Atâtea n-am făcut, Doamne,
în această prea trecătoare viaţă!
n-am pus temelia unei case,
n-am zidit o fântână la răscruce
pentru călători însetaţi, obosiţi,
n-am strâns în braţe un tigru,
n-am mângâiat coama unui leu,
nici n-am pus zăbala unui cal;
n-am trecut nicio apă înot, mereu am mers până la jumătate,
mereu m-am întrecut cu jumătăţile de măsură;
nici nu m-a sărutat el, ştii Tu care,
nu-mi spune că nu ştii,
că doar ne dezveleşti inima până la miez;
pe cine-am putea ascunde între dorurile care ne bântuie?
Atâtea lucruri n-am făcut în viaţa aceasta,
risipindu-mă în urme de neadevăr, de neveşnicie;
cu alte cuvinte n-am iubit de ajuns.
Şi tare mi-aş fi dorit să aud de la Tine:
„păcatele ei toate sunt iertate/ fiindcă mult a iubit!”
Slobozia, 09 martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu