Cum să nu-l seduci pe Gigel - Recenzie la "Aceeaşi lună peste sat"

Autor: Geo Cojocaru

Sursa: Noi pentru noi

Am găsit pe un site, intitulat "Noi pentru noi", după ce mi-a fost semnalat de către deţinătorul acestuia - domnul Dorin Dinescu, o frumoasă surpriză constând într-o recenzie scurtă şi la obiect, părere sinceră de cititor, aparţinând autorului (autoarei?) Geo Cojocaru.  Mulţumesc Geo, mulţumesc Dorin! 
Titlul acestui articol l-am păstrat neschimbat, de altfel m-a amuzat teribil. Provine din finalul unui text din carte - "Domnişoară de onoare" - în care personajul feminin narator se întreabă: "Cum să mă îmbrac, ca să nu-l agăţ pe Gigel?"

Cum să nu-l seduci pe Gigel.... 

… sau cum să citeşti un suflet dintr-o răsuflare… căci atât durează să citeşti o poveste, exact cât te ţine oxigenul pe care-l conţine un inspir, pentru că apoi eşti captivat de personaje, de întâmplări, de felul în care se deschid în faţa ta, pentru a-şi dezveli, vremelnic şi subit, sufletul lor. Întelegi în clipa respectivă cum un suflet poate fi dărâmat de suferinţă, cum altul refuză să cadă pradă păcatului de a nu iubi, sau cum, iubind prea mult, alege moartea pentru a rupe colivia în care îşi ţinea închis obiectul iubirii. Şi apoi expiri.

Sunt poveşti despre iubire, dăruire, suferinţă, sentimente atât de cunoscute, pe care le întâlnim la tot pasul, dar pe care alegem să le ignorăm. Suntem prea ocupaţi cu viaţa ca să mai avem timp să trăim. De ce să visăm să-l jucăm pe scenă pe Hamlet, sau oricare alt rol, când ne putem juca pe noi? Când putem excela în singurul rol pe care viaţa ni-l oferă: al nostru.

Dar le găseşti apoi într-un azil de bătrâni, în suflete tinere pentru care viaţa se rezumă doar la marea iubire, pentru ea au fost în stare să sacrifice oricât şi orice. Un general care a refuzat stele pe epoleţi pentru a rămâne “căpitanul” marii lui iubiri, o adiere de femeie care duce dorul unui lan de floarea sorelui şi pentru care viaţa nu are acum decât o singură floare galbenă, un ceasornicar pasionat de poveşti, care a păstrat într-o cutie o colecţie de fărâme de suflete, bucăţi de timp în loc de bucăţi de aur, ca şi cum ar fi încercat să fure uitării toate emoţiile care au marcat fiecare ceas.

Iar dacă pentru o clipă rămâi singur şi uiţi de toţi şi Îl întrebi cu obidă “unde eşti, Doamne?” îţi va răspunde, ca prin vis “în tine!”. În toţi şi-n fiecare. Exact ca iubirea.

„Aceeaşi lună peste sat”, de Florentina Loredana Dalian a apărut la Editura Remus, Cluj-Napoca, în anul 2010.

Geo Cojocaru

iunie 2013