, colo, pe dreapta), festival aflat la a III-a ediţie, Asociaţia Culturală HELIS vă invită la standul său, unde veţi degusta (sperăm că nu vă veţi dezgusta) preparate culinare alese, băuturi fine, toate în tradiţia locului, dar şi un praf de literatură stropită cu umor. La eveniment, vor participa şi alte echipe, precum şi artişti care vor susţine un spectacol deosebit. Vă aşteptăm sâmbătă, 12 octombrie 2013, începând cu orele 11:00.

Echipa Asociaţiei Culturale „Helis”, participantă pentru prima dată, v-a pregătit surprize frumoase (nu ştim cât de frumoase, dar cu siguranţă surprize vor fi, chiar şi pentru noi, sau mai ales pentru noi). Dintre acestea, feluri culinare şi băuturi tradiţionale şi uşchite, ale căror reţete nu le vom divulga, deocamdată, dar măcar titlurile le vom spune, să vă facem curioşi şi pofticioşi: tochitură ciobănească „Oaia literară”, ied haiducesc, balmoş cu brânză (maestru bucătar Florin Ciocea), peşte umplut cu prune într-o baltă de legume, sâni de puici cu pere dulci, căpşunică amară ca viaţa la ţară (maestru bucătar şi preparator Dan Elias). Toată nădejdea la Florin (abia întors de pe alte meleaguri) şi la  Daniel! Oricum, noi, pentru orice eventualitate, ne vom lua şi sandwich-uri de acasă. Şi dumneavoastră să faceţi la fel! Ori, dacă nu, mai există şi varianta de rezervă: fasolea preparată de jandarmi. Varianta şi mai sigură ar fi să veniţi gata mâncaţi. 

Dar pentru că noi suntem (sau măcar ne pretindem) şi artişti (scriitori, pictori, solişti), la standul nostru veţi avea parte şi de cultură din plin: reviste „Helis”, cărţi ale membrilor Asociaţiei, picturi, epigrame, muzică şi mult umor. Avem şi un desenator de moace (prof Vasile Aionesei), care ne va (i)mortaliza şi o solistă adevărată de muzică populară (Ioana Marin). Eu, dacă tot nu pot să beu, din motive de volan, voi fi hangiţă. Vă asigur de pe acum că veţi rămâne nebăuţi. Sper numai să nu rămâneţi mască. Maestru decorator: pictor Valeriu Stoica. Şi alţi maeştri...

Gata cu vorba, că avem treabă! Nu cumva să lipsiţi, că punem absenţe.

Preţul biletului de intrare: dragostea şi respectul pentru tradiţie şi cultură.

Aşadar, ne găsiţi  printre ciulini pe câmp (nu pe arătură!).

Pentru A. C. „Helis”

Florentina Loredana DALIAN

Foto: "Ciulini" - pictură de Valeriu Stoica

Alte informaţii: AICI si AICI

Marius Stan la Hollywood

Prietenul şi colaboratorul revistei "Helis", omul de ştiinţă, actorul şi scriitorul Marius Stan, despre care am scris în articolul Reţeta fericirii, pe care l-am intitulat prozatorul de ştiinţă în "Cavalerii de la Maltezi" (Cronică de Stână - 12) şi care mi-a transmis un Gând de citior la "A unsprezecea poruncă", a fost recent la Hollywood, la petrecerea de final a echipei de realizatori a filmului "Breaking bad" care a obţinut de curând premiul Emmy pentru cel mai bun serial de televiziune (categoria dramă) din SUA. În film, Marius a interpretat rolul Bogdan. 
În videoclipul de mai jos, îl vedem pe Marius acordând un interviu, cu acest prilej, lui Jimmy Kimmel. 
Felicitări, Marius! Suntem mândri de tine. Dar şi tu de noi! :)

Nenumărate minute la Mizil

Festivalul-concurs „Agatha Grigorescu Bacovia”, 04 octombrie 2013

„Minutul 175. Trenul porneşte. Trec la fereastra din partea cealaltă, spre câmp. Sub lumina lunii, Bărăganul se întinde nesfârşit şi în depărtare devine haotic. E luni, 10 octombrie 1938, mă cheamă Geo Bogza, am treizeci de ani şi am vizitat pentru prima oară în viaţa mea Mizilul. Viaţa şi lumea mi se par fantastice şi de neînţeles.

P.S. În direcţia Buzăului, trenul străbate ca un balaur câmpia fantastic luminată de

lună” (1940)  (Geo Bogza – „175 de minute la Mizil”;  http://www.romeojulietalamizil.ro/pdf/175_DE_MINUTE.pdf)

Minutul... care-o fi. Opelul porneşte. Nu pot să trec la fereastra cealaltă, că eu sunt şoferul. Sub lumina unui soare zgârcit, Bărăganul de întinde nesfârşit, dar n-am timp să-l studiez, că trebuie să mă uit la şosea. E vineri, 04 octombrie 2013, mă cheamă Florentina Dalian, am patruzeci şi cinci de ani şi am vizitat pentru a treia oară în viaţa mea Mizilul. Viaţa şi lumea mi se par fantastice şi de neînţeles.

P.S. În direcţia Sloboziei, automobilul străbate câmpia oarecum luminată de soare...

Prima dată, şi eu am vizitat Mizilul tot într-o zi de 10 octombrie, doar că la 70 de ani diferenţă faţă de Geo Bogza, adică în 2008. Şi nu aveam 30, ci 40 de ani. Dar, la fel ca şi pe scriitorul GB, şi pe mine m-a impresionat drumul către Mizil. Parcă mă aflam într-o altă lume, parcă picasem în alt veac. Şoseaua, pe care întâlneai rar câte o căruţă (de maşini, nici vorbă!), înfăţişa privirii, de o parte şi de cealaltă, câmpia încremenită, presărată, din loc în loc, cu fântâni cu cumpănă. Pe una chiar am fotografiat-o, iar fotografia am folosit-o, ulterior, la coperta cărţii „Aceeaşi lună peste sat”. A doua oară, am fost în octombrie 2009. Şi acum iată-mă pentru a treia oară, în 04 octombrie 2013, străbătând drumul Mizilului, cu aceeaşi încântare, cu prilejul Festivalului-concurs de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, aflat la a VII-a ediţie. La mai multe!

2009, premiere

2009

2009, cu epigramistul Laurentiu Ghita care tocmai îmi trântise o epigramă
despre cum a nimerit orbul Brăila şi Loredana Mizilul

2009, Emil Proscan, Lucian Manailescu, FL Dalian, Laurentiu Ghita

Mizilul este oraşul în care au loc două festivaluri/ concursuri literare pe an, care adună nu doar câştigătorii concursurilor, ci şi personalităţi marcante ale lumii culturale româneşti. La Mizil i-am văzut şi ascultat pe Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, iar anul acesta ivitaţii de onoare au fost actorul şi scriitorul Dan Puric şi regizorul Dan Piţa (care nu mai au nevoie de nicio prezentare). Ceea ce se petrece, cu consecvenţă, la Mizil, îmi întăreşte convingerea că, atunci când se doreşte, se poate. Dar acolo se poate, deoarece există implicarea puternică a doi oameni: domnul Primar Emil Proşcan, om de cultură şi scriitor, este cel care susţine financiar şi care se implică personal în organizare, primeşte invitaţii, moderează festivalul, face prezentările, oferă premiile. Dacă România ar avea numai astfel de primari, cultura ar fi repusă în locul ei de cinste cuvenit; un alt truditor al festivalului este poetul Lucian Mănăilescu, cel care se ocupă atât de concurs, cât şi de revista „Ferestra”, apărută tot cu susţinerea fianciară a domnului Emil Proşcan. Domnul Mănăilescu nu a lăsat revista să nu apară nici măcar atunci când ar fi avut un motiv întemeiat, numărul din septembrie a.c., dedicat concursului, fiind redactat de pe patul de spital. Alte cuvinte ar fi de prisos. Oricine ştie cum stau lucrurile pe ici, pe colo, poate înţelege de ce există „fenomenul Mizil”.

Emil Proşcan, Margareta Labiş, Dan Puric

În deschiderea evenimentului din 04 octombrie, domnul Emil Proşcan a prezentat invitaţii: Dan Puric, „omul frumos”, actor şi scriitor, Dan Piţa, regizor bine cunoscut şi îndrăgit pentru filmele sale, doamna profesor Margareta Labiş, sora regretatului poet Nicolae Labiş, Virgil Diaconu, poetul care „locuieşte într-o bătaie de inimă”, redactor şef al „Cafenelei literare”, Preşedinte al juriului la concursul de anul acesta, Ivan Pilchin, lector la Universitatea de Stat din Republica Moldova (Catedra „Literatură universală”), absolvent al aceleiaşi universităţi, facultatea de limbi străine, secţia engleză-germană. Domnul Proşcan a propus şi o temă de discuţie (generoasă): despre viaţă. Fiecare a spus ce a crezut de cuviinţă, spectatorii (în proporţie de 80% elevi de liceu, cinste lor!) au adresat întrebări, ca, de altfel, şi telespectatorii, evenimentul fiind transmis în direct de televiziunea locală. Domnul Primar a dat numărul său de telefon la care puteau fi adresate întrebările, pe care, ulterior, le transmitea invitaţilor.

Virgil Diaconu, Ivan Pilchin, Dan Piţa

Virgil Diaconu a exprimat un gând frumos: „Mizez pe cei care trag lumea înainte, în primul rând pe artişti.” Dan Piţa a vorbit despre recentul său film „Ceva bun de la viaţă” şi ne-a anunţat că lucrează la o ecranizare a romanului „Chira Chiralina” de Panait Istrati. Personal, fiind o pasionată admiratoare a operei marelui scriitor, aştept cu interes filmul. Domnul Piţa ne-a spus că a mai existat o singură ecranizare, rusească, a romanului, foarte veche, fără sonor şi având o peliculă deteriorată.

Doamna Margareta Labiş a spus lucruri interesante, de istorie literară,  despre fratele său, poetul trecut la cele veşnice la numai 21 de ani, în condiţii încă neelucidate. Dintre „trăznăile” pe care le făcea, ne-a spus-o pe cea cu Ateneul. Revoltat de snobismul unora, care se îmbrăcau în haine de lux (gen frac şi rochii lungi de seară) când majoritatea erau sărăcuţi şi prost îmbrăcaţi, fiind vremea teribililor ani de după război (aici mi-am amintit personajul Ladima al lui Camil Petrescu, care umbla îmbrăcat în uniforma militară, deoarece nu avea altă haină), într-o zi, Labiş a cumpărat, cu nişte bani câştigaţi pe poezii, locul în loja regală de la Ateneu şi s-a dus acolo îmbrăcat cu un cojocel ponosit şi o căciulă ţărănească pe cap. Când dirijorul orchestrei, George Georgescu, s-a întors să salute publicul, căutând disperat personajele importante din lojă, a dat cu ochii de Labiş, acesta şi-a scos căciula şi a salutat, obligându-l şi pe Georgescu să salute. „Moartea căprioarei”, una dintre capodoperele poeziei româneşti, i-a fost inspirată poetului de împuşcarea unui cerb de către tatăl său. Doamna Labiş ne-a spus că acea „soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte” era chiar ea şi a făcut o descriere a foametei cumplite din acel an. În 1954, când a scris-o, Nicolae Labiş avea 19 ani. A plecat la Bucureşti, în fugă, să publice poezia şi a uitat-o acasă. Doamna Margareta a găsit-o, a citit-o („şi am înţeles, atunci, că fratele meu e poet”) şi i-a expediat-o. În amintirea poetului Nicolae Labiş, în special pentru tinerii care astăzi nu-l mai găsesc prin manuale, doamna Labiş a recitat trei poezii scrise de acesta: „Mioriţa”, „Moartea căprioarei” şi „Noi, nu!”.

Dan Puric, foarte aplaudat şi ovaţionat de tinerii din sală, a avut o prestaţie excelentă (ca de obicei) şi, pentru că tot fusese numit „specialist în viaţă”, a început cu îndemnul „Să vă feriţi întotdeauna de specialişti în viaţă!”, adăugând că viaţa ne prinde mereu nepregătiţi, mereu cu garda jos. Prin tot ce a spus, a transmis o infuzie de optimism sălii şi m-am bucurat enorm, mai ales pentru tinerii prezenţi, întrucât discuţiile porniseră într-o notă oarecum pesimistă. Trebuie să-i încurajăm şi să le dăm speranţe acestor tineri. Despre toate lucrurile spuse de artist nu voi scrie, întrucât ele au farmec povestite de el. Voi menţiona numai răspunsul său la întrebarea adresată de un telespectaor: „Aveţi cont de facebook?” Răspunsul a fost: „Nu. Am avut. Dar l-am închis. Aveam vreo 90.000 de like-uri, adică d-ăia care mă iubesc. S-a întâmplat că a ars cantina acolo, la Părintele Tănase¹⁾ şi nu mai aveau copiii ăia unde mânca. Am scris pe facebook rugând pe admiratori să dea fiecare câte un euro ca să poată fi refăcută cantina. Vă daţi seama ce s-ar fi putut face cu 90.000 de euro? Dar câţi credeţi că au donat? Trei! Am înţeles atunci că din cei 90.000, doar trei erau adevăraţi. Şi tot atunci am hotărât să închid contul.” Mărturisirea lui Dan Puric mi-a amintit titlul cărţii unui alt Dan (Mircea Cipariu): „Singurătatea vine pe facebook”.

Din păcate, artistul Dan Puric a trebuit să plece la o repetiţie, astfel că nu a rămas cu noi până la sfârşit. A urmat momentul premierii câştigătorilor, repede, repejor, că se cam scursese timpul alocat festivităţii. Toate momentele evenimentului au fost presărate cu muzică de calitate interpretată de cvartetul „4 Art” (http://cvartet4art.ro/), având în componenţă artiştii: Diana Pîrgaru (vioară), Radu Barabancea (vioară), Georgiana Munteanu (violă) şi Andrei Frîncu (contrabas).

Invitaţii au continuat discuţiile la o agapă. M-am bucurat să-i revăd pe Florin Dochia (Marele premiu – poezie), Florina Isache (Premiul I poezie), pe Virgil Diaconu (Preşedinte juriu), Lucian Mănăilescu (organizator), Emil Proşcan (Primar), Niculai Tăicuţu (membru în juriu; din păcate plecat mai devreme, cu treburi importante, dar am apucat să schimbăm câteva impresii în biroul domnului Primar înainte de începerea festivităţii) şi să-i cunosc pe Cecilia Moldovan (locul III poezie) şi pe regizorul Dan Piţa. Au fost oferite cărţi şi reviste („Ferestra” – Mizil, „Spaţii culturale” – Rm. Sărat, „Helis” – Slobozia, "Revista Nouă" - Câmpina).

In biroul domnului Primar. În stânga, Florina Isache

cu poetul Florin Dochia (Câmpina)

cu scriitorul Niculai Tăicuţu (Rm. Sărat)

domnul LM a zis că asta-i "probă pentru Valeria" (Manta Tăicuţu). Noi nu credem:)

Emil Proşcan, Margareta Labiş, Dan Puric

Virgil Diaconu şi Muţunache

Ora 14:30. Articolul se încheie aici. E 05 octombrie, 2013, mă cheamă Florentina Dalian şi mă gândesc deja când voi revedea a patra oară Mizilul. Până atunci, mulţumiri organizatorilor şi juriului pentru bucuria pe care am trăit-o la acest eveniment cultural. Felicitări! Viaţa şi lumea mi se par atât de frumoase, cu tot fantasticul şi neînţelesul lor...

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 05 octombrie  2013

______________________________________________________ 

¹⁾        Părintele Nicolae Tănase găzduieşte şi hrăneşte, în Valea Plopului, în jur de 400 de copii, unii dintre ei salvaţi de la avort. 

2)    Câştigătorii concursului aici

_________________________________________________________________________________