Cui îi pasă de cultura națională?

Articol publicat în ziarul „Ialomița”
http://www.ziarulialomita.ro/?action=view&articol=36150

Inițial, am vrut să pun alt titlu: „Cine se teme de cultura română?”. După care am realizat că era un titlu fără sens. Cultura nu mai inspiră nici măcar frică, așa cum se întâmpla odată, pentru simplul motiv că ea a fost băgată sub preș, precum gunoiul pe care nu trebuie să-l vadă alții. Și nu ne-au dosit-o nici neamurile pe care obișnuim să dăm vina, nici sorosiștii, nici eliewieselii, ci noi înșine. Noi, neamul acesta românesc, atât de bine „instruit” de leprele politice, de cele mediatice și de alte lepre. Prin lipsa noastră de reacție, prin lipsa prezenței noastre acolo unde se întâmplă lucruri frumoase, înălțătoare și aducătoare de bucurii spirituale. Nici măcar atunci când prezența acolo este gratuită.

Da, știu, fenomenul nu e general, se mai întâmplă, pe ici, pe colo, răbufniri ale culturii, unele chiar reușite și aducătoare de bucurii. Eu însămi am participat de nenumărate ori la astfel de evenimente frumoase, despre care am și scris cu mare bucurie. Acum, în schimb, vorbesc strict despre orașul în care locuiesc, Slobozia. La Slobozia, cultura nu ne place. Sau poate ne place, aia de tutun. Să nu spuneți că există și excepții. Știu! Eu însămi mă învârt printre acele excepții, îi știu pe nume chiar, dar cum poți trage o concluzie favorabilă când iubitorii de cultură reprezintă... 1% din populația unui oraș? Faceți calculul și veți constata că am fost indulgentă.

De fapt, voiam să spun că s-a încercat și la Slobozia o sărbătorire a Zilei Naționale a Culturii și a zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu. Nu știu cum s-au petrecut lucrurile în celelalte instituții, pentru că n-am fost prezentă. Dar la Casa de Cultură „Gallax” am fost. Eu, împreună cu alți poeți invitați: Costel Bunoaica, Florin Ciocea, Gheorghe Dobre și Ștefan Neagu. La invitația mea, au venit și doi tineri poeți, elevi: Valentin Baciu, elev seminarist și Marilena Constantin, elevă a Colegiului. De asemenea, a fost prezent și scriitorul Vasile Iordache. În afară de noi, vreo trei angajați ai instituției și alți vreo trei spectatori (cinste lor!). Va să zică, poeții au fost mai mulți decât spectatorii. Dacă n-aș ști cum decurg lucrurile și pe la alții, m-ar apuca depresia. Totuși, la nivel național, chiar și la nivel de județ (vezi poezeala săptămânală a celor din Urziceni), parcă dragostea de poezie și de frumos n-au sucombat de tot. Aici se aplică vorba aceea: „Omul sfințește locul”. Și îl transformă în lăcaș de cultură sau în sală de popice.

Desigur, domnul Ionel Constantin, directorul Direcției Municipale pentru Cultură, Învățământ, Sport și Tineret Slobozia (câtai titulatura!) a avut intenții onorabile și lăudabile: practic, s-a dorit sărbătorirea celor două zile speciale (a culturii și a poetului) – cum altfel decât prin poezie. Frumos, am apreciat; noi, poeții, ne-am bucurat, ne-am făcut treaba, cei câțiva spectatori s-au bucurat și ei, angajații instituției organizatoare au făcut și ei ce-au putut. Nici nu ne putem aștepta la mai mult, la vreo avalanșă de iubitori de poezie, câtă vreme la nivelul orașului nu există măcar un singur eveniment notabil în plan literar (exceptând, poate, Salonul de Carte, dar și acolo, în ciuda eforturilor organizatorilor, prezența este sub așteptări). De ce nu există? Asta nu-i treaba mea să stabilesc. Ci a celor care, eventual, sunt plătiți pentru asta. Eu, așa cum frumos ne-a numit Vasile Iordache pe toți cei care mișcăm condeiul prin „zodia Helis” sau mai știu eu ce alte zodii, sunt un „menestrel fără simbrie”.

În concluzie, parafrazându-l pe Sorescu, Eminescu n-a existat... pentru marea majoritate a populației slobozene. Atât!

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 16 ianuarie 2018