În Revista Culturală „Leviathan”
Subiect: Despre
trecutul OZN-urilor și reacția pământenilor la apariția acestora și a
extratereștrilor aferenți
Data: 04 iulie 3019
Acum
mai bine de o mie de ani, oamenii credeau sau nu credeau în existența vieții
extraterestre și a obiectelor zburătoare neidentificate. Și toți aveau
dreptate. Ăia care credeau - fiindcă e bine să creadă omul în ceva. Cei care nu
credeau, fiindcă nu poți crede în ceva neidentificat. Despre întâlnirile cu
extratereștri s-au găsit în arhive multiple relatări, care mai de care mai
lămuritoare, conform principiului 200 al termodinamicii: „Na-ți-o frântă, că
ți-am dres-o!” Sau poate al mecanicii? În fine, nu contează. Una dintre aceste dovezi
scrise relatează cu lux de amănunte despre întâlnirea extraterestrului
W-K-McCoy cu multpreaterestrul Gheorghe MacArie.
Era
într-una din verile toride așa cum au fost dintotdeauna în Bărăgan, iar
Gheorghe MacArie (prescurtat McAry) se afla la arie, adică în locul unde lumea,
de obicei, muncea din greu ogorul. Era pe la ora prânzului așa și McAry trăsese
tractorul la umbră și acum se odihnea și el lângă un pahar de țuică de prună,
cum era obiceiul și tradiția. Deodată, în raza lui vizuală s-a precipitat un
contur nedefinit și neidentificat despre care McAry a crezut mai întâi că e
Fata Morgana. Asta era un fel de arătare care se arăta destul de des prin
câmpie, în verile toride, pe la prânz, să tulbure somnul de frumusețe al
țăranului obidit. Dar când s-a uitat mai bine și cu ochiul cu care vedea, McAry
a conchis că e o arătare ne-mai-arătată pe tărâmul acela. Și cum sta el și
cugeta într-o rână, întrebându-se în ce categorie să includă dihania, pentru a
face rapid un scenariu de acțiune pentru situații de urgență, deodată s-a
pomenit cu gujelia neidentificată fix în nasul lui. Trebuie spus că McAry avea
un nas foarte fin, te mirosea de la o poștă ce hahaleră de om ești, dar în
cazul acela nu i-a mirosit a nimic.
Stârpitura,
înaltă ca la vreo 50 de centimetri, drept care Gheorghe o privea de sus, stând
jos, adică în poziție culcată și rezemată-n cot, i-a întins un fel de mână și
s-a prezentat pe limba lui Gheorghe din strămoși:
- McCoy!
După
ce l-a studiat atent preț de câteva secunde, McAry a conchis:
- Mde...
aduci oleacă, semeni, ce să să zic?
- Eu
sunt de pe altă planetă și am venit să te răpesc, să facem studii pe tine.
- Bine,
zise Gheorghe, dar înainte să mă răpești, șezi colea și bea și tu un pahar de
țuică; mă gândesc că pe la voi nu s-o fi făcând. Ia, să te mai întremezi și tu,
că, la cum arăți, zici că n-ai mai mâncat și n-ai mai băut, de când te-a
înțărcat biata mumă-ta, aia de pe altă planetă. Da' mă
gândesc că nici ea n-a prea avut lapte, săraca. Ce mâncați, mă amărâților, pe
planeta aia a voastră, de arătați ca după Hiroshima?
- Hiroshima, fucking war! - se indignează McCoy,
amintindu-și ceea ce învățase la istorie despre barbarii de tirani pământeni.
- Să trăiești! Că înțeleg că fuckingu-ăsta e un fel de „săru-mâna” la voi. Da' nu-i nevoie să-mi mulțumești. Așa-i obiceiul la noi, asta ține de
ospitalitatea românească, despre care bănuiesc c-ați auzit până și voi, așa
neadăpați cum sunteți. Custom, tradition, înțelegi? Na, ia și gustă!
Acestea
fiind zise, îi și umplu „păhărelul”, o cană de tablă pe care o găsi la
îndemână. McCoy, crezând că-i apă, o substanță despre care auzise că se află în
mari cantități pe planeta Pământ și care, mai mult, era un fel de element vital
pentru existența pământenilor, luă cana și o dădu realmente pe gât, spre
indignarea lui Gheorghe care îi reproșă, cu lacrimi în ochi, că avea cana aia
de la bunică-su, singura amintire, și el, cu mintea lui de McCoy o făcuse să
dispară cât ai zice... mă rog, și l-a lăsat fără moștenire, că dacă se
enervează, îl lasă el fără moștenitori, și alte bălăcăreli asemenea, din care
McCoy n-a înțeles o boabă, nu că l-ar fi interesat.
Cât
despre acesta, cu tabla s-a descurcat el cum s-a descurcat, corpul lui fiind
fabricat astfel încât să asimileze orice metal, sau element, chiar și pe cele
radioactive, fără probleme; în schimb, cu țuica i-a fost mai greu, simțind că i
se împânzesc toate circuitele într-o ceață deasă. După ce și-a împleticit
picioarele într-un dans care părea mai mult un fel de ritual african, a
încercat să ajungă la navă, dar aceasta l-a rejectat, nerecunoscându-i amprenta
parfumată și într-o clipă a dispărut în Univers, lăsându-l pe extraterestrul
McCoy pradă capriciilor lui Gheorghe. Acestuia, după ce a încercat să-l
folosească pe extraterestru la muncile câmpului, văzând că nu-i bun de nimic,
i-a venit în cele din urmă ideea să scoată bani frumoși de pe urma lui,
ducându-l la circ și punându-l să înghită tot felul de obiecte din metal, de la
căni până la cuțite, topoare și săbii, iar numărul de excelență era acela în
care McCoy executa dansuri rituale africane, după ce înghițea un Kil de țuică,
cu cană cu tot.
Conform izvoarelor istorice, acesta se
pare că a fost începutul invaziei extraterestre pe Pământ, întrucât McCoy
reușise să ia legătura prin telepatie cu semenii săi și le-a transmis acestora
informații prețioase despre licoarea fermecată a pământenilor, numită „țuică”,
naiba știe de ce. Și astfel, una câte una aterizau OZN-urile în Câmpia
Bărăganului și apoi, când n-au mai avut loc, și prin împrejurimi, până ce au
invadat toată planeta, de nu mai știi astăzi să faci deosebirea dintre un McAry
și un McCoy. În încheiere ar mai fi de spus că și în zilele noastre oamenii de știință
se străduiesc să cerceteze efectul țuicii asupra extratereștrilor, dar nu s-a
ajuns încă la o concluzie unanimă.
Florentina Loredana
Dalian
Slobozia, 05 iulie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu