6-9 iulie 2018
Slobozia-Posada-Brașov-Sâmbăta de Sus-Sibiu-Sebeș-Alba Iulia-Turda-Tărgoviște-Slobozia
În mințile
oamenilor se nasc idei. Idei mai mici, idei mai mari, idei grandioase. Unele
sunt duse la îndeplinire, altele rămân la stadiul la care s-au născut. Dar noi,
acum, ne ocupăm de ceea ce s-a înfăptuit, cu trudă, cu efort comun, cu multă
voință și dăruire. Una dintre aceste idei s-a materializat în proiectul
cultural-educativ intitulat „Pe urmele
înfăptuitorilor Unirii”, organizat, la inițiativa părintelui Dumitru
Drăghici, de Asociația „Din inimă pentru
aproapele”, sponsorizat de oameni generoși pe care îi vom aminti în final
și ai cărei beneficiari au fost copiii membri ai grupului de cateheză „Speranța” al parohiei „Cuza Vodă”,
elevi ai Liceului de Arte „Ionel Perlea” și ai Scolii Generale nr. 2 „Sfântul
Andrei”, arondată parohiei.
Au fost patru zile de îmbogățire
spirituală și intelectuală, în care s-au „predat” adevărate lecții „pe viu” de
istorie, geografie, religie, literatură și nu numai. Am avut bucuria de a
participa la acest proiect, din partea Asociației și am rămas cu ferma
convingere că acesta e cel mai bun mod de a face educație tinerei generații,
într-o manieră deloc plictisitoare, ci, dimpotrivă, chiar distractivă și plăcută,
deși serioasă în același timp.
Voi puncta pe scurt momentele acestui
periplu, invitând cititorii să urmărească pe youtube cele 4 filmulețe (de 12-14 minute fiecare) sub genericul
„Pe urmele înfăptuitorilor Unirii”, filme care vorbesc mult mai grăitor (atât
prin comentarii, cât și prin imagini și înregistrări video) despre succesul
deplin al proiectului.
Muzeul
cinegetic Posada. În drum spre el, unul dintre elevi
ne-a făcut rezumatul bătăliei de la Posada. La muzeu, sub atenta îndrumare a
ghidului, am aflat lucruri interesante despre păsări și animale, expuse care
împăiate, care jupuite sau descornorate, am văzut arme de vânătoare, trofee,
medalii și diplome. Am aflat cu mândrie
că suntem pe primul loc la... „coarne”. Mi-a atras în mod deosebit
atenția „colțul” dedicat scriitorului Mihail Sadoveanu, despre care se știe că
a fost un pasionat vânător. Cărți aparținând scriitorului, un birou, un joc de
șah, scaune, arme și chiar un permis de vânătoare, alte mărunte obiecte care
poartă amprenta unuia dintre cei mai de seamă prozatori români. Pentru cei mai
mici, spații amenajate ca un cadru natural cu personaje de poveste. Într-una
din camere, ne-au întâmpinat Scufița Roșie, lupul, dar și vigilentul vânător.
Alte ciudățenii, precum scaune cu picioare din... picioare de elefant. Iubesc
animalele, deci nu iubesc vânătoarea. Dar dacă aceasta tot trebuie să existe
(pentru necesitățile de hrană, nu pentru satisfacerea unei plăceri
bolnăvicioase), atunci să fie precum am citit pe o inscripție în muzeu: „Dacă
voim ca vânătoarea să aducă unei țări foloase reale pe teren economic, ar
trebui să se îndeletnicească cu ea numai adevărații vânători, care în creatură
respectă pe Creator. Cine o consideră numai ca un sport de tragere, lucrează în
sens contrariu, și mai bine ar sta acasă sau și-ar satisface pasiunea pe câmpul
de tragere.” (Ferdinand I - Regele
României Mari).
Muzeul
„Prima școală românească” de pe lângă biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii
Brașovului. Un obiectiv care te încântă și uimește
totodată, prin istoricul depănat cu farmec și pasiune de părintele Vasile
Oltean, directorul instituției, cât și prin multitudinea de documente unicat de
importanță istorică și religioasă majoră. Doar câteva vorbe, împreună cu îndemnul
de a merge neapărat acolo în vizită, în documentare, spre delectarea spiritului
și spre întărirea sentimentului partiotic. Școala a fost înființată în anul
1495, când s-a zidit și sfânta biserică, funcționând, de fapt, așa cum
funcționau primele școli: pe lângă biserici. Tot acolo se află și prima
tiparniță, diaconul Coresi tipărind, între anii 1556 și 1588 primele cărți de
circulație în limba română. Este aproape incredibil câtă muncă, răbdare și cât
timp necesita tipărirea unui cărți cu mijloacele de atunci. Unul dintre
dascălii școlii a fost Anton Pann. Tot acolo se mai află: steagul lui Mihai
Viteazul de la Alba-Iulia, harta Daciei antice întocmită de Augustus Treboniu
Laurian în anul 1868, partitura operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, o
serie de biblii, printre care și Biblia tradusă la Paris de Ion Heliade
Rădulescu și multe alte valori care stau la baza culturii naționale. La fel de
interesant e și modul în care au fost descoperite, după mulți ani, ele fiind
ascunse în podul bisericii pe vremea când sinistrul personaj Ana Pauker
ordonase arderea lor. Am stat în băncile de odinioară, ni s-au prezentat
instrumentele cu care se făcea carte pe vremea aceea (inclusiv teribilul
„Sfântul Nicolae”, aducător de corecții, dar noi am fost cuminți, n-a fost
nevoie ca domnul ghid să-l folosească), tipografia lui Coresi și modul de
funcționare a acesteia, am ascultat poveștile pline de tâlc și încărcate de
istorie ale părintelui Oltean iar, la final, am cântat cântece patriotice, fapt
care s-a petrecut aproape în toate locurile în care am fost (și nu doar
patriotice, ci și religioase și folclorice).
Am
fost, apoi, oaspeții parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Brașov
și ai familiei părintelui Mircea Adam, fost coleg de Seminar Teologic cu părintele
Drăghici, familie care ne-a oferit o masă copioasă, într-o atmosferă idilică
din curtea casei.
La finalul zilei, am purces la Sâmbăta
de Sus unde ne-am cazat la pensiunea „Emma”, urmând să ne continuăm periplul a
doua zi.
Mănăstirea
„Brâncoveanu”, Sâmbăta de Sus. Am plecat încolonați,
cu cântec, mănăstirea fiind în apropierea pensiunii. Am adus cântare Maicii
Domnului, ne-am rugat, am vizitat muzeul mănăstirii și am aflat despre
istoricul acestei ctitorii a Sfântului Constantin Brâncoveanu. Ne-am continuat
ziua cu o plimbare prin Sibiu și un scurt popas (pentru masă) la Sebeș, după
care am mers să vizităm un important obiectiv istoric, având o importanță
majoră în realizarea Unirii...
Cetatea
„Alba Carolina” și Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Am
parcurs traseul celor trei fortificaţii: Muzeul Naţional al Unirii, Catedrala
Romano-Catolică şi Catedrala (Ortodoxă) Reîntregirii, am intrat prin poarta pe
care au intrat Regele Ferdinand şi Regina Maria la încoronare, am adus un
omagiu la Obeliscul ridicat în memoria lui Horea, Cloșca și Crișan. Ca și alte
dăți când am văzut-o, m-a impresionat în mod deosebit cetatea, atât de
durabilă, atât de solid şi inteligent construită. Un domn istoric pe care l-am
avut ghid mai demult ne supusese că aceasta nu a fost atacată niciodată. Era,
pur şi simplu, dezarmantă pentru orice potenţial cotropitor.
Copiii și-au găsit de joacă în
jurul unei machete, am intrat și eu în jocul lor și m-am folosit de prilej
pentru a le vorbi despre biblioteca Batthyaneum, pe care am avut privilegiul
extraordinar de a o vizita în anul 2014, cu ocazia unui festival
literar-umoristic. Biblioteca este o adevărată bijuterie, aş zice chiar
fortăreaţă, având în vedere că accesul în interior este permis doar cu acordul
special al Bibliotecii Naţionale. A fost înfiinţată în 1798, în clădirea fostei
biserici trinitariene, la iniţiativa Episcopului romano-catolic Bathyany,
fondul-tezaur fiind constituit din colecţia privată a acestuia, de 18000 de
unităţi bibliografice, tipărituri şi manuscrise datate începând cu secolul al
IX-lea. Nici n-am crezut că avem aşa ceva în ţară! Sumedenie de manuscrise
vechi şi care mai de care mai interesante. Între toate acestea, tronează
celebrul Codex Auraeus (Evangheliarul
de la Lorsch, Germania). De fapt, la Alba Iulia, se află prima parte a acestuia,
mai exact Evangheliile lui Matei şi Marcu, cealaltă jumătate (Evangheliile după
Luca şi Ioan) aflându-se în proprietatea Bibliotecii Apostolice Vatican din
Roma. Atunci am văzut o copie a jumătăţii din România (originalul se află tot
aici, dar nu se arată oricui şi nu se umblă cu el oricum), adevărată bijuterie
editorială. Tot acolo, există și o carte rară, foarte veche – „Oraţio
Dominica” - conţinând rugăciunea „Tatăl
nostru” în 100 de limbi şi dialecte. Impresionant este şi muzeul, cu piese
restaurate scoase din mormintele unor principi din Transilvania. Poate, cu altă
ocazie, le vom vizita și noi, grupul „Speranța”.
Până una alta, impresionăm asistența,
adunată ad-hoc, prin cântecele interpretate cu măiestrie. Oamenii aplaudă,
strigă „Bravo!”, filmează, bucurându-se de un moment muzical neașteptat.
Seara
am încheiat-o la Turda, unde ne-a cam plouat, dar nu ne-am supărat, întrucât
surprizele zilei următoare aveau să ne încânte iar și iar.
Salina Turda. Ne-am
umplut de sare și de beneficiile
acesteia, am coborât o mie de trepte, am primit explicații despre modul în care
se extrăgea sarea în trecut, utilajul principal fiind crivacul, acționat de
patru cai. În această salină nu s-a lucrat cu ocnași, ci cu salariați. Mă
întreb cât o fi fost salariul, eu nu cred c-aș fi lucrat nici pentru greutatea
în aur a sării extrase. Bine că s-a închis în anii 30, deși mă întreb de ce
n-am putea-o exploata în continuare cu mijloace moderne, că sare e cât cuprinde. Lacul format datorită
fenomenului de condensare, adânc de 6-8 metri, e negru și înfricoșător. Totuși,
unii se plimbă pe acolo cu barca. Te poți da și în roata mare, sunt și alte
posibilități de agrement (biliard, ping-pong), dar mai important decât toate mi
se pare faptul că te poți bucura de beneficiile pentru sănătate. Am văzut și „scara
bogaților”, cea pe care urcau oficialitățile, și altarul în care se slujea de
sărbători, salina fiind „dotată”, în trecut, cu preot. Copiii și-au ascultat ecoul, care e
cu atât mai puternic cu cât cuvântul strigat e mai scurt și vocile sunt mai
multe.
Mormântul lui Mihai
Viteazul și mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Nu,
nici ploaia nu ne-a împiedicat să aducem un omagiu Domnitorului Mihai Viteazul,
la mormântul simbolic al acestuia, pe locul unde a fost decapitat. În cinstea
lui, s-a construit biserica, proaspăt pictată, unde am avut bucuria să intrăm
cu două săptămâni înainte de sfințire, însoțiți de o măicuță care ne-a oferit
explicații. „Și afară plouă, plouă...” dar noi nu ne lăsăm, mergem la Miercurea
Băii să luăm masa, apoi la cazare în Râmicu Vâlcea, la pensiunea „Relax”. Aici,
fiind ultima seară petrecută împreună, am avut petrecerea de la revedere.
Arhiepiscopia
Târgoviștei. Dimineața celei de-a patra zi ne-a
oferit bucuria și onoarea de fi primiți la Arhiepiscopia Târgovitei de Înaltpreasfințitul
Nifon, primul Episcop al Sloboziei și Călărașilor, care a rememorat cu
nostalgie momentele petrecute la Slobozia în această calitate. De acolo ne-am
continuat drumul la Mănăstirea Dealu,
unde se află înmormântat capul Domnitorului Mihai Viteazul. După scurta lecție
privind istoricul mănăstirii și vizitarea acesteia, stăreția a oferit tuturor
pelerinilor masa de prânz, iar copiilor - un ou Kinder, ca supliment.
Astfel,
mai „bogați”, mai frumoși, mai luminoși, ne-am întors către case, purtând în
inimi locuri și oameni, de azi și de ieri, pe urmele cărora am călcat cu
mândria de a fi români. Se cuvin alese mulțumiri sponsorilor acestei minunate
excursii pe urmele înfăptuitorilor Unirii și tuturor celor care au pus umărul,
într-un fel sau altul, la realizarea ei: domnul inginer Mitru Crișan,
administratorul firmei TELETEXT din Slobozia - sponsorul principal, firmelor: DARI
MAN Slobozia, SAM GPL Slobozia, LOTERIA Amara, PANDRO PROD Slobozia și Asociației
„E PLURIBUS UNUM”. Mulțumim, de asemenea, șoferului
nostru, domnul Marius Marian Manole care ne-a purtat frumos pe drumurile
patriei.
Din
partea Asociației „Din Inimă pentru aproapele”, au avut grijă de bunul mers al
lucrurilor: pr. Dumitru Drăghici, arhid. Nicușor Silviu Dascălu, doamnele Ecaterina
Stroe (profesorul îndrumător), Georgica Drăghici, Daniela Furtună, Ludmila
Marina Dascălu, Georgica Stanciu și subsemnata.
Notă:
Acest proiect a fost gândit încă de anul
trecut, cu speranța că va fi susținut financiar de Consiliul Județean. Din păcate,
procedura instituției prevede ca banii să fie decontați la sfârșit („la vară,
neică!”), astfel încât a fost imposibilă realizarea lui. În concluzie, C.J-ul
nu pare interesat de educația tinerei generații, de conștientizarea de către
aceasta a valorii morale, intelectuale și patriotice a înaintașilor noștri. Mi-aș
dori să nu am dreptate, iar viitoarele fapte să mă contrazică. Sau măcar să nu
mai văd steaguri fluturate artistic și insigne cu „România 100”, ca să arătăm
cât ne pasă de Unire, de Țară și de Neam. Noroc că mai există în țara asta și
Oameni cărora le pasă!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 19-20 iulie 2018
Filmele pot fi vizionate la link-urile de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=kr58TSal99Y&feature=share
https://www.youtube.com/watch?v=05wVfikmlXk&feature=share
https://www.youtube.com/watch?v=mdvLvpaGXHo&feature=share
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu