„Sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima...”
Câtă poezie în acest fragment de rugăciune! Și ce trist că frumusețea rănește, de parcă n-ar fi de ajuns urâțenia lumii. Și că trebuie să ceri iertare Duhului Sfânt pentru păcatul acesta!
Da, am văzut frumusețe străină și cu dânsa mi-am rănit inima!
De dragul frumuseții străine, mi-am gonit primăverile pe câmpii, verile le-am lăsat călcate de tren într-o gară de Est de demult, ca pe niște karenine ale nimănui; mi-am făcut din toamne straie de frunze căzute și iernile le-am înghețat în zăpezi de cuvinte.
Da, am văzut frumusețe străină! De dragul ei, am uitat de bucuria simplă a zilei, am nesocotit toate darurile, am lăsat propria frumusețe să treacă, și, Doamne, chiar a fost și chiar am rănit-o și pe ea. Anii mei tineri, și ei, au fost atât de răniți când eu alergam după himere.
Da, am văzut frumusețe străină, și nu știu cum, o mai văd și astăzi, nu, n-a trecut, a rămas acolo, la inimă, ca o rană. O rană invizibilă și care nu doare, dar nici leac nu-i pentru dânsa. E ca glontele cu care conviețuiești, pentru că scoaterea lui ar fi mai periculoasă, ar face ravagii, ar transforma sângele în cascadă. Trăiești cu el, n-ai ce face; așa și cu frumusețea aia străină, care nu-i a ta, pe care n-o poți ajunge, dar ți s-a cuibărit acolo la inimă, cu rana ei cu tot.
Da, am văzut frumusețe străină și cu dânsa mi-am rănit inima și, Doamne, iartă-i frumuseții, ea nu vrea să rănească, e acolo așa cum ai făcut-o spre bucuria noastră, dar noi, impuri, o facem rană, când ea ar trebui doar să mângâie, doar să strălucească.
Da, am transformat frumusețea în rană și asta chiar e păcat și chiar e nevoie de iertare, rana s-a închis peste ea, peste frumusețe, o ține captivă, așa cum se prinde insecta în chihlimbar. Peste ea se așează straturi, straturi, de alte frumuseți străine și într-o zi – cine știe – poate rana va ajunge la strălucirea chihlimbarului.
Până atunci, frumusețea aceea pe care am văzut-o și cu care mi-am rănit inima se îndepărtează, dar ancora rămâne acolo, în inima-chihlimbar, în rana-frumusețe care nu doare.
Cu ce se vindecă, Doamne, frumusețea?
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 01 noiembrie 2022
Apărut în revista „Spații culturale”, noiembrie-decembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu