E noapte cu stele, o lună deșartă,
Pășesc printre ramuri de finic și măslin,
Aș vrea să trec dincolo, nu-i nicio poartă
Și-n aer se vântură săgeți cu venin.
În lume e-aproape de primăvară,
Se schimbă pământul, iar florile cresc,
În gură am gust de trădare amară.
E noapte; și-n gânduri cuvinte-amuțesc.
În grădină, măslinii par adormiți,
De parcă și ei așteaptă minunea,
Cu frunze tăcute ascultă smeriți
Un glas ce-și înalță la cer rugăciunea.
Tristeți mă apasă, eu nu le-nțeleg,
Mă scutură friguri, e aerul greu,
Pare că cerul se cutremură-ntreg.
E noapte. Și-mi pare că Iuda sunt eu.
Slobozia, 27 februarie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu