Florentina Loredana Dalian

marți, 16 octombrie 2018

Recepție la Ambasadă




Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România, Ambasada Federației Ruse la București a oferit o recepție în seara de 15 octombrie 2018.
Manifestarea a fost deschisă de un concert de muzică clasică, românească și rusească, susținut de bassul Iustinian Zetea de la Opera Română, acompaniat de pianista Andreiana Roșca, profesor la Universitatea Națională de Muzică București. În program au fost prezentate piese de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Aurel Eliade (versuri Mihai Eminescu), Carmen Petra Basacopol, Mussorgsky, Prokofiev și Ceaikovski. M-am bucurat de acest festin artistic și de revederea celor doi muzicieni (pe care îi mai ascultasem live în cadrul Festivalului „Ionel Perlea” de la Slobozia), prezența mea acolo datorându-se participării la un concurs de eseuri care a avut două etape (prima fiind finalizată anul trecut). În cadrul recepției s-a făcut și premiarea câștigătorilor etapei a doua.
Mulțumesc Ambasadei și Excelenței Sale Domnului Ambasador pentru invitație!

Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 16 octombrie 2018





2 comentarii: