Florentina Loredana Dalian

joi, 30 iunie 2011

"Eu stau la uşă şi bat"

Fost-am plecată, departe-am plecat,
Departe de inima mea;
Când m-am întors, pe înserat,
La uşă, era Cineva,
Stătea la uşă şi bătea.


Ce vrei şi Cine eşti? – L-am întrebat –
Dă-Te deoparte din calea mea!
El doar o clipă S-a întristat,
Dar sta tot la uşă; şi tot bătea.


Vreun cerşetor – mi-am zis – dar frumos Bărbat!
N-am, Omule, azi, ce să-Ţi ofer!
Îmi spuse, zâmbind: Eu nimic nu cer,
Stau, doar, la uşă şi bat.


Uitând de El, am adormit,
Cu sufletul greu, încercat;
Şi,-n somn, „Cerşetorul” frumos mi-a zâmbit:
Nu-i nimeni în lume fără păcat!
Iată, Eu stau la uşă şi bat…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu